Vis cu pasăre albă

       sau trista poveste a unui peștișor incorigibil

"Pe-un ţărm sălbatic

N-am văzut decât o dată
O pasăre albă:
Am îndrăgit-o ca pe-un vis
Ce te urmăreşte veşnic..."
                                                                Yosano Akiko (1878-1942)

       "Aşadar, în cea de-a ... (patru sute douăzeci şi patra) noapte
Şeherezada urmă:
       - Află, o , doamne, că povestea peştilor este un lucru tare ciudat şi care dacă ar fi scrisă cu acul pe colţul dinlăuntru al ochiului spre a fi văzut de toţi ar fi o învăţătură pentru cel ce ar cerceta-o cu luare-aminte."

Sursa imaginii: audubonhouse.org

Simplu cântec de dor

„ Am început să avem tristeţi diferite,
 am început să avem bucurii diferite;
 numai că bucuriile ce nu mai ne-adună
 le-aş preschimba într-o durere comună...”

Rasul Gamzatov

 Veghe
Rasul Gamzatov

Nu, n-am să-ţi cânt un cântec de leagăn,
 te-nchide-n vise cu-alint,
îmi las doar umbra să petreacă-n
aproprierea ta, veghind.

 În noaptea toamnei ca arţarul
sunt straja somnului tău drag
şi-aşa îmi oglindesc frunzarul
cum stânca se răsfrânge-n lac...

 

V-aş fi adus...

"Meduzele roze gătite cu cimbru 

Cu fructe de mare pe spata de zimbru, 

În sos ecumenic, anguile cu tic,

 Calmari îngropaţi, violent, în aspic

 Şi alte, din marea Japoniei, feluri

 Cu turme de sepii gonind în cerneluri."

Leonid Dimov 

"The Impatient Bird"

Urma

Vladimir Streinu

Era un clinchet clar de bucurii,

Mergeai sunând din limpezi clopoţei

Din ochi prelungi în ochii mei,

Ca într-un cer de-nalte colivii

Treceau în sboruri albe porumbei.

Un suflet sterp, la paşii curgători,

Bătea mătănii şi se creştina

Să-adune urme proaspete - ca flori

Care cădeau în mers din cingători,

Când, noaptea, pe potecă urma ta

Din întuneric -  lumina.

Dar prea mult urma poate ţi-am privit

Şi prea-nflori în mine ca un mit,

Ca să mai ştiu de astăzi fără greş

Dacă, trecând, tu ai călcat pe drum

Ori peste sufletul ce şi acum

 Îţi mai păstrează talpa ca un preş.

1923

Suersa imaginii: www.photographyblogger.net

Secătuire

”Verbul “a crede” nu mai apropie.

 Îndepărtează şi desparte.” 

Valeriu Gherghel 

  Horse Sculpture by the sea

Joc mut

Mircea Ciobanu

Mai port după mine doar urma

străinului gând de-a mai fi:

o urmă de gând mai vuieşte

şi nu mi-l mai pot aminti.

Vast spaţiu golit, ca în ceară

un umăr plecat din tipar,

vorbeşte de lucruri scăpate

din propriul lor chip şi hotar.

Aştept să se-ntoarcă, dar cine

mai poate rosti un cuvânt

de urma retraselor ape

în scoici clătinate de vânt?

de piatra trezită ce ţine

abia,-n mineralul  ei strai,

sonorele fugi ale unor

copite albastre de cai? 

Închipuirea chipului

"Cum arată omul 

 ale cărui gingaşe simţiri 

 te-a silit să te-nalţi?" 

Kyogoku Tamekane

O singură dată avem

Johannes Bobrowski

O singură dată avem

amândouă mâinile pline de lumină -

strofele nopţii, apele clătinate

ating iarăşi marginea ţărmului,

ating somnul aspru, fără ochi,

somnul de după îmbrăţişare

al vieţuitoarelor în păpuriş - apoi

stăm din nou în faţa clinei

înspre cerul

alb, care vine

rece

asupra muntelui - cascadă de sclipiri -

şi-i încremenit, gheaţă

coborâtă parcă din stele.

Pe tâmplele tale

vreau să trăiesc timpul

scurt, uitând, şi fără zvon

sângele meu să-l las

în pribegie prin inima ta.

Fără convulsii

"Totuşi noi, suflete, păsări cereşti,
Nu ne-am întâmpinat niciodată;
Sufletul meu,  când  te mângâi, te cată,
Semen ghicit pe sub scoarţe trupeşti."
Vladimir Streinu

Cântec de noapte

Johannes Bobrowski

Pasăre, vino,

pasăre verde,

din înalta constelaţie vino,

sub arcada mea de frunziş, pasăre,

să vorbim împreună

despre malurile fluviilor

respirând, despre pământul negru

în tinutul păduros,

despre casa zeilor,

unde începe omul,

unde deasupra lui întâlneşte lumina,

o găseşte în alt

ochi: astfel învaţă să cânte.

Pasăre,

pasăre verde,

sub boltă de frunziş

să vorbim despre asta.

Cuib de pasăre

Johannes Bobrowski

Cerul meu

alternează cu al tău,

şi porumbelul meu

acum

îl întrece în zbor pe al tău,

văd două umbre

căzând

în lanul de ovăz.

Schimbăm între noi

ochii,

găsim

un culcuş:

Ploaie,

spunem

ca o poveste

jumătăţi de fraze

verde,

aud:

Spre spranceana mea

în sus

cu grai de pasăre

gura ta

poartă pene şi crengi.

Un fel de rugăminte

"Lacrimile lumii sunt imuabile. 

Pentru fiecare om care începe să plîngă, 

un altul, undeva, se opreşte din plîns.

 La fel e şi cu rîsul."

Beckett, S. - "Aşteptându-l..."

      Datorie 

Ileana Mălăncioiu  

Sunt datoare unui plop bătrân 

Care şi-a smuls frunza la plecarea ta 

Să nu-mi tremure în suflet până vii 

Şi să cred o vreme că te pot uita. 

Mă ameninţă cu ochii lui de muguri, 

Prinşi pe ramuri ca nişte altoi, 

Că din coaja ce-i strânsese-anume, 

Au să crească frunzele-napoi. 

Şi mă tem de trupul lui, de ochi, 

Dar aştept în liniştea târzie 

Ca într-un regat de muguri unde 

M-ai lăsat pentru o datorie.

Şi nu ştiu dacă vei mai veni 

Şi nu ştiu de ce dar mi se pare 

Că după atâta vânt şi iarnă 

Frunzele vor tremura mai tare. 

Evening, Poplars - T. C. Steele 

Au să rămână plopii 

Ileana Mălăncioiu  

Nu mă cunosc decât atunci când plâng 

Ştergându-mi lacrimile pe furiş

Şi încercând cu greu să te ascult

De parcă-mi şade inima pieziş

De teamă că mă-ndepartez prea mult.

Sîntem pe malurile unui rău

Pe care apa veşnic le desparte

Şi le uneşte strâns fără să vrea

Copiii dau cu pietre de fiecare parte

Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins

Cu păsări ce se scăldă în nisip

Şi se izbesc în lespezile calde

Ne vom schimba la suflet şi la chip

Şi ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămână plopii

Pe marginile drumului pustiu

Cu frunza care tremură-aşteptând,

Fără să ştie că e prea târziu,

Fără să ştie ce şi până când. 

Sursa imaginii: wikipaintings.org

Semn de toamnă

"Adun nemângâiat ce mi se pare

 Şi mângâi nevăzutul la-ntâmplare 

Prin burguri de carton plutind năuc."

L. Dimov

Fantezie cu fluture
de Mircea Micu

Se va întuneca devreme

e ultimul, de toamnă, semn

al echinocţiului ce poartă

mila fântânilor de lemn.

Pe cerul aburit ca pleoapa

fântânilor ocrotitoare

se-nşurubează luna ca o

rotundă lacrimă de sare.

Se va întuneca devreme

acum în seara fără sens

când trece-n aerul albastru,

zburând, un fluture imens.

O, de-aş putea să-l fac să nu se

lipsească strâns de cer, nebun

întunecând lumina verii

sub care florile apun.

Ce frig

”... Din pliscurile-ntredeschise

 tăcerea curge greu.” 

Ghiorghis Manousakis

"Surfacing Kingfisher" - Junichi Nakamura

Poartă fără chei
Ileana Mălăncioiu

Trec prin faţa unei porţi fără chei,

Bat cu inima în fierul masiv,

Fierul tremură parcă de teama

Unui aspru răspuns decisiv.

Nu-mi spune nimeni să intru,

Nu-mi spune nimeni să plec,

Poate după poartă nu-i nimeni,

Sau poate aşteaptă să trec.

Am încercat într-o zi să deschid,

Cu versuri ticluite dinadins,

Parcă de partea cealaltă a vorbei

Îşi lipise urechea un ins.

Sursa imaginii: pastevents.icealaska.com

Amintiri dintr-o altă vară

" E prea departe acolo unde vreau să mă duc. 

Nu pot să iau cu mine și trupul acesta. E   prea greu. 

Va rămâne aici ca o coajă părăsită. 
Cojile bătrâne nu stârnesc milă." 

Antoine de Saint-Exupéry    

Amintirile 
Giuseppe Ungaretti

Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite…

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios…

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia…

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau…

Balcic (Балчик)

I Ricordi
Giuseppe Ungaretti

I ricordi, un inutile infinito,
ma soli e uniti contro il mare, intatto
in mezzo a rantoli infiniti...

Il mare,
voce d’una grandezza libera,
ma innocenza nemica nei ricordi,
rapido a cancellare le orme dolci
d’un pensiero fedele…

Il mare, le sue blandizie accidiose
quanto feroci e quanto, quanto attese,
e alla loro agonia,
presente sempre, rinnovata sempre,
nel vigile pensiero l’agonia…

I ricordi,
il riversarsi vano
di sabbia che si muove
senza pesare sulla sabbia,
echi brevi protratti,
senza voce echi degli addii
a minuti che parvero felici…

Cântecul din urmă

"Vino să te joci cu mine, 

pui de vrabie 

orfan! "

Kobayashi Issa 

Prinsă

Ileana Mălăncioiu

  E linişte şi mi-a intrat în casă

  O pasăre, prin geamurile sparte,

  Şi-mi ciuguleşte pâinea de pe masă

  Şi-apoi ar vrea să zboare mai departe.

  Aud cântând încet şi mă apropii,

  Încerc s-o prind şi-mi scapă printre deşte,

  Se zbate-ntre pereţi la întâmplare

  Şi se izbeşte-n geam şi se opreşte.

  Se vede plopul tremurând şi cerul

  Şi stă pe geam cu aripa întinsă

  Şi simte că de-aici va-ncepe zborul

  Sau de aici are să fie prinsă.

  Apoi îmi intră-n mâini fără să ştie

  Şi se mai zbate-o vreme şi se lasă

  Şi plopul din fereastră i se pare

  Surpat cu toate păsările-n casă.

  Iar penele atinse-ncep să-i cadă

  Ca un polen ce-ncearcă să se verse

  În flori de pe un fluture imens

  Ce cântă pe sub aripile şterse. 

Sursa imaginii: kimberlyconradfineart.com

Starea de sublimare

"Iubirea este o ruptură în planul păcatului, deoarece 
ea comportă purificări ascetice şi suferinţe liber acceptate.
 Dacă iubirea nu este împărtăşită sau nu este înţeleasă, 
ea devine tortură şi stigmatizează."

Taina iubirii [PDF] 

Poate

Statorniceşti nemărginirea

între noi

nu mai are hotare

iubirea

creşte

cu cât o împingem

mai departe amândoi

aş vrea să te rog să nu laşi

să crească prea tare

apropie-te

mai pune-i

o zare

                                    Lidia Vianu

Sursa imaginii: es.gdefon.com

Știi?...

„...călcând prin frunzele veştede,
 a trezit din amorţeală un fluture care s-a înălţat în aerul rece. 
Unde va mai găsi el adăpost în timpul furtunilor de zăpadă? ” 

 Andrei Makine

 Раймонд Паулс -  Бабочки На Снегу (Элегия) 

Iarna
Ono Tozaburo 

În sobă focul s-a stins. 
Am vorbit despre tot 
ce ține de vorbă. 
Nimic n-a mai rămas de spus, 
nici o întrebare de limpezit. 

Și totuși - 
cât de însetate ne-au rămas bietele inimi! 
Prietene - ce capul ți-l pleci 
din gulerul hainei întors în sus - 

șţii oare 
cât de șubred e adevărul 
pe care numai cuvintele l-adeveresc?

Şi totuşi

„sub coaja cuvintelor     

degete firave     

mângâie petale“  

Ana Tunaru  

 Acasă

 Hariclia Mironescu

 
  

 Mi-am exilat amintirile.

 Nu voiau să te părăsească.

 Mi-am alungat gândurile.

 Îți construiau

 punți de întoarcere.

 Speranțele

 mi le-am trimis

 aiurea.

 Te-ar fi înlănțuit

 în sufletul meu.

 

 Am regăsit o liniște

 mai veche.

 Ce bine!

 Pentru că altfel

 poate ar fi trebuit

 să plec și eu din mine,

 departe.

Rămânere împreună

„Nu există o modalitate corectă de a părăsi pe cineva. 
Părăsirea nu este corectă prin ea însăși.“  G. B. Shaw     

                      

           O familie de copaci

Jules Renard

       După ce am traversat un şes ars de soare, am dat de ei. 
       Nu stau la marginea drumului din pricina zgomotului, stau pe câmpuri sălbăticite, lângă un izvor cunoscut numai de păsări.

       De departe par de nepătruns. Cu cât mă apropii, trunchiurile lor parcă se dau în laturi. Mă primesc cu prudenţă. Pot să mă odihnesc, să mă răcoresc, dar simt eu că mă observă şi n-au încredere în mine.
       Trăiesc în familie, cei mai vârstnici în mijloc, şi cei mici, ale căror prime frunze abia s-au desfăcut, cam peste tot, dar nu prea îndepărtaţi.
       Le trebuie timp mult până să moară, iar morţii rămân în picioare până ce cad pulbere.
       Se alintă cu crengile lor lungi, asigurându-se astfel, ca orbii, că sunt toţi acolo. Se zbat furioşi ori de câte ori vântul gâfâie vrând să-i dezrădăcineze. Dar între ei nici o ceartă. Nu murmură decât de acord.
       Simt că trebuie să fie adevărata mea familie. Am s-o uit repede pe cealaltă. Copacii aceştia au să mă adopte încetul cu încetul, şi pentru ca s-o merit, învăţ ceea ce trebuie să ştiu:
       Ştiu deja să privesc norii care trec.
       Ştiu de asemenea să stau locului.
       Si aproape că ştiu să tac.




Sursa imaginii:  Denis Collette...!!!'s photostream

Zbucium

„Quam brevis est risus, quam longa est lacrima mundi!“ 

 Thomas Wright

„Pasări de apă plutind -

Par atât de vesele,

Dar, de fapt,

Veselia lor e un necontenit zbucium pentru supraviețuire.“ 

                               
                                            Murasaki Shikibu