"Valsul despărţirii"

 "Nu există muzică adevărată fără gândirea care să o determine." 

Frédéric Chopin

 
 
 

    "Maria Wodzińska avea acum 16 ani. 

Brună, vioaie, cu ochi mari și negri, era o făptură de o rară expresivitate, dintre acelea despre care se poate spune sau că e foarte frumoasă sau că e foarte urâtă. Avea o sensibilitate artistică remarcabilă. Îi plăcea muzica și cânta foarte îngrijit la pian. Scria versuri. Desena cu talent. 

[...] Frédéric este cucerit de atâta grație şi feminitate. Plimbările făcute prin orașul vechi, improvizațiile lui la pianul din colțul salonului, poeziile pe care le citeau cu glas tare împreună, florile pe care Frédéric i le oferea zilnic nu erau decât preludiul unei iubiri probabile. Într-o seară, apropiindu-se ziua când trebuia să plece, Chopin s-a așezat la pian și a improvizat un vals, iscat din imaginația lui ca din nimic. Poartă o dedicație simplă:

    "Pentru domnișoara Maria. Septembrie 1835 Dresda" (op 69 nr. 1).

Dinu Lipatti - Chopin Valse Op. 69 n. 1

     A fost editat după moartea lui Chopin, nu din cauză că acesta ar fi avut vreo îndoială în privința valorii artistice, așa cum a făcut cu alte lucrări ale sale. Era un document intim, care consemna un moment delicat din viață sa sufletească. Schumann a întrezărit sub învelișul notelor murmurul unor voci de îndrăgostiți, bătăile ornicului şi huruitul roților pe caldarâm, acoperind suspine reținute. Maria a fost aceea care i-a dat numele de «valsul despărțirii» ..."

Theodor Balan

Sursa imaginii: www.superstock.co.uk/

Dimineaţă de iarnă

 "[...] cristalizarea nu încetează aproape niciodată." 

Stendhal     

 iarna

mircea ivănescu

 
 
      când nu ştii ce să  spui, sau să scrii - spui, pur şi simplu, 
      - ce straniu. şi-aşezi pe urmă nişte vorbe despre ceea ce 
      ţi s-a părut, o, nu straniu - ci asemenea crengii 
      peste care, ai citit, se aşezau cristale - 
      (dar nu ţi se părea stranie clipa aceea care se făcea 
      atunci ramură - nici fascinantă - 
      era doar un moment  pe care-l ştiai - dar  peste care 
      altădată ai fi pus intenţii). ce straniu, 
      ai vrea să spui, a început iarna - când ieşi 
      afară în scuarul din  faţa blocului, e cerul aspru - 
      dar şi moale - în mâini, moale - ca şi zăpada -  
      şi lumina, ceţoasă doar atât cât trebuie să oprească 
      în crengile grădiniţei din mijlocul pieţei gândul, 
      să nu-l întinzi mai departe, dimpotrivă să-l prinzi 
     de amintirea despre cine mai ştie ce cărţi 
      pe care le citeai, în casă, pe covor în faţa sobei, 
      în camera dinspre curtea cea mică, între ziduri. 
      dimineaţa de iarnă te întoarce în timp 
       - poate şi asta este cu adevărat 
      lumina de iarnă, o lenevie de soare, 
      moartă, urcând atâta de încet, agăţându-se...

Ante mare, undae

 
"Sunt numai o verigă din marea îndoire,

Fragilă, unitatea mi-e pieritoare; dar

Un roi de existenţe din moartea mea răsar,

Şi-adevăratul nume ce port e: Unduire."

Ion Barbu, Elan

Rubinstein plays Chopin Prelude Op. 28 no. 15 "Raindrop"

 "Preludiile din ciclul opus 28, concentrează într-o expresie inegalabilă, puterea de radiație a celor mai profunde sentimente şi aspiraţii; acestea pot fi abordate ca etape ale unui îndelungat proces de autocunoaștere şi de conștiință, ca manifestări expresive ale unei încrâncenate lupte de a exista şi a supravieţui, ca mărturii ale unei nobile misiuni ce dă sens existenței artistului.
 Curățate de zgura oricărui element inutil, aceste capodopere pianistice, conțin mai multe virtualități poetice decât alte lucrări de dimensiuni întinse."

Carmen Manea, Eternul Chopin 

Chopin - Balada Nr. 4 (Arthur Rubinstein)

”În balada a patra, Chopin îşi descrie toată viaţa interioară, unde persistă acelaşi gând de mândrie jignită de soartă. Delicatețea extremă a înfățișării lui, apare în tema baladei, inteligența în complicatele izvoare ale dezvoltării. În acest poem subiectul mi se pare a fi o obsesie. Se trăiește o dramă la care asistăm. Drama este chiar obsesia, patetică prin melancolia ei. Chopin a fost inspirat când a notat melodia - cea mai răscolitoare melodie a muzicii.

