Lamento

Mierlă iarna

de Oda Schaefer

Tu, voce dulce-n plină vară,
Pierdută-n ceruri cenuşii,
Aripe ţepene ce zboară
Ca lilieci, fugind de zi.

În beznă mucegaiul creşte.
Neagră-i jilava blană-acum.
Tu ceru-l cântă, ciripeşte,
Evocă-al plopilor parfum.

Nervuri de frunze frânge vântul.
Cad stropi de ploaie-n câmp uscat.
Pe buze nevăzute cântul
De fluier trece-nnegurat.

Topind în umedă visare
Prea iute stinsul lui ecou.
Plângi, mierlă, până ce răsare,
Pe-un tron albastru, anul nou.

Sursa imaginii: flickr.com

"Stemă regală"

Fluture
de Nelly Sachs

Ce frumoasă viaţă de dincolo
e pictată în pulberea ta.
Prin sâmburele de foc al pământului,
prin coaja-i de piatră,
ai fost dăruit,
ţesut al despărţirii în cumpăna celor ce pier.

Fluture,
noapte bună făpturilor toate!
Talgerele vieţii şi morţii
coboară cu aripile tale
pe trandafirul
mai veşted, când lumina e-n pârg şi spre casă,

ce frumoasă viaţă de dincolo
e pictată în pulberea ta.
ce stemă regală
în taina văzduhului.

In româneşte de Maria Banuş




The Butterfly Nebula NGC 6302
( www.flickr.com)

Nihil nove

Întrebările unui muncitor care citeşte
de Bertolt Brecht

Cine a clădit Teba cu cele şapte porţi?
În cărţi, e trecut numele regilor.
Oare regii au cărat bucăţile de stâncă?
Şi Babilonul, de mai multe ori dărâmat,
cine l-a reclădit de atâtea ori? În ce case
locuiau ziditorii Limei, cea strălucitoare ca aurul?
Unde s-au dus zidarii, în seara în care zidul chinezesc a fost terminat?
Marea Romă
e plină de arcuri de triumf. Cine le-a ridicat? Asupra cui
au triumfat Cezarii? Locuitorii multcântatului Bizanţ
au locuit oare numai în palate? Chiar în legendara
Atlantida, în timp ce marea-i înghiţea, scufundaţii urlau
în noapte, după sclavii lor.

Tânărul Alexandru cuceri Indiile.
El singur?
Cezar îi bătea pe gali.
N-a avut cu el măcar un bucătar?
Filip al Spaniei plânse, când flota lui
se scufundă. Nimeni n-a mai plâns în afară de el?
Frederic al II-lea a învins în războiul de şapte ani.
Cine a mai învins în afară de el?
Pe fiecare pagină, o victorie.
Cine-a gătit praznicul victoriei?
La fiecare zece ani, un mare om.
Cine i-a plătit întreţinerea?

Atâtea relatări;
Atâtea întrebări.

În româneşte de Nina Cassian

" M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie!"

Eclesiastul 4:1

Soare in decembrie

Există un loc binecuvântat sub soare, unde zăpada nu "surprinde"

...aproape(!) pe nimeni

"Un cadou" de la cei dragi, pentru cei dragi

"Un cadou pentru-ntreaga omenire / Un cadou pentru oameni: mântuire / Luminată întrupare zi ce ne-ai adus / Cel mai mare dar în lume / Însuşi pe Isus "

"Nimic nu vreau / Nimic nu cer / Mă-nchin."
(Tatiana Topciu)

Istovitoarea răutate

Masca răului

de Bertolt Brecht

De peretele meu atârnă o mască de lemn,

japoneză,

Chipul unui demon rău, lăcuit cu aur.

Compătimind privesc

Vinele umflate ale frunţii, ce arată

Cât de obositor e să fii rău.


 

sursa imaginii: visipix.com

Mâna care cântă

 

Chopin

de Gottfried Benn

Nu prea vorbăreţ.

Opiniile nu erau partea lui tare,

opiniile spun vrute şi nevrute.

Când Delacroix îşi dezvolta teoriile,

el deveni neliniştit, întrucât, în ce-l priveşte,

nu-şi putea motiva Nocturnele.

Amant debil;
o umbră la Nohant,
unde copiii lui George Sand
nu primeau de la el nici o educaţie.

Bolnav de piept în toate fazele
cu hemoptizii şi cicatrizări
care durează;
moarte lentă
în contrast cu una
la paroxismul durerii,
sau cu o moarte prin salve de puşcă.
I se împinse pianul (Erard) lângă uşă
şi Delphine Potocka
îi cânta în ultimul ceas
un lied al violetei.

În Anglia a plecat cu trei piane:
Pleyel, Erard, Broadwood
Cânta pentru douăzeci de guinee pe seară,
un sfert de oră,
la Rotschilzi, Wellingtoni, în Stafford House,
şi în faţa a nenumărate bretele,
întunecat de oboseală şi de apropierea morţii
se întoarce acasă
pe Square d'Orleans.

Apoi îşi arde schiţele
şi manuscrisele
să nu rămână resturi, fragmente, notiţe,
aceste trădătoare privelişti -
la sfârşit spuse:
"Încercările mele sunt desăvârşite
în măsura în care am reuşit să le realizez".

Fiecare deget să cânte
cu o putere conformă construcţiei lui,
al patrulea e cel mai slab
(e numai siamezul mijlociului).

Când a început, ele stăteau aşezate
pe mi, fa diez, sol diez, si, do.

Cine a auzit cândva
anumite preludii ale lui,
fie în case de ţară,
fie în ţinuturi de munte,
sau prin uşile deschise ale teraselor,
sau, de pildă, dintr-un sanatoriu,
le va putea uita cu greu.

N-a compus niciodată o operă,
şi nici o simfonie,
numai aceste tragice progresii,
dintr-o convingere artistică -
şi cu o mână atât de mică.

În româneşte de Nina Cassian

 

Barenboim - Chopin Nocturne no.20 

 

În imagine: Left Hand of a Pianist -Auguste Rodin

Crăciun fericit...

"the sad image of a hopeless Christmas by savask"

"Crăciun fericit!
In societatea consumistă actuală, această perioadă stă din păcate sub semnul unei poluări comerciale care amenință spiritul sau originar" , spunea Papa Benedict al XVI-lea, iar autorul cărții "Paradigme, parafraze, păreri - Acetumi", Mihai Bogdan Lupescu, continuă:
"Crăciunul a devenit un mirific prilej de epuizare a stocurilor de mărfuri și a rezervelor valutare personale. Sărbătoarea creștină a devenit sărbătoarea marketingului individual, a vânzării-cumpărării sau sărbătoarea cheltuielilor totale."

Cât adevăr în aceste cuvinte! Aş adăuga numai că în timp ce unii cheltuiesc "sărbătorește", alții, nu puțini, au doar prilejul - mai puțin mirific - de a constata cât de mare poate fi uneori distanţa dintre vorbele și faptele unor creștini(?)...

sursa imaginilor: Free Stock Photos -Dreamstime.com

"Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!" (Isa.55:1)

"Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios , stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea.
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -orânduie-mi cărarea!
.............................................
Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge."

(fragment din poezia " Rugăciune" de Octavian Goga)

Elegie pentru un rug uscat

"... și iată ca rugul era tot un foc, 

și rugul nu se mistuia deloc."

(Exod.3:2)

     A patra elegie

      de Nichita Stănescu

      Lupta dintre visceral și real

      I.

      Învins în afară,

      Evul Mediu s-a retras în chiliile

      roşii şi albe ale sângelui meu.

      În catedrala cu pereţi pulsând, s-a retras,

      zvârlind şi absorbind credincioşii întruna,

      într-un circuit absurd,

      printr-o zonă absurdă,

      hrănindu-se cu mari bucăţi de lună,

      în dorinţa lui de-a exista

      muşcându-le pe furiş, noaptea,

      când ochii lumii dorm

      şi

      numai dinţii celor care vorbesc prin somn

      se zăresc în întuneric,

      asemenea unei ploi de meteoriţi

      strălucitori,

      urcând şi coborând ritmic.

      Învins în afară,

      Evul Mediu s-a retras în mine

      şi

      propriul meu trup nu

      mă mai înţelege

      şi

      propriul meu trup mă urăşte,

      ca să poată exista mai departe

      mă urăşte.

      Astfel,

      el se grăbeşte să se prăbuşească

      în somn,

      seară de seară;

      şi iarna

      din ce în ce mai puternic se înconjoară

      cu straturi de gheaţă,

      cutremurându-se şi izbindu-mă şi

      scufundându-mă adânc în el însuşi,

      voind

      să mă ucidă ca să poată fi liber

      şi neucigându-mă

      ca să poată fi, totuşi, trăit de cineva.

      II.

      Dar peste tot în mine sunt ruguri

      în aşteptare

      şi ample, întunecoase procesiuni

      cu o aură de durere.

      Durere a ruperii-n două a lumii

      ca să-mi pătrundă prin ochii, doi.

      Durere a ruperii-n două a sunetelor

      lumii,

      ca să-mi lovească timpanele, două.

      Durere a ruperii-n două

      a mirosurilor lumii,

      ca să-mi atingă nările, două.

      Şi tu, o, tu, refacere-n interior,

      tu, potrivire de jumătăţi, aidoma

      îmbrăţişării bărbatului cu femeia sa,

      o, tu, şi tu, şi tu, şi tu,

      izbire solemnă

      a jumătăţilor rupte,

      cu flacără înceată, atât de înceată,

      încât ţine aproape o viaţă

      ridicarea ei,

      aprinderea rugurilor, aşteptata,

      prevestita, salvatoarea,

      aprindere-a rugurilor.

     sursa imaginii: visipix.com

     Raffael 1483-1520, Study for Moses in front of the burning bush

"Se-ntunecă... Stai lângă mine"

"A treia oară i-a zis Isus: «Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?» 

Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: «Mă iubești?»

și I-a răspuns: «Doamne, Tu toate le știi»; [...]"

 (Ioan.21:17)

O imagine de iubire

de Benone Burtescu

Simone, Mă iubeşti tu mai mult decât oricine?...
Atunci, rămâi aici
Şi veghează ceasul acesta împreună cu Mine
Vezi ...
Cedrii şi palmierii nu dorm, nici nu pleacă
Ei așteaptă
Paharul durerii de la Mine să treacă ...
Vezi ...
Stelele au adus cerul parcă mai jos
Peste fruntea Mea cu balsam
Ca samariteanul milos,
Dar nu mi-e îngăduit să aud osanale îngerești,
Simone,
Spune-Mi măcar tu că Mă iubeşti ...

Mă iubeşti, tu, Simone mai frumos decât oricine?
Că sunt prietenul tău
Poţi spune oricui fără să-ţi fie ruşine? ...
Uite ...
Toţi au plecat la ale lor, se împlineşte prorocire
Vor bate pe Păstor
Şi turma va fi în rătăcire ...
Sunt singur, Simone, priveşte
În jurul Meu sunt doar străini
Judecători şi împăraţi şi trestii şi cununi de spini
Te voi urma până la moarte, făgăduiai,
Dar unde eşti?
De ce te lepezi? ...
Măcar tu rămâi să-Mi spui că Mă iubeşti ...

Simone, mă iubeşti mai minunat decât oricine? ...
Cineva mi-a dus crucea până la locul răstignirii
N-ai fost tu? ...atunci cine?...
Stai lângă Mine, Simone,
Priveşte piroanele din palmele mele
Numele tău e săpat cu litere de iubire în ele
Stai lângă Mine
Mai uită-te o dată peste fruntea Mea
Numele tău este scris cu sânge pe ea ...
Se-ntunecă...
O, ce departe îmi sunt luminile cereşti ...
Stai lângă mine, Simone
Şi spune-mi măcar tu că Mă iubeşti ...

Mă iubeşti, Simone? ...
Mai frumos, mai mult, mai minunat ca oricine? ...
Atunci rămâi
Şi paşte mieluşeii pe-aici, pe lângă Mine ... 

Îmi este dor

Deşi niciodată
de Benone Burtescu

Deşi nu Te-am văzut niciodată
Ci doar mi Te-am închipuit umblând printre stele
Imaginea frumuseții Tale Doamne
O port mereu în privirile mele

Deşi nu Te-am auzit niciodată
Vorbindu-mi de departe sau de aproape
Glasul Tău răsună-n inima mea
Cu armonii de flori şi de ape

Semnele cununii de spini de pe frunte
Semnele cuielor ce pe cruce Te-au prins
Le simt cum dor în palmele mele
Deşi niciodată nu Te-am atins

Deşi niciodată nu Te-am văzut plecând
Să-mi laşi singurătăţi pustii
Te-aştept aici la capătul drumului meu
Şi-mi este dor să vii

Dar dincolo de orişice minune
Pe drumul vieţii greu umblat
Este că Tu m-ai iubit totdeauna
Deşi niciodată n-am meritat

"...voiam să-ţi spun că ninge "

Voiam
de Adrian Păunescu

Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,
Afară din cetate către păduri, oriunde,
Să facem carnea noastră bolnavă să tresară
De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.

Un mărunţiş din norii pământului, ninsoarea,
Clinchetitor şi tandru, dar cine să mai ştie
Şi viscolele sterpe incendiază marea
aş vrea să-ţi fiu Ovidiu în Geţia pustie.

Şi mai voiam să-ţi dărui un vechi cojoc de oaie
Şi mai voiam să-ţi dărui un drum până la munte
Şi nişte flori de toamnă, ţinute-ntr-o odaie
Dar nu ştiu câtă vreme avem de amănunte.

Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme
Când eu, cu ochii-n lacrimi privesc ninsori de sânge,
Voiam să-ţi spun că-i bine şi n-ai de ce te teme,
Voiam să-ţi spun adio. Voiam să-ţi spun că ninge.

 Emilian Onciu- Voiam

      "Onciu, ardelean serios şi grav, talentat şi încăpăţânat, cu convingeri şi idealuri, s-a ţinut mereu de cuvânt, [...].
       Câtă putere de a-ţi asuma destinul, tragedia anunţată, moartea! Cine o să mai cânte, ca el,«Voiam să-ţi spun adio, voiam să-ţi spun că ninge...»?" Andrei Păunescu 

Rugă si rug

04.03.1977

de Benone Burtescu

Am învăţat că nu vine ceea ce aşteptăm
când nu ştim ce aşteptăm,
Că nu ni se răspunde la ceea ce-ntrebăm
când nu ştim ce-ntrebăm.
Am învăţat că trebuie
atât de frumos să trăim
Ca şi cum ultima rugă
n-ar mai fi timp s-o rostim.
Am învăţat că pentru a pieri
ce durăm o viaţă, ajunge o clipă
Că dacă strângem rătăcind
tot strânsul se cheamă risipă,
Că vai, alergăm cu braţele pline
de false comori spre o groapă
Că vai, neştiind cât este de fără preţ
veşnicia din palme ne scapă.
Rămas-ai în picioare când celălalt căzu,
dar cine te ţinu?
Iehova a rostit ca la-nceput de toate
"până aici să vii şi mai departe nu".
Am învăţat că-n ceasul cercetarii
când nici un rod n-a fost găsit,
ci numai frunză,
Când nimeni de moarte nu mai putea
să se ascundă
Iubirea fără margini se prefăcu-n cuvinte:
"Mai lasă-l şi anul acesta, Părinte".
Şi câte, câte încă deodată-am învăţat
ce nu ştiam sau poate
ce-n vremi a fost uitat.
Atât de multe lucruri deodată ni s-au spus,
Că singura speranţă e să privim în sus,
Văzând ce a venit şi vai, ce va să vie,
S-avem în noi o rugă de sfântă mărturie:
Isus cu noi a fost, Isus cu noi să fie!

Marcel Iureș

"Benone Burtescu - Dacă vrei sa fii rege"

Înveșnicirea unei clipe

Hokusai 

"De la vârsta de şase ani am avut pornirea de a desena forma lucrurilor. Către 50 de ani publicasem infinit de multe desene, dar tot ce am creat până la 70 de ani abia merită să fie luat în seamă. Abia la 73 de ani am înţeles oarecum structura adevăratei naturi a animalelor, a ierburilor, a copacilor, pasărilor, peştilor şi a insectelor. Prin urmare, la vârsta de 80 de ani voi mai face încă unele progrese iar la 90 de ani voi pătrunde taina lucrurilor. La 100 de ani voi ajunge desigur la un stadiu minunat, iar când voi avea 110 ani, tot ce voi face, chiar şi un punct sau o linie, va fi viu. Îi rog pe cei care vor trăi atât de mult cât mine, să vadă dacă mă voi ţine de cuvânt.

Autoportret - (Wikipedia)

Scris la vârsta de 65 de ani de către mine, altădată Hokusai, azi Gwakiyo Rojin, bătrânul nebun după desen." [Bruno Vorgt - "Hokusai" 1967]
Hokusai a murit la vârsta de 89 de ani şi visul său de desăvârșire a murit odată cu el. În clipa morţii, el a strigat: "Dacă cerul mi-ar da doar 10 ani, ba nu, chiar numai 5, aș mai putea încă să ajung un artist adevărat". (http://www.akademia.ro/articole.php?view=23)

"Valuri mânioase,
 Venind spre țărm din larguri,
 Vă spargeți de stânci
 Într-o cumplita zarvă
 De frângeri, ruperi și zvârliri!"

Minamoto no Sanetomo

"Privind peste umăr,

totul îndărăt era învăluit
cu flori de cireș..."

Miura Chora

"Chiparoșii înalți, înalți;
iarba câmpiei, alăturea de ei,
scundă."

Masaoka Shiki

"Un șarpe!... a trecut -

dar ochii ce m-au țintuit!
nu se clintesc din iarbă..."

Takahama Kyoshi

"La fiecare adiere,
fluturele își schimbă locul
pe salcie "

Basho

(sursa imaginilor: http://www.visipix.com/)

Cântecul mierlei

''Elis,
când cheamă mierla în neagra pădure,
Atunci ţi-e sfârşitul." (Georg Trakl)

Georg Trakl (n.1887 - d.1914) poet austriac,

reprezentant al expresionismului timpuriu
(http://ro.wikipedia.org/wiki/)

Cântec pentru o mierlă captivă

de Georg Trakl

Răsuflare sumbră prin crengile verzi.
Floricele albastre-mpresura chipul
Însinguratului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Cu aripi bete fâlfâie noaptea.
Ce blând sângerează-umilința,
Roua ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Îndurarea strălucitoarelor brațe

cuprinde-o inimă care se frânge.

Într-un vechi album
de Georg Trakl

Mereu revii tu, melancolie,
O, blândeţe-a sufletului singur.
Spre sfârşit arde-o zi aurie.

Plin de-umilinţă se-nchină durerii cel care-ndură,
Răsunând de-armonie şi blândă demenţă.
Uite! deja se-nserează.

Iar vine noaptea şi se tânguie un muribund
Şi-altul sufere cu el.

Înfiorat sub tomnatice stele,

Capul se pleacă an de an mai adânc.

O seară de iarnă

de Georg Trakl

Când la geamuri cad zăpezi,
Lung în seară clopotul sună
Şi la masă mulţi se-adună
Şi belşug în casă vezi

Din mari neguri de poteci
Un drumeţ in poartă-apare.
Aur pom de har ia-n floare
Din pământ din seve reci.

Prag drumeţul trece lin,
împietrit prag- de durere
Scânteiază-n încăpere
Brusc pe masă: pâine, vin.

O seară de iarnă

de Georg Trakl
1-a variantă

Când la geamuri cad zăpezi,
Lung în seară clopotul sună
Şi la masă mulţi se-adună
Şi belşug în casă vezi

Din mari neguri de poteci
Un drumeţ in poartă-apare.

Rana lui de har vigoare
Dulce dă iubirii-ntregi.

O, al omului crunt chin.
Cel cu îngerul la trântă,
Frânt de suferinţă sfântă,
Mana-întinde: pâine, vin!

Cântecul adânc
de Georg Trakl

Nopţii adânci nu-i mai sunt în robie
Sufletu-mi în nemurire, uimit, vrea să fie,
Peste spaţiu şi timp el ascultă şi ştie
A veşniciei melodie!
Nu noapte şi chin, nu zi şi bucurie
E-a veşniciei melodie,
Şi de când sunt atent la veşnicie
Nu mai simt nici chin nici bucurie.

       "Frumuseţea extraordinară (imensa putere emotivă, fiorul materialului uman pătruns de metareal) a poeziei lui Trakl vine din aceasta chiar că a înţeles că Hristos se află în locuri, scene şi momente surprinzătoare, umile, ciudate, paradoxale, misterioase, bruiate — acolo unde în ruptul capului nu te-ai fi aşteptat să-l dibui.
În locuri de suferinţă, oropsite sau de taină, cu armonii secrete ori şi slute sau abjecte ori pline de pîlpîindă duioşie ori prinse între indecenţă şi puritate ori în locuri de clarobscur, în cele mai felurite combinaţii de frumos şi urît, de bine şi rău, de explicit şi adînc cifrat.
Dar prea puţin în locuri auguste, de slavă şi purpură ostentativă. Hristos a fost pe pămînt, a cunoscut viaţa, nimic nu-L sperie, nimic nu-L scîrbeşte. Se furişează unde vrei şi nu vrei. ...Hristos e mereu atras de cruci, de situaţii „dubioase”, de suferinţe anonime, de feştile fumegînde."

Nicolae Steinhardt

(http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/)

Creştin în cetăţile lumii

"Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mânile voastre, cum v-am sfătuit.
Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n'aveti trebuinţă de nimeni." (1Tes.4:12)

... îmi pare trist

"Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate şi celălalt ..."

(Magda Isanos)

"Urmăriți binele cetății, (...), şi rugaţi-vă Domnului pentru ea,
pentru că
fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" (Ier.29:7)