„Tu nu vei muri”

      
       "Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. [...] Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el." 

 Luca 10. 30-34

 Aimé  Morot,  Le bon Samaritain, 1880

Șapte cuvinte către tineri

Pr. Gheorghe Calciu

       A iubi o ființă înseamnă a-i spune:  „Tu nu vei muri”. Și să crezi ceea ce spui. Și această credință oarbă, iratională și neargumentată este, de fapt, singurul adevăr fundamental pe care-l simțim în iubirea noastră cu adevărat profundă. Vorbesc de toate iubirile. Mama care-și dezmiardă copilul îi spune, de fapt, cu credința care răstoarnă munții: „Tu nu vei muri”. Și crede. Iubitul care-i șoptește ființei dragi cuvinte de ardoare ce-i topesc coșmarul morții îi spune, în realitate: „Tu nu vei muri”. Și crede.„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel unul-născut L-a dat, ca oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” Ioan 3:16

       Iisus devine astfel întruparea iubirii, dragostea palpabilă și crucificată. Atât de greu i-a fost omenirii să creadă în ceea ce vedea, că iubirea desăvârșită stătea în fața ei, întrupată, încât a vrut s-o vadă pe cruce, adusă la acea situație limită, care este moartea și suferința – pentru a-i verifica autenticitatea și pentru a constata daca rămâne identică, până la sfârșit, cu ea însăși. Și Iisus a trecut examenul la care omenirea L-a supus.
Amintiți-vă, prieteni, de cuvintele Lui de pe cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” Luca 23:34. Ce dovadă de dragoste mai mare decât aceasta ne-ar putea da cineva? 

       Și dacă tu crezi, atunci când spui ființei pe care o iubești „Nu vei muri”, de ce să nu crezi în cuvintele supremei Iubiri când îți face făgăduința vieții eterne: „Adevărat, adevărat spun vouă, cine ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci a trecut din moarte la viață” Ioan 5:24

Sursa imaginii: ioansoran.wordpress.com

Ție, suflete al meu

"Adevărat, adevărat vă spun că dacă 

grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare,

 rămâne singur; 

dar dacă moare, aduce mult rod.

 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; ..."

Ioan 12: 24-25a

"Doamne, 

Câtă putere are diavolul 

Când Tu sălăşluieşti 

În noi?!"

Saul Carmel

Ultima ofrandă

Saul Carmel

Ajută-i!

Fii mărinimos,

Ca întotdeauna,

Cu duşmanii tăi.

Fii milos,

Fie-ţi milă de ei

Cum ţi-a fost întotdeauna.

Când trebuia.

Şi când nu trebuia.

Mai ales când nu trebuia.

Ajută-i

Umbrindu-te.

Stinge-ţi lumina!

Stinge-o!

Să nu mai străluceşti,

Omule.

Retrage-te!

Ieşi din viaţa lor

Ieşind din viaţă.

Şterge-ţi numele

De pe sufletele lor.

Dăruieşte-le umilinţa ta

Ca pe o ultima ofrandă

Şi mori.

Mori de-a binelea,

Mori!

Locuieşte-mă Tu, Doamne!

"O, nenorocitul de mine! 
Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?"

 Romani.7:24

Vladimir Kush - "Trojan Horse"

"Vanitatea este complicele hoţilor dinafară;

ea le deschide intrările. "   
Teofan  Zăvorâtul

Calul troian

Nichita Stănescu

Mie însumi îmi sunt un cal troian.

Propriul meu umăr îmi cucereşte propriul meu umăr,

propriul meu ochi se jefuieşte pe sine.

Bătăile inimii mele

nu se pot auzi

din pricina bătăilor inimii mele,

glasul meu care strigă la cer

sugrumat este

de glasul meu care strigă la cer.

Viaţa mea nu mai poate trăi

din pricina vieţii mele.

Dragostea mea târăşte dragostea mea

de calul dragostei mele

în jurul cetăţii.

Înfig lama cuţitului meu în lama cuţitului meu

în timp ce secunda care îmi sună naşterea

se asurzeşte din pricina secundei care îmi sună naşterea.

Sunt supărat pe propria mea supărare

sunt bucuros pe propria mea bucurie.