ClassicalScores

Dezvoltarea condensată în logică, deschide peisaj larg în care se topește o clipă obsesia, dar după două treceri în major, se reface cu o subtilitate cerebrală atât de limpede încât parcă am vedea cu ochii cum se încheagă gândul. Obsesia îşi reia puterea, linia temei devine decorativă și se scutură modulațiile în arpegii largi, confruntându-se cu furie. Tot întunericul dezamăgirii se zbate în şirul acordurilor cromatice, care evocă prăbușirea. Apoi după un lung punct de orgă, Chopin evocă liniștea siderală a veșniciei, prin câteva acorduri majore perfecte. O clipă vedem ce poate fi supranaturalul, stadiul neomenesc al armoniei - numai o clipă - pentru că apoi, urmează două pagini haotice de o adevărată anarhie muzicală. Ne alegem cu puterea lor, dar nu cu însușirea lor. Balada îşi zvârle ultimul strigăt în furia arpegiului final, care cuprinde tot oceanul de sonorități al pianului. Scrisă în 1843, Chopin era în plină glorie şi în bucuria dragostei pentru George Sand. Dar un intuitiv ca el nu exprimă momentele trecătoare ale vieții, ci sensul ei lăuntric. Era receptacolul poeziei, prin urmare al nostalgiei către o sferă superioară. Îşi cântărea geniul, îl simțea curmat de timp, desprindea, din cotidiana opoziție dintre lumină şi întuneric, pricinile spiritualității, dar şi îngustimea planului omenesc faţă de incomensurabil... Toate stările acestea sunt descrise în Baladă şi alcătuiesc forma în muzică a personalității lui Chopin.”

Cella Delavrancea

Chopin - "marele poet al Muzicii"

Chopin - Pierre Roche Vigneron

"Se poate spune că Arta mijlocește omului evadarea din Timp, argumentele artei supraviețuind, prin esență, vremelniciei omenești. În viața scurtă a lui Chopin, extraordinara putere de muncă, în trupul lui plăpând, dovedește certitudinea geniului ce-și cunoaște menirea. Nici un compozitor nu ne comunică un cavalerism în grad atât de înalt. Sufletul lui este aristocratic până în cele mai mărunte reflexe. Tot astfel și muzica. Delicatețea inspirației nu este semnul slăbiciunii, ci cunoașterea precisă a nuanțelor în diferitele stări psihologice. Ființa și muzica lui se oglindesc perfect, una exprimând-o pe cealaltă, în singurul grai care nu-i jignește discreția naturală." Cella Delavrancea

"Barcarola este o splendidă poemă veneţiană. Dialogul creşte în cadenţa valurilor care tulbură liniștea albastră a lagunei, ca apoi s-o adoarmă în aurul apusului. Ultimele două pagini evocă puternic mișcarea fluxului spărgându-se de zidurile palatelor şi apoi integrându-se în calmul lor de veacuri." Cella Delavrancea

Mâna care cântă

 

Chopin

de Gottfried Benn

Nu prea vorbăreţ.

Opiniile nu erau partea lui tare,

opiniile spun vrute şi nevrute.

Când Delacroix îşi dezvolta teoriile,

el deveni neliniştit, întrucât, în ce-l priveşte,

nu-şi putea motiva Nocturnele.

Amant debil;
o umbră la Nohant,
unde copiii lui George Sand
nu primeau de la el nici o educaţie.

Bolnav de piept în toate fazele
cu hemoptizii şi cicatrizări
care durează;
moarte lentă
în contrast cu una
la paroxismul durerii,
sau cu o moarte prin salve de puşcă.
I se împinse pianul (Erard) lângă uşă
şi Delphine Potocka
îi cânta în ultimul ceas
un lied al violetei.

În Anglia a plecat cu trei piane:
Pleyel, Erard, Broadwood
Cânta pentru douăzeci de guinee pe seară,
un sfert de oră,
la Rotschilzi, Wellingtoni, în Stafford House,
şi în faţa a nenumărate bretele,
întunecat de oboseală şi de apropierea morţii
se întoarce acasă
pe Square d'Orleans.

Apoi îşi arde schiţele
şi manuscrisele
să nu rămână resturi, fragmente, notiţe,
aceste trădătoare privelişti -
la sfârşit spuse:
"Încercările mele sunt desăvârşite
în măsura în care am reuşit să le realizez".

Fiecare deget să cânte
cu o putere conformă construcţiei lui,
al patrulea e cel mai slab
(e numai siamezul mijlociului).

Când a început, ele stăteau aşezate
pe mi, fa diez, sol diez, si, do.

Cine a auzit cândva
anumite preludii ale lui,
fie în case de ţară,
fie în ţinuturi de munte,
sau prin uşile deschise ale teraselor,
sau, de pildă, dintr-un sanatoriu,
le va putea uita cu greu.

N-a compus niciodată o operă,
şi nici o simfonie,
numai aceste tragice progresii,
dintr-o convingere artistică -
şi cu o mână atât de mică.

În româneşte de Nina Cassian

 

Barenboim - Chopin Nocturne no.20 

 

În imagine: Left Hand of a Pianist -Auguste Rodin

Arthur Rubinstein - Chopin Nocturne Op.15 no.2 in F sharp Major

ArRubMusic

Elegie - O, vinovăţia şi spaima

Mariana Marin

O, vinovăţia şi spaima
în faţa adevărurilor sugrumate!
Cine va depune mărturie
pentru crimele împotriva noastră?
Cuvintele simple de acum,
înşurubate în singurul trup,
pe care îl pot da morţii,
vă vor face mai buni?
Nu sunt o fiinţă morală.
Cine, trăind, ar putea rămâne
curat şi integru?
Dar uneori, în nopţile de vară toridă,
când încep să cobor scara evoluţiei acestei specii,
gândesc şi văd cu ochiul din frunte,
însingurat şi zdrobit.

Se aud atunci cântări şi blesteme
într-o limbă în care altădată visam...

Chopin Nocturne Op.9 no.1 in B flat Minor - Arthur Rubinstein

  ArRubMusic

Arthur Rubinstein - Chopin Nocturne No 1, Op 9 in B flat

Chopin Nocturne Op.9 No.2 -

 Chopin, Nocturne No.2 in E Flat, Op.9, No.2