HANDICAP
de Daniel Chirileanu
Prea ieftin cuvintele zboară din gând
Ca ascuţitele săgeţi spre inimi răvăşite
Prea mult mocnim până rostim un rând
Şi vorbele târzii sunt dulciuri otrăvite.
Prea scump se leagă verbul despre bine
Prea larg deschidem poarta spre minciuni
Ne tot zgârcim la frazele prea rar senine
Şi ne-ntrebăm de ce nu se mai nasc minuni?
Izvorul de sub limbă s-a licitat la bursă
Tot ce rostim e un contract bizar
Ce voi primi în schimb la vorba spusă,
Voi fi citat în titluri colorate de ziar?
Cioplim prevăzători la declaraţii elevate
Prin care spunem absolut nimic
Căci vorbele devin imagini inserate
În epopei cu un erou din ce în ce mai mic.
Nu mai rostim pe gratis adevărul nimănui
Din adevăr se pot ciopli realităţi ascunse
Şi nu-s urechi spre care poţi încă să spui
Mărturisiri şi taine poate nepătrunse.
Mai bine am ales tăcerea de pe stradă
Tăcerea spectatorului de reluări la meci
Am stins cuvintele din rugăciunea fadă
De parcă aşteptăm tăcerea cea de veci.
Ne-am învăţat să nici nu auzim vreun freamăt
Ca nişte surdo-muţi în drum spre nesfârşire
Deşi încă e plin de strigăte şi geamăt
Oare pe Dumnezeu Îl auzim în sunet de venire?
http://www.danielchirileanu.ro/2009/05/handicap/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu