"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19

31 mai 2010

Versuri cu lună






"Lumina lunii,
un păr înflorit
şi-o femeie citind o scrisoare."

Yosa Buson (1716 – 1783)








Primăvara-i pe sfârșite.
Încotro merge corabia aceea?
Poate să aducă pe cineva din exil.

Kuroyanagi Shoha (?-1771)





Hiroshi Yoshida






Cum strălucește luna!
De mă voi întoarce pe lume
aș vrea să fiu pinul din vârful muntelui.

Oshima Ryota (1718-1787)










Splendoare a lunii!
Noroc că trece câte-un nor
Să ne mai odihnim privirea.

Matsuo Bashō (1644-1694)





Shiro Kasamatsu










O fi stând în coliba lui
călugărul,
pe-o lună ca asta?

Yosa Buson (1716 – 1783)







Kawase Hasui






Luna plină
desenează un pin
pe cerul albastru.

Hattori Ransetsu (1653-1707)





26 mai 2010

"Certitudinea unei victorii "



"Cei puternici sunt singuri.
Cei puternici sunt trişti
şi atât de vulnerabili... "







"Viața omului fără Dumnezeu seamănă cu o tragedie.
    Taurul care intră în arene nu ştie nimic din ceea ce-l așteaptă. Bucuros, scapă din obscuritatea boxei şi simte plenitudinea vitalității lui de tânăr atlet. Orbit de lumina bruscă, este stăpân al cercului închis care devine lumea sa şi care încă i se pare o câmpie fără sfârșit.

-- La fel iese şi copilul din pântecele mamei, şi începe curând să se joace într-o lume luminoasă, care îi îngăduie încă să ignore destinul şi pericolele.
Sosesc primii adversari. Este încă un joc. Pentru taur lupta e naturală.
Lupta cheamă şi împlinește animalul de atac ascuns de viața de toate zilele. Nici un sentiment neplăcut care să depășească jocul. Dar, încetul cu încetul, îşi face loc un element chinuitor. Se trișează.
-- La fel intră şi omul în lupta periculoasă a vieții. Niciodată nu poate învinge răul. Dacă şi-a nimicit vreun adversar, nu a nimicit decât un nevinovat [...]; adversarii noștri nu sunt decât măștile Răului pe care nu-l vom ucide.

Omul nu a învins. Nimeni nu e învingător pe lumea aceasta.
Şi, cu toate acestea, omul nu deznădăjduiește în fața adevărului; nu-şi poate împlini nădejdea decât în cazul în care ar exista, în ciuda tuturor lucrurilor, posibilitatea unei victorii asupra morții. Omul nu deznădăjduiește niciodată cu totul atâta timp cât trăiește, dar certitudinea unei victorii posibile nu se află decât în viața creștină."

Paul-Ludwig Landsberg -
Eseu despre experienţa morţii

23 mai 2010

"Iată, Eu vin curand"

"Aud glasul preaiubitului meu!
Iată-l că vine..."
(Cint.2:8)





Se-aude pe uliţa satului meu
Costache Ioanid



Se-aude pe uliţa satului meu
un ropot grăbit de copite,
un glas de departe ce vine mereu,
un chiot de doruri cumplite.



E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El.
Nu-mi spune că-i vântul, străine...
Căci azi eu zic poate, şi mâine la fel,
dar poimâine-i sigur că vine.



Copilă mireasă, ce mire aștepți?
Nu-i nimeni în cer ca să vie.
Zadarnic spre uliță ochii-ţi îndrepți,
că uliţa ta e pustie.



De când adormiră părinţii străbuni,
stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu, ce goale minuni?
Ce glas de vedenii ciudate?



Se-aude pe uliţa satului meu
un glas peste lumea deşartă...
Şi iată un tânăr, ce-l văd numai eu
Se-aruncă din şea lângă poartă.



E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El.
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine...
Căci azi eu zic poate, şi mâine la fel,
dar poimâine-i sigur că vine.


«Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb!
Cel ce stătea pe el se chema "Cel credincios" – și "Cel adevărat", și El judeca și Se lupta cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge.
Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu."
Oștile din cer Îl urmau calare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat.»
Apoc.19:11-14

20 mai 2010

"Blândeţe prin zdrobire"



"... prin harul lui Dumnezeu,

El să guste moartea pentru toți."
(Evr.2:9)


       "El este Acela care, în zilele vieții Sale pamântești, aducând rugăciuni și cereri cu strigate mari și cu lacrimi către Cel ce putea sa-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui,
măcar că era Fiu,
a învățat sa asculte prin lucrurile pe care le-a
suferit.
Si, după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut
pentru toți cei ce-L ascultă,
urzitorul unei mântuiri veșnice,
căci a fost numit de Dumnezeu:
 Mare Preot "după rânduiala lui Melhisedec." 

       Pentru că suntem "copii ai lui Dumnezeu" și Calea noastră este Isus Hristos, vom fi și moștenitori ai Lui Dumnezeu - în Hristos - dacă suferim cu adevărat împreună cu El. Însuși "Dumnezeul oricărui(!) har" ne va face cinstea și bucuria de a ne învăța și disciplina - ca un tată - prin suferință.
       "Metoda lui Dumnezeu pentru a zdrobirea omului nostru din afară variază după ținta care trebuie atinsă.
       Ce înțelegem prin țintă? Pentru unele persoane este iubirea de ele însele; pentru altele este mândria. Altele cu îndemânarea lor, de a se descurca în toate situațiile, au nevoie să-şi vadă încrederea în ele însele redusă la zero [...]. Apoi vin cei ce au idei scânteietoare [...] ținta Duhului Sfânt diferă de la un individ la altul.
       Se constată, de asemenea, diferența în intensitate a acestor tratamente ale Duhului Sfânt. Sunt vremuri când loviturile se succed fără răgaz sau pot să fie şi perioade de acalmie, dar pe toți aceia pe care ii iubește Domnul, El îi bate cu nuiaua. Astfel, copiii lui Dumnezeu au răni făcute de Duhul Sfânt. [...]
       Din fire suntem cu totul încăpățânați. Voința aceasta îndărătnică este întreținută de gândirea noastră de părerile pe care le avem, de iubirea de noi înșine, de preferințele şi de capacitățile noastre. Aşa se explică variația tratamentelor pe care ni le aplică Duhul Sfânt. În ultimă analiză, Dumnezeu vrea voința noastră, căci acolo îşi are sediul viața proprie.
     Pe calea aceasta există o trăsătură de caracter care devine comună celor care au fost luminați și disciplinați: se îmblânzesc.

Blândețea este semnul distinctiv al zdrobirii.

[...] Dar trebuie să învățăm să recunoaștem adevărata blândețe. Nu vă înșelați: să nu credeți că un glas blând este un semn de docilitate. În dosul celei mai blânde voci se ascunde adesea o voință de fier. Unele persoane, care par mai gentile decât altele, sunt înaintea lui Dumnezeu, tot atât de încăpățânate şi de egoiste. Pentru acelea, severitatea tratamentelor dumnezeiești este singurul remediu, pentru a ajunge să nu îndrăznească să se arate înfumurate în acțiunile lor. Gândul lui Dumnezeu este ca tratamentele pe care ni le aplică El şi care par cu totul exterioare, să ne atingă până în cele mai intime profunzimi. Niciodată nu vom mai privi cu fruntea sus punctele acestea particulare pe care le-a atins EL. [...].


A vedea o blândețe veritabilă înseamnă a contempla o zdrobire lăuntrică.



[...] Dacă cineva a fost zdrobit de Dumnezeu, blândețea lui a devenit ceva firesc. Contactele sale cu semenii nu sunt marcate prin: încăpățânare, duritate, hotărâre fără replică, semnele distinctive ale omului care n-a fost zdrobit. A ajuns în poziția aceasta în care atitudinea lui să fie pe atât de umilă pe cât îi este de blândă vocea. Teama de Dumnezeu pe care o are în inimă își găsește expresia spontană în cuvinte şi în maniere, care au următoarele caracteristici:

I. Ușor
accesibil


[...] Este ușor să-i adresezi un cuvânt căci cochilia exterioară a fost zdrobită. Deschis față de părerile altuia, el este atent să se lase instruit şi în această nouă poziție, îl vedem trăgând mereu folos din toate sfaturile pe care le primește.

II. Extrem de simțitor

[...] Orice mișcare, cât de ușoara, în duhul altuia, nu trece neobservată de el. Poate să-şi dea seama aproape imediat de adevăratul sens al unei situații: bună sau rea. Oricare ar fi împrejurarea, duhul său este gata să reacționeze. Acțiunile îi sunt gândite și nu va lovi în chip nesocotit, sentimentele altuia.

III. Gata pentru o viață corporativă

       Numai oamenii zdrobiți știu ce este trupul lui Hristos:ei nu întârzie să intre în contact cu trupul şi chiar cu sentimentele altor membri.
       Dacă cineva este lipsit de intuiția că aparține unui trup, este ca şi cum ar fi un mădular fals al trupului nostru, o mână artificială care poate urma mișcările altor mădulare dar nu are sensibilitate. Tot trupul își dă seama de faptul acesta afară de el. De altfel, el nu știe să primească cu blândețe (umilință), învățămintele ce i se dau şi corecturile ce i se fac.
       Un om zdrobit poate să atingă conștiința comunității şi să-i cunoască sentimentul, căci duhul său este deschis față de Duhul Bisericii, pentru a primi orice comunicare.
       Trupul lui Hristos trăiește în același mod ca şi trupul nostru firesc (fizic). N-are nevoie să se convoace un consiliu pentru a ajunge la o hotărâre. Nici nu trebuie să poarte convorbiri, discuții îndelungate. Membrele posedă toate un sentiment comun şi sentimentul acesta exprimă gândul trupului. [...]

IV. Ușor de zidit

       Cel mai mare avantaj al zdrobirii nu este, totuși, de a putea fi corijați în rătăcirile noastre, ci mai degrabă de a ne face în stare să primim ce au să ne dea toți ceilalți frați.
       Căci atunci spiritul nostru este eliberat şi deschis pentru a putea fi luminat duhovnicește, oricare ar fi mijlocul întrebuințat de Dumnezeu pentru a ne lumina.
       Este greu să ajuți un om care n-a fost zdrobit [...].
       Cu cât duhul unui om a fost mai mult tratat şi lucrat de Domnul, cu cât omul din afară este mai complet zdrobit, cu atât poate să primească mai mult bine, spiritualiceşte. Încercăm să explicăm printr-o ilustrație lucrul acesta: ceea ce vine de la Duhul, face să strălucească tot ce este atins de acțiunea Sa. Ca indivizi, noi suntem ca niște becuri electrice. Becurile pot fi de culori diferite, dar culoarea nu împiedică trecerea curentului. Îndată ce pătrunde electricitatea în el, iată-l că se aprinde. Tot asa este cu duhul nostru: când îl invadează valul Duhului lui Dumnezeu, uităm toată teologia noastră. Tot ce știm noi, este că Domnul a venit.
În loc de simple cunoștințe, noi avem o “lumină lăuntrică”. Suntem însuflețiți şi hrăniți de prezența Lui.
Watchman Nee - "The Release of the Spirit"
("
Eliberarea duhului")



12 mai 2010

Război spiritual - Discernământ



"Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu.
Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi.
Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi."
(
Iac.4:7-8a)

"Când Pavel a predicat în Macedonia, el a întâlnit o slujitoare care avea un duh de ghicire. Ea a mers după ei strigând: "Acești oameni sunt slujitorii Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc o cale a mântuirii". Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel a fost aşa de necăjit încât s-a întors şi a zis duhului: "În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieși din ea." Şi duhul rău a ieşit chiar în ceasul acela. (Fapte 16:16-18) Pe tărâm spiritual trebuie să avem o aşa mare oroare cum a avut şi Pavel aici. Nu trebuie să urâm omul, ci trebuie să urâm duhurile rele. Pavel în mod sigur, a urât duhul rău din femeie şi duhului i-a poruncit să iasă afară din ea. În acea situație el a tratat-o pe femeie ca pe o a treia persoană. Să avem felul de a urî a lui Pavel ori de câte ori diavolul îi istovește pe oameni.

Mulţi ştiu cum să-şi iasă din fire cu oamenii, dar, destul de curios, ei nu ştiu cum să-şi arunce furia asupra lui Satan.

Când sunt agasați de oameni, ei cad într-un acces de mânie, fără să fie conștienți că vrăjmașul este cel care îi istovește. [...] Dacă toţi copiii lui Dumnezeu se vor mânia şi vor deschide gura că să se împotrivească lui Satan, totul va fi bine. Când oamenii se mânie pe diavol, noi strigăm: Aleluia, ce minunat! Ce mare păcat că sunt unii aşa de slabi încât îi permit vrăjmașului să-i doboare mereu. Copiii lui Dumnezeu trebuie să se mânie pe Satan şi să nu-l sufere. Maniindu-se şi detestându-l ei încetează să mai experimenteze istovirea cauzată de vrăjmaş.

Cât de des, atunci când eşti istovit şi doborât de Satan taci, înduri cu răbdare şi suferi în tăcere, până te simţi aşa de dezgustat de tine însuţi şi devii atât de supărat că spui: "Mă opun, nu vreau această stare, nu accept aceasta!" Doar spunând aceasta, doar fiind mânios, eşti eliberat şi procesul de istovire încetează.. Copiii lui Dumnezeu trebuie deci să se ridice şi să-l osândească pe vrăjmaș. [...] O persoană care îndură istovirea şi chinurile lui Satan, care permite diavolului să-i risipească energia şi bucuria a căzut în cursa vrăjmașului.

Noi nu trebuie să ne mâniem pe oamenii folosiți de Satan, ci, dimpotrivă, trebuie să avem răbdare cu ei şi să-i iubim, dar este necesar să ne opunem uneltirii ascunse a lui Satan.

Dacă poți sau nu să te împotrivești lui depinde de cât de mult îl urăști. Dacă nu ești foarte supărat pe el, cuvintele tale la adresa lui se vor risipi în aer, dar dacă ești cu adevărat exasperat, devii mânios pe el. Această mânie devine puterea ta. Deschizându-ți gura îl faci pe vrăjmaș să fugă.

[...]Să ne ridicăm , să ne împotrivim și să vorbim împotriva vrăjmașului, să spunem: "Mă împotrivesc, mă opun, nu accept această istovire!" Dacă respingem și ne împotrivim la orice tactică de istovire folosită de Satan împotriva noastră, vom fi martori la mântuirea Domnului și la eliberarea din stratagema lui Satan.

O astfel de rostire are nevoie de acoperirea sângelui. Fie ca Dumnezeu să ne acopere cu sângele Domnului Isus!"

Watchman Nee




Editura
Lampadarul de Aur :

"Fac totul pentru Evanghelie,
ca să am şi eu parte de ea."
1 Cor. 9:23






Sursa imaginii
: Full Armor of God

11 mai 2010

Îmbrăţişare


"Ti prego abbracciami Gesu' 
c'e' troppo freddo senza te 
e in questo mondo di tempesta
puoi salvarmi solo Tu"








"Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și
i s-a făcut milă de el,
a alergat de a căzut pe grumazul lui și
l-a sărutat mult."
                                                         Luca 15:20


Il figliol prodigo - Abbracciami Gesù


"Lasciai un giorno il mio Pastore,
avevo soldi e tanti sogni da comprare.
Una sera il cuore mio ha chiesto amore,
ed ho scoperto che l'amore non si vende.
Cosi', ho corso forte per la via
e nell'affanno son caduto ed ho
gridato al mondo intero che cercavo amore
ma l'amore non c'e' e stanco e solo son rimasto qui.




Ti prego abbracciami Gesu'
c'e' troppo freddo senza te
e in questo mondo di tempesta
puoi salvarmi solo Tu,
E questo ghiaccio che ho nel cuore
puoi scioglierlo solo Tu
riscaldami Gesu'.

Ti prego abbracciami Gesu'
io non ti lascero' mai piu',
e nella barca della vita
adesso ci sei Tu
se il vento soffia cosi' forte
lascio che mi guidi Tu
e come posso naufragare,
se al timone ci sei Tu.


Lasciai un giorno il mio Pastore,
avevo soldi e tanti sogni da comprare.
Una sera il cuore mio ha chiesto amore,
ed ho scoperto che l'amore non si vende.
Gesu' io son venuto qui da te
perche' c'e' un grande vuoto dentro di me
Io come il figlio prodigo
volevo far tutto da solo
ma poi ho perso tutto quanto
e a mani vuote torno a te
Gesu', accettami cosi'.



Ti prego abbracciami Gesu'
c'e' troppo freddo senza te
e in questo mondo di tempesta
puoi salvarmi solo Tu"


       "Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi." (Ioan.6:44)

"Și după ce voi fi înălțat de pe pământ,
voi atrage la Mine pe toți oamenii."


(Sursa imaginii:
www.joshagerton.com)

10 mai 2010

"Esenţialul... nu se află în argilă"


Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu
aduce mult rod;
căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.
(Ioan 15:5)

"M-am simţit cuprins de o oboseală nemaiîntâlnită. Şi mi s-a părut mai simplu să spun că eram părăsit de credinţă. Căci mă simţeam fără rost şi nimic nu-şi mai avea răsunet în mine. Tăcuse vocea care îţi vorbeşte în momentele de linişte. Urcând turnul cel mai înalt mă gândeam: «La ce bun aceste stele?» [...] Eram asemenea unei case nelocuite. Îmi lipsea rostul căci nimic din mine nu mai putea fi de folos. [...] Bazilica cea mai impunătoare, dacă nu există nimeni care s-o privească în întregul ei, nici care să-şi facă din ea semnificaţie a credinței sale, nu mai este decât adunătură de pietre. Același lucru se întâmplă cu înțelepciunea, percepțiile şi amintirile mele. Eram adunătură de spice, fără a mai fi snop. Şi astfel am cunoscut durerea de a-ţi pierde credința. [...] «Ah! de mi-aş recăpăta fervoarea», îmi spuneam. Ştiind că fervoarea este fruct al nodului divin, care leagă lucrurile. Şi că doar atunci corabia este condusă prin furtuni şi valuri. Şi doar atunci bazilica este privită în întregul ei. Dar ce mai poate exista, atunci când dincolo de materialele disparate nu poţi să-i citeşti nici pe arhitect, nici pe sculptor?

Atunci am înţeles că cel care recunoaşte surâsul statuii, sau frumuseţea priveliştii, sau liniştea templului, şi-a aflat credinţa. Căci el trece dincolo de obiect pentru a afla cheia, dincolo de cuvinte - pentru a auzi cântul, dincolo de nopţi şi stele - pentru a simţi veşnicia. [...]

Şi am descoperit că inteligența nu-ţi va folosi aici la nimic. Poţi, desigur, să faci speculaţii despre pietrele templului, dar nu vei atinge esenţialul, care nu se află în pietre. Şi poţi face raţionamente despre nasul, urechile sau buzele statuii, dar nu vei atinge esenţialul, care nu se află în argilă."

Antoine de Saint-Exupéry - Citadela

09 mai 2010

Murmur de rugă


"Dar ei au stăruit de El şi au zis:
«Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.»
Şi a intrat să rămână cu ei."
Luca 24:29










Rămâi cu noi
de Benone Burtescu


   Pe țărmul Galileii părăsite
   Plâng mrejele spre valul nopţii reci
   Plâng inimile noastre pustiite
   Rămâi cu noi, Isuse, de ce pleci?


    S-ar stinge iar lumina pe pământ    
Şi-ntunecimi ar năvăli şuvoi         
     Tu ne-ai adus tot cerul într-un cânt
   De ce să pleci? rămâi, rămâi cu noi


   Deasupra noastră nori de întrebări
   Răscruci de suflet strigă pentru veci
   Şi freamătă neliniștite zări
   Rămâi cu noi, de ce, de ce să pleci?


  La Ghetsemani, la sfintele dureri   
        Cu mult mai trişti ne-ntoarcem înapoi
Vom tângui cu bunii palmieri        
  De ce să pleci? rămâi, rămâi cu noi


   Ne cheamă paşii Tăi să regăsim
   Miresmele iubirii pe poteci
   Ne va fi dor mai mult decât trăim
   Rămâi cu noi, de ce, de ce să pleci?


    Este târziu şi suntem prea străini
Se simte-aproape ziua de apoi   
Că să ne-mparţi vecia de lumini
Rămâi Isuse bun, rămâi cu noi.


***




Resta qui con noi - Gen Rosso

"Le ombre si distendono, scende ormai la sera
e s'allontano dietro ai monti
i riflessi di un giorno che non finirà.
Di un giorno che ora correrà sempre,
perché sappiamo che una nuova vita
da qui è partita e mai più si fermerà.


Resta qui con noi, il sole scende già
resta qui con noi, Signore è sera ormai.
Resta qui con noi, il sole scende già,
se tu sei fra noi, la notte non verrà.

S'allarga verso il mare il tuo cerchio d'onda,
che il vento spingerà fino a quando
giungerà ai confini di ogni cuore,
alle porte dell'amore vero.
Come una fiamma che dove passa brucia,
così il tuo amore tutto il mondo invaderà.

Davanti a noi l'umanità lotta, soffre, spera
come una terra che nell'arsura
chiede l'acqua da un cielo senza nuvole,
ma che sempre le può dare vita.
Con te saremo sorgente d'acqua pura
con te fra noi il deserto fiorirà."



"Resta qui con noi, il sole scende già,
se tu sei fra noi, la notte non verrà."





  În imagine:  
Moonlit Seascape With Shipwreck - Ivan Aivazovsky

06 mai 2010

Leac alinător


“Doamne, dă-mi seninătatea de a accepta
lucrurile pe care nu le pot schimba,
curajul să schimb ce se poate schimba și
înţelepciunea de a face diferenţa dintre ele.”
Sf. Francisc din Assisi




"Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?
Nu poate să iasă niciunul."
(Iov 14:4)
"Poate un etiopian să-şi schimbe pielea
sau un pardos să-şi schimbe petele?
Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele,
voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?"

(Ieremia 13:23)




Nu te schimba
de Anthony de Mello


Am fost un nevrotic ani de zile. Anxios, depresiv, egoist..... Toată lumea îmi spunea să mă schimb.
Deși îi detestam eram de acord cu ei. Doream să mă schimb, dar nu reușeam, oricât de mult încercam.

Cel mai mult mă rănea faptul că cel mai bun prieten al meu mă sfătuia același lucru: să mă schimb. De aceea mă simţeam neputincios.
Într-o zi, mi-a spus:
--Nu te schimba. Te iubesc aşa cum eşti.
Aceste cuvinte au fost ca un balsam pe inima mea rănită: "Nu te schimba... Nu te schimba... Nu te schimba... Te iubesc aşa cum eşti!"
În sfârşit, m-am relaxat. Am devenit din nou viu. Şi, fără să-mi dau seama, m-am schimbat!
Astăzi ştiu că nu m-aş fi putut schimba niciodată dacă nu aş fi găsit pe cineva să mă iubească aşa cum eram, indiferent dacă m-aş fi schimbat sau nu.

Oare aşa mă iubeşti şi Tu, Doamne?



***


Iată cum iubeşte Dumnezeu:

"[...] pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi."
Rom. 5:6-8

sursa imaginii: photobucket


02 mai 2010

Sonata pentru pian nr. 14 - Beethoven



"Soarele tău nu va mai asfinți,
și
luna ta nu se va mai întuneca,
căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie,
și zilele suferinței tale se vor sfârși."




Psalmul 51
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba.)


Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele!
Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu!
Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta.
Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.
Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, dar, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.
Fă-mă să aud veselie şi bucurie, şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura.
Întoarce-Ţi privirea de la păcatele mele, şterge toate nelegiuirile mele!
Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.
Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijină-mă cu un duh de bunăvoinţă!
Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine. [...]
Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. [...]

01 mai 2010

Captivitate


"Păsările îşi culegeau aripile cu gesturi lente
şi 
   nu le puteau lipi " 
Gellu Naum






"Zăpăcita de privighetoare!
A confundat cu pădurea
un gard de bambus"

Enomoto Kikaku (1661-1707)




    


      "Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte." (Evr.12:1)




Luscinia megarhynchos