Îmi sper propria mea speranţă

îmi plâng propria mea lacrimă

şi sunt în timp ce sunt

şi nu mai sunt când nu mai sunt.

Sursa imaginii: www.vladimirkush.ru 

Pământ şi cer

"fiinţele noastre - ca nişte 

vase comunicante:

unde sfârşim noi

începe cerul" 

iulian boldea

Jacob van Ruisdael - "View of Egmond"

cădere liberă 

 iulian boldea

 păsări pietrificate în văzduhul orb 

 alb ca o pagină încă nescrisă

 ca o viaţă netrăită

 încă. 

o, duioasă agonie a cărnii

cu răni înflorite geometric

 în poemele nenăscute

 în apele râului 

trec peşti străvezii 

adevărul

 ne arde buzele tandru

 şi urcă înapoi

 în cerul gurii 

se preschimbă din nou

 în gând istovit

 în timp ce 

din văzduhul orb 

cad păsări pietrificate 

una câte una 

murind

Sursa imaginii: vincentvangoghgallery.org

Rămânere împreună

„Nu există o modalitate corectă de a părăsi pe cineva. 
Părăsirea nu este corectă prin ea însăși.“  G. B. Shaw     

                      

           O familie de copaci

Jules Renard

       După ce am traversat un şes ars de soare, am dat de ei. 
       Nu stau la marginea drumului din pricina zgomotului, stau pe câmpuri sălbăticite, lângă un izvor cunoscut numai de păsări.

       De departe par de nepătruns. Cu cât mă apropii, trunchiurile lor parcă se dau în laturi. Mă primesc cu prudenţă. Pot să mă odihnesc, să mă răcoresc, dar simt eu că mă observă şi n-au încredere în mine.
       Trăiesc în familie, cei mai vârstnici în mijloc, şi cei mici, ale căror prime frunze abia s-au desfăcut, cam peste tot, dar nu prea îndepărtaţi.
       Le trebuie timp mult până să moară, iar morţii rămân în picioare până ce cad pulbere.
       Se alintă cu crengile lor lungi, asigurându-se astfel, ca orbii, că sunt toţi acolo. Se zbat furioşi ori de câte ori vântul gâfâie vrând să-i dezrădăcineze. Dar între ei nici o ceartă. Nu murmură decât de acord.
       Simt că trebuie să fie adevărata mea familie. Am s-o uit repede pe cealaltă. Copacii aceştia au să mă adopte încetul cu încetul, şi pentru ca s-o merit, învăţ ceea ce trebuie să ştiu:
       Ştiu deja să privesc norii care trec.
       Ştiu de asemenea să stau locului.
       Si aproape că ştiu să tac.




Sursa imaginii:  Denis Collette...!!!'s photostream

Păcat de moarte

 

„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, 
dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă indurare.“ 

Prov. 28:13

        „Tâlharul era pe cruce, şi dintr-un singur cuvânt s-a îndreptăţit; iar Iuda era numărat împreună cu apostolii şi într-o singură noapte şi-a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. De aceea, nimeni căruia îi merge bine (eupragôn, căruia îi merge bine sau care face bine) să nu se fălească, fiindcă toţi cei care s-au încrezut în ei înşişi s-au prăbuşit.“  (Patericul egiptean)

  

Păcat de moarte este orice păcat nepocăit

       “Oamenii îşi pun problema care-i păcatul de moarte, prin ce păcat moare sufletul? Ce înseamnă moartea sufletului? Înseamnă depărtarea de Dumnezeu, despărţirea sufletului de Dumnezeu. E moartea spirituală. Prin ce păcat se desparte sufletul de Dumnezeu? Sfântul Marcu Ascetul zice aşa, că prin oricare păcat pe care nu-l părăseşti. Orice păcat nepocăit este păcat de moarte. Asta îmi aduce aminte de un cuvânt al poetului şi scriitorului Tudor Arghezi. Tudor Arghezi are o expresie fericită în legătură cu păcatul de moarte şi cu greşeala, şi zice cam aşa: «Înţeleg, fratele meu, greşeala, dar să fie o greşeală adevărată, că dacă greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr, atunci nu mai e greşeală ci este păcat de moarte.» Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci e o greşeală greşeală adevărată gând o recunoşti ca greşeală, când ţi se atrage atenţia asupra ei ca greşeală şi n-o mai faci. Se zice că unui înţelept nu mai trebuie să-i spui şi a doua oară acelaşi lucru. Îl înţelege de la prima atenţionare. Aşa trebuie să ne raportăm, să ne comportăm faţă de greşeală. Dacă ştim că ceva e greşit, să nu mai facem greşeala şi atunci greşeala e greşeală adevărată. Dacă însă greşeala s-a făcut în tine aşezare - adică deprindere - şi adevăr, atunci nu mai e greşeală ci-i păcat de moarte. De ce? Pentru că un lucru pe care îl faci ca deprindere, îl repeţi mereu şi pe care îl justifici - «s-a făcut în tine adevăr» -, atunci nu mai e greşeală ci e păcat de moarte.„

 

Teofil Părăian - Prescuri pentru cuminecături

 

Texte fără pretexte

„Domnul a zis lui Moise: 

«Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină;

oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.» “ 

Num. 21:8  

 Brazen_Serpent 

"De răni îşi râde doar acela 

Ce niciodată nu a fost rănit." 

 Mihail Zoşcenko 

Şarpele de aramă

Mircea Ciobanu

Din pas ferit în pas retras.

Trezită, teama de reptile

tresare-n semn de colţ rămas

la locul zis Al lui Achile.

Şi locuri moi abia atinse

rostogolite sub picior

aruncă frig în plus ca ninse

păreri de solzi şi cositor.

Şi-mi urcă de la tălpi spirala

ori însumi scap în golul ei

din cerc în cerc prin inegala

 înfăşurare de polei?

Acolo sângele se-mparte

cu apa lui şi se desprind

sobolii albi ai apei moarte

şi-n vale molima o-ntind.

Cuminecare

„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi, 

după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi;

acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; 

 să  faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.»“

I Cor 11:23-24  

Ziua albă 

 Tudor Arghezi

 

 

     Zi albă, zi uşoară, de zăpadă. 

     Faţa de in se-aşterne sărutată 

     Și proaspătă şi nouă s-a întins 

     Cu fluturii din ceruri care-au nins. 

 

     În dreptul geamului de chihlimbar 

     E pusă masa Cinei în altar. 

     Înveşmântaţi în aripi, ca-ntr-o haină, 

     Îngerii mici adus-au har în taină. 

 

     Din înălţimi o rază aurie 

     Ia parte-n bolţi la sfânta liturghie, 

     Și lingura rotundă din potir 

     Lacrimi a scos şi rouă de safir. 

 

     Un gust ce fuse-n vin și în prescură 

     I s-a topit ca un surâs în gură, 

     Și-n sâni feciori a scăpărat scânteia. 

     – „Cuminecă-se roaba Ta, Femeia.“

***

„Să fim însetaţi de Dumnezeu,

aceasta este sarcina noastră în această lume.          

Potolirea setei de Dumnezeu 

va fi răsplata noastră în Lumea ce va să vină.“        

Rabi Nahman                 

   În imagine: Alphonse Legros (1837-1911), La communion.

  Sursa imaginii: all-art.org

Conditio sine qua non

"Nu-i ușor să trăiești după moarte.

Câteodată trebuie să pierzi pentru asta o viaţă întreagă."

Stanislaw Jerzy Lec 

 Printre multe obligații 

Tadeusz Różewicz

 

 Printre 

 multe obligații 

 foarte urgente 

 am uitat 

 că trebuie totodată 

 să mai și mor 

 

 ușuratic 

 am neglijat această obligație 

 și-am îndeplinit-o 

 doar de formă 

 de mâine 

 totul se va schimba

 voi începe să mor 

 stăruitor 

 cu înțelepciune și optimist 

 fără să-mi mai pierd vremea

Sursa imaginii: www.flickr.com

Alienare si dezumanizare

     

"Numai în Cristos şi în corpul Lui omul poate găsi mântuirea. 

Altfel el riscă să fie devorat de forţele demonice, 

să fie sfâşiat în mod definitiv de spiritele urii şi ale violenţei."

N. Berdiaev

"Disequilibrium"

       "Nu numai că lumea se găseşte într-o situaţie economică şi politică îngrozitoare, dar şi starea ei spirituală este profund atinsă. Însăşi existenţa spiritualităţii şi supravieţuirea ei sunt ameninţate de o primejdie mortală. Trăim într-un univers livrat demenţei, unei demenţe de care se pare că nu ne dăm seama. Concupiscenţele, ataşamentul faţă de temporal au sfârşit prin a rupe echilibru lumii. Ea a fost răsturnată încă o dată, ea este pradă polidemonismului de care o eliberase creştinismul.

       Descreştinarea a dus la dezumanizare, care, la rândul ei a dezlănţuit demenţa, căci a alterat însuşi chipul omului, devenit accesibil tuturor forţelor demonice şi invadat de toate forţele cosmice scăpate din frâu. Şi omul a crezut ca libertatea sa constă în puterea de a se supune cu totul acestor forţe demonice, cosmice şi sociale şi de a se confunda cu ele. Dezumanizarea îl plasează pe om sub semnul demenţei, el devine un posedat şi - fapt caracteristic pentru epoca noastră - această demenţă, această posedare este organizată. Când spiritul încetează să-l mai conducă pe omul carnal şi psihic, acesta îşi pierde echilibrul sau interior şi integritatea. Forţele elementare, cosmice şi sociale fac irupţie în viata interioară, pe care o organizează cu ajutorul sugestiei. În consecinţă, omul este posedat fie de puterile telurice, ale rasei, ale naţiunii, ale sexului -, fie de forţele elementare sociale, ale intereselor economice, ale banului, ale clasei, ale grupului, ale partidului. [...] 

       O nouă spiritualitate creştină trebuie sa fie revelata lumii; de dezvoltarea ei depinde destinul omului şi al universului. Aceasta spiritualitate n-ar putea fi abstractă, nici n-ar putea să reprezinte o retragere departe de lume şi de omenire. Ea trebuie să semnifice munca spiritului în lume şi înlăuntrul omului. [...]

       Creştinismul este înainte de toate religia iubirii şi a libertăţii. Şi chiar din cauza acestei libertăţi, viitorul nu este determinat nici în sensul răului, nici în cel al binelui. Iată de ce se anunţă o luptă tragică. Spiritualitatea nouă trebuie să umanizeze din nou omul, societatea, cultura, lumea. "

Nikolai Berdiaev

Sursa imaginii: deviantart.com

Portret cu umbre

"... făcutu-m-am aramă sunătoare 

şi chimval răsunător.'' 

1 Cor. 13, 1  

Jacobson Sculpture

       

Cu tăceri și cu vorbe  

      Tadeusz Różewicz    

  

   Se rănesc şi se chinuie

   cu tăceri şi cu vorbe
   de parcă ar avea de trăit

   încă o viaţă

  

   fac toate acestea

   de parcă ar uita

   că trupurile lor

   pot fi ucise
   că măruntaiele omului

   se pot distruge uşor

  

   cei duri unii cu alţii

   sunt mai slabi

   decât plantele şi animalele

   ei pot fi omorâţi cu o vorbă

   cu un zâmbet cu-o privire

Mesaje fără răspuns

 "Tăiat-am coada șarpelui dar nu
 l-am ucis.
 Crește la loc și iarăşi e viu."

Mihail Zoşcenko

  

 

 Scrisoare către canibali

Tadeusz Różewicz

 Dragi canibali
 nu v-aruncați privirile de lup
 asupra oamenilor
 care întreabă dacă aveți în compartiment
 un loc liber
 
 Înţelegeţi
 și alți oameni au
 două picioare și pe ce să stea
 
 Dragi canibali
 așteptați o clipă
 nu călcaţi în picioare pe cei slabi
 nu scrâşniţi din dinți
 Înţelegeţi
 oamenii sunt mulți vor fi
 și mai mulți
 avansați deci un pic
 mai cedați
 
 Dragi canibali
 nu cumpărați toate lumânările
 șireturile și macaroanele
 Nu vorbiți întorși cu spatele:
 eu mie pe mine mă
 stomacul meu părul meu
 băutura mea pantalonii mei
 soția mea copiii mei
 părerea mea


 Dragi canibali
 să nu ne mâncăm
 de-a binelea
 că nu vom învia
 de-a adevăratelea 

 1957
 

Înfiorări metafizice

“Să ne aruncăm în foc sau să ne urmăm somnul.” 
Gellu Naum    

  

Naufragii de toamnă   
 Zoltan Terner
 
 Strălucitoare 
 naufragii de toamnă 
 peste solzii 
 goliciunii noastre, 
 ca un plâns argintiu 
 printre umbre cristaline 
 de floare albastră. 
 În lacul golit de ore 
 când pulsul scade 
 şi ne ameţeşte  
 mersul şchiopătat al sângelui 
 şi timpul care chiţăie şi roade. 
 Ne străbat fiori de oţel  
 şi noi nu vrem să aflăm 
 ce-nseamnă 
 acele adieri 
 de păsări neştiute. 
 Ele ne fac semne 
 şi ne îndeamnă 
 să ne înecăm 
 împreună cu ele, 

 în strălucitoarele 
 naufragii de toamnă.

Sursa imaginii: www.flickr.com (Ben Heine - "Listen to the Sunset")

Totul e trecere

"Nu-ţi pierde speranţa din pricina suferinţei,
 căci viaţa este suferinţă.
 Suferinţă, dar şi bucurie.
 Când viaţa-ţi aduce durere, suferă.
 Când viaţa-ţi aduce bucurie, râzi.
 Nu te lega de nimic, căci totul este trecător."

Nitai din Arbel     

 Cum se naşte viaţa

  Lars Gustafsson

         Cum se naşte viaţa? 

         Nu mă întreba, există zile 

         când ceaţa însorită alunecă deasupra apei, 

         lumea se deschide pentru linişte sau furtună 

         şi ceva cu desăvârşire uitat pluteşte, invizibil, sub arbori. 

 

         Îmi aduc aminte de un sentiment de teamă 

         că acest loc nu există pe lume 

         ci e visat de altcineva 

         şi îmi aduc aminte de cuvinte pe care nimeni nu le-a rostit 

         dar care exprimă totul iarăşi şi iarăşi. 

 

         Şi aceste frumoase chipuri fără apărare, 

         cu surâsul şi ochii lor închişi, 

         cu frumuseţea lor fără cuvinte şi sens, 

         îşi lasă capul în jos şi n-ai voie să uiţi, 

         există o spaimă neînţeleasă de care trebuie să te lepezi. 

 

         Aşadar despre credinţă şi zbor, 

         despre cuvânt şi tăcere, despre a mângâia sau a percepe, 

         nu ştiu nimic: totul e trecere. 

         Ascultă cum vântul se zbate, cum chipurile vorbesc.

  

Sursa imaginii: flickr.com

Vedere de sine şi trezvie

 "Bine este a muri lumii şi a vieţui lui Hristos. Căci altfel nu poate cineva să se nască de sus, după cuvântul Domnului. Iar dacă nu se naşte de sus, nu poate nici intra în Împărăţia cerurilor."

Nichita Stithatul

 Viaţă
 Ludwig Tieck
 

 

            O, câte vieţi sunt moarte,-înşelătoare!
            Şi câţi abia murind, prind viaţă iar!
            Puţini sunt cei ce scot văpăi din jar!
            Ce rari acei ce moştenesc  vigoare !
 
            Ei cred că sunt, dar  fug de tot ce doare,
            De aspra fire, şi-ar voi, tâlhar,
            Un vesel cer, strălucitor, în  dar,  
            Spre tot ce-i putred năzuind cu-ardoare.
 
            Cu  paşi greoi, tot merg sub bolţi albastre,  
            Bolnavi, adânc mâhniţi, pestriţe cete,  
            Nici morţi,  nici vii, nesimţitori la toate.
 
            Şi-atunci mă-ntreb, privind spuzita noapte,  
            Ce merite-ai avut, că ţi se dete
            Ca bucuria să-ţi surâdă-n astre ? 

       "Creștinii nu trăiesc doar în timp ci trăiesc în facticitatea vieții iar această facticitate se realizează prin asumarea și conștientizarea responsabilă a parusiei. Astfel, fiecare creștin își trăiește timpul ce i s-a dat ca pe o rezonanță a parusiei în viața sa proprie. Temporalitatea efemeră este anulată de modalitatea ziditoare care formează ființa pentru veșnicie:  «când» devine «cum» - este trăit intervalul ce ne desparte de a doua venire a Mântuitorului."

Dragoș Dâscă

  


  Sursa imaginii: vi.sualize.us

Întunecimile minţii. Nefratele

"Cine dintre voi este fără păcat 

să arunce cel dintâi cu piatra în ea."

Ioan 8:7

          

       
       "Dacă ar fi după noi, oamenii, nimeni nu s-ar mântui. Din fericire Dumnezeu e mai bun decât noi şi există pentru noi toţi o nădejde de mântuire." N. Steinhardt

Totalitarism

Anthony de Mello

         Spre consternarea discipolilor săi, maestrul i-a spus odată unui episcop că oamenii  religioși au o tendinţă naturală către cruzime.

       - De ce? l-au întrebat discipolii după plecarea episcopului.

       - Deoarece ei sacrifică prea ușor oamenii de dragul unor idealuri.

***

        Cel care se ridică împotriva vieţii aproapelui său este un ucigaş, indiferent de religia căreia îi aparţine! Un astfel de om îl are „de tată pe diavolul”  şi vrea să împlinească „poftele tatălui” său, care „de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr.”(Ioan.8:44)

Sursa imaginii: http: orthodoxy-rainbow.blogspot.com

Ophidia in herba!

"Sunt timpuri, când pe patul de moarte, filozoful poate spune:

«Norocul meu că n-am fost înţeles!»"  Stanislaw Jerzy Lec
 

       "Religia funcţionează pe două niveluri: un prim nivel se referă la practica religioasa, credinţa în dogme, frecventarea bisericilor, supunerea faţă de învăţăturile Vaticanului. De fapt, această religie pare decrepită, cel puţin în Europa. Dar există un al doilea nivel, cel al impregnării intelectuale: necredincioşi, rău-credincioşi, agnostici, anticlericali, atei au fost, de fapt, educaţi în spiritul religiilor monoteiste.  [...] etica, politica, estetica şi alte domenii sunt impregnate de spiritul iudeo-creştin. 

        Un singur exemplu: gândirea juridică. Pretorii noştri europeni fac o dreptate care presupune după cum ne învaţă creştinismul, şi în special Geneza cu genealogia răului, că suntem liberi, capabili să facem binele şi răul în mod voluntar. Suntem, deci, responsabili, deci vinovaţi, deci în măsură să fim pedepsiţi. Dacă apăraţi ideea că nu suntem liberi, idee anticreştină, ci determinaţi de inconştient, societate, mediu, familie, atunci lanţul se rupe: responsabilitatea, vina, pedeapsa nu mai sunt valabile. Iată de ce încă mai trebuie să descreştinăm." (Michael Onfray)

       Michael Onfray este un filozof francez contemporan. Se descrie ca fiind un hedonist, ateu, libertarian şi anarhist de stânga. A publicat peste 50 de volume, iar 9 dintre ele au fost traduse în limba  romană.


Sursa imaginii: flickr.com

Unde este fratele tău?

"Nu auzim privighetori, nici ciocârlii,

Ci paşii absurdului şi ai monstruozităţii.

Murim! Odată cu cei puşi la zid, murim!"

Geo Bogza

 

  Vladimir Kush: "Redwood Cutting" 

Raport despre moartea unui tovarăş

Bertolt Brecht

 

    Când a fost pus la zid pentru a fi împuşcat,

    se trezi lângă un zid făcut de semenii lui

    şi puştile îndreptate spre pieptul lui şi glonţul 

    erau făcute de semenii lui. Plecaseră doar,

    sau fuseseră izgoniţi, dar rămaseră prezenţi  

    pentru el, în opera mâinilor lor; nici măcar

    cei care traseră-n el nu se deosebeau de el,

    nu erau în veci nerecuperabili, mai puteau învăţa.

    Desigur, el mergea încătuşat în lanţuri făurite de tovarăşi

    pentru a fereca un tovarăş, dar uzinele deveniră tot mai vizibile,

    el le observă din drum, horn lângă horn, şi cum era dimineaţă,

    căci de obicei dimineaţa sunt duşi acolo,

    i se părură pustii şi totuşi populate

    de acea  oştire care a tot crescut

    şi creşte mereu.

    Pe el însă semenii lui l-au pus la zid,

    iar el înţelegea şi nu înţelegea.

Sursa imaginii: jacobgallery.com