"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

05 martie 2010

Unde îţi este credința?


"Dragostea Mea nu se schimbă,

Este mai înaltă decât înălţimile,
Mai adâncă decât adâncurile,
Plină de har
şi de credincioşie,
tare ca moartea."

Lovest Thou Me? -W. Cowper



Să cerem ajutorul lui Dumnezeu, așteptând cu încredere
recăpătarea harului pierdut


" Doar nu-ţi închipui că ar fi ceva cu neputință pentru Mine,
sau că M-aș putea asemui cu cei ce zic una şi fac alta.
Unde îţi este credința?
Fii stăruitor şi tare. Fii răbdător şi dârz: alinarea va veni la timpul potrivit.
Așteaptă-Mă, nu te îndoi, căci iată, vin. Şi Eu însumi voi fi tămăduirea ta.

Ceea ce te îndurerează e ispita; spaima fără pricină e ceea ce te înfricoșează. Dar ce rost are să fii frământat de cele viitoare? doar pentru a adăuga tristețe peste tristețe? Ajunge zilei necazul ei! (Mt 6, 34). Zadarnic şi fără rost e să te tulburi sau să te bucuri pentru lucruri ce vor să se întâmple în viitor: căci poate nu se vor întâmpla niciodată.

E lucru firesc că omul să se lase ademenit de închipuire, dar este semnul sufletului slab să se lase prins prea lesne în capcana de amăgiri a vrăjmașului. Pentru dușman e totuna dacă ademenirea
şi nălucirea au vreun temei adevărat, sau sunt scornire curată; dacă te prinde în mreji şi te trântește la pământ amăgindu-te cu lucruri de bine, sau dacă te înșeală cu groază de cele viitoare.

Crede în Mine şi nu te îndoi de oblăduirea Mea.
Atunci când ţi se pare că eşti departe de Mine, deseori se întâmplă să fiu chiar mai aproape ca niciodată. Când te vezi cu totul pierdut, deseori ești tocmai aproape de a dobândi vrednicii de seamă. Totul nu-i pierdut numai fiindcă ţi se întâmpla un lucru potrivnic.
Nu trebuie să judeci lucrurile după părerea unei clipe, şi nici să te lași abătut de povara unei greutăți, oricare ar fi ea, ca şi când s-ar fi stins orice licărire de nădejde."



"Lui Ii dator
ăm faptul că,
prin credință,
am intrat în aceasta stare de har

în care suntem;

și ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu."
(Rom.5:2)
6. Pe când iată cum vorbește neprihănirea pe care o dă credința:

[...]„Cuvântul este aproape de tine: în gura ta și în inima ta.” Si cuvântul acesta este Cuvântul credinței, pe care-l propovăduim noi.

9. Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.

10. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,

11. după cum zice Scriptura: „Oricine crede în El nu va fi dat de rușine.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu