''Elis,
când cheamă mierla în neagra pădure,
Atunci ţi-e sfârşitul." (Georg Trakl)
Georg Trakl (n.1887 - d.1914) poet austriac,
Cântec pentru o mierlă captivă
de Georg Trakl
Răsuflare sumbră prin crengile verzi.
Floricele albastre-mpresura chipul
Însinguratului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Cu aripi bete fâlfâie noaptea.
Ce blând sângerează-umilința,
Roua ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Îndurarea strălucitoarelor brațe
Răsuflare sumbră prin crengile verzi.
Floricele albastre-mpresura chipul
Însinguratului, pasul de aur
Murind sub măslin.
Cu aripi bete fâlfâie noaptea.
Ce blând sângerează-umilința,
Roua ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Îndurarea strălucitoarelor brațe
Într-un vechi album
de Georg Trakl
Mereu revii tu, melancolie,
O, blândeţe-a sufletului singur.
Spre sfârşit arde-o zi aurie.
Plin de-umilinţă se-nchină durerii cel care-ndură,
Răsunând de-armonie şi blândă demenţă.
Uite! deja se-nserează.
Iar vine noaptea şi se tânguie un muribund
Şi-altul sufere cu el.
Înfiorat sub tomnatice stele,
de Georg Trakl
Mereu revii tu, melancolie,
O, blândeţe-a sufletului singur.
Spre sfârşit arde-o zi aurie.
Plin de-umilinţă se-nchină durerii cel care-ndură,
Răsunând de-armonie şi blândă demenţă.
Uite! deja se-nserează.
Iar vine noaptea şi se tânguie un muribund
Şi-altul sufere cu el.
Înfiorat sub tomnatice stele,
Capul se pleacă an de an mai adânc.
O seară de iarnă
Când la geamuri cad zăpezi,
Lung în seară clopotul sună
Şi la masă mulţi se-adună
Şi belşug în casă vezi
Din mari neguri de poteci
Un drumeţ in poartă-apare.
Aur pom de har ia-n floare
Din pământ din seve reci.
Prag drumeţul trece lin,
împietrit prag- de durere
Scânteiază-n încăpere
Brusc pe masă: pâine, vin.
O seară de iarnă
de Georg Trakl
1-a variantă
Când la geamuri cad zăpezi,
Lung în seară clopotul sună
Şi la masă mulţi se-adună
Şi belşug în casă vezi
Din mari neguri de poteci
Un drumeţ in poartă-apare.
1-a variantă
Când la geamuri cad zăpezi,
Lung în seară clopotul sună
Şi la masă mulţi se-adună
Şi belşug în casă vezi
Din mari neguri de poteci
Un drumeţ in poartă-apare.
Rana lui de har vigoare
Dulce dă iubirii-ntregi.
O, al omului crunt chin.
Cel cu îngerul la trântă,
Frânt de suferinţă sfântă,
Mana-întinde: pâine, vin!
Dulce dă iubirii-ntregi.
O, al omului crunt chin.
Cel cu îngerul la trântă,
Frânt de suferinţă sfântă,
Mana-întinde: pâine, vin!
Cântecul adânc
de Georg Trakl
Nopţii adânci nu-i mai sunt în robie
Sufletu-mi în nemurire, uimit, vrea să fie,
Peste spaţiu şi timp el ascultă şi ştie
A veşniciei melodie!
Nu noapte şi chin, nu zi şi bucurie
E-a veşniciei melodie,
Şi de când sunt atent la veşnicie
Nu mai simt nici chin nici bucurie.
"Frumuseţea extraordinară (imensa putere emotivă, fiorul materialului uman pătruns de metareal) a poeziei lui Trakl vine din aceasta chiar că a înţeles că Hristos se află în locuri, scene şi momente surprinzătoare, umile, ciudate, paradoxale, misterioase, bruiate — acolo unde în ruptul capului nu te-ai fi aşteptat să-l dibui.
În locuri de suferinţă, oropsite sau de taină, cu armonii secrete ori şi slute sau abjecte ori pline de pîlpîindă duioşie ori prinse între indecenţă şi puritate ori în locuri de clarobscur, în cele mai felurite combinaţii de frumos şi urît, de bine şi rău, de explicit şi adînc cifrat.
Dar prea puţin în locuri auguste, de slavă şi purpură ostentativă. Hristos a fost pe pămînt, a cunoscut viaţa, nimic nu-L sperie, nimic nu-L scîrbeşte. Se furişează unde vrei şi nu vrei. ...Hristos e mereu atras de cruci, de situaţii „dubioase”, de suferinţe anonime, de feştile fumegînde."
Nicolae Steinhardt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu