Amintiri dintr-o altă vară

" E prea departe acolo unde vreau să mă duc. 

Nu pot să iau cu mine și trupul acesta. E   prea greu. 

Va rămâne aici ca o coajă părăsită. 
Cojile bătrâne nu stârnesc milă." 

Antoine de Saint-Exupéry    

Amintirile 
Giuseppe Ungaretti

Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite…

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios…

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia…

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau…

Balcic (Балчик)

I Ricordi
Giuseppe Ungaretti

I ricordi, un inutile infinito,
ma soli e uniti contro il mare, intatto
in mezzo a rantoli infiniti...

Il mare,
voce d’una grandezza libera,
ma innocenza nemica nei ricordi,
rapido a cancellare le orme dolci
d’un pensiero fedele…

Il mare, le sue blandizie accidiose
quanto feroci e quanto, quanto attese,
e alla loro agonia,
presente sempre, rinnovata sempre,
nel vigile pensiero l’agonia…

I ricordi,
il riversarsi vano
di sabbia che si muove
senza pesare sulla sabbia,
echi brevi protratti,
senza voce echi degli addii
a minuti che parvero felici…

Au crescut...

„Amar este gustul odihnei după o acțiune inutilă.“
Antoine de Saint-Exupéry 

Puii din scorburi

Ileana Mălăncioiu 

  Caut cuiburi cu băieţii prin scorburi

  Îngropîndu-mi mîna pînă la umăr în putregaiul gălbui,

  Înspăimîntată cînd o pasăre întîrziată

  Se zbate între mine şi-ntre pui.

  Îi simt ciocul şi ghearele umblîndu-mi prin carne,

  O prind de-o aripă şi-ncerc s-o scot

  Şi-mi scapă şi mă lasă cu penele în mînă

  Cînd am ieşit din scorbură pînă la cot.

 Îmi opresc sângele cu frunză de salcie şi cu pământ,

 Iau puii orbi în mâna şi-i sărut

 Şi-aş vrea să-i pun la loc dar nu mai pot,

 Că parcă scorbura-ntre timp a mai crescut.

 Mi-i pun în sân o vreme şi ocolesc grădina

 Fără să ştiu de ce cu capu-n jos

 Şi când aş vrea din nou să-i pun la loc

 Nu ştiu din care salcie i-am scos.

 Nu pot să-i las în alta la-ntâmplare,

 Mă tem de şerpi la fel ca mai demult

 Şi umblu peste tot cu ei în sân

 Şi-au mai crescut şi cântă şi-i ascult.

Sterpitudine

   

     "Îl respect pe acela care, dincolo de cuvinte, chiar dacă acestea se contrazic, rămâne neclintit ca etrava unei corăbii, care, în ciuda furiei mării, se întoarce mereu înspre steaua sa. Căci, astfel, ştiu încotro se îndreaptă. Dar cei care se închid în logica lor urmează propriile lor cuvinte şi se învârt în loc, asemenea unor omizi." 

Antoine de Saint-Exupéry

(1) V-am pierdut 

Mircea Ciobanu

 

 V-am pierdut, cuvinte, v-am rostit prea des.

 Buzele deprinse sensuri destrămară.

 Gândului ce haină limpede să-i țes?

 Lucrului ce nume dârz, a două oară?

 

       Unde să vă caut sunetul căzut?

       V-aţi desprins de pietre, v-aţi desprins de ape.

       Şi deşteaptă-n lucruri soarele acut

       doar minunea veche de-a le şti aproape.

 

   Şi-a rămas mişcarea preajmei fără voi,

   şi-a rămas culoarea fără straja voastră

   cum rămâne stâlpul fără timp când ploi

   spală pe cadrane umbra lui albastră.

 

                                     *       

 

   Lucruri răzvrătite, noi sălbăticiuni,

   împresoară locul şi mă strâng în chingă.

   Pânda lor atentă poartă-n ochi tăciuni

   şi-s în câmp şi parcă a-nceput să ningă.

 

       L-aş chema pe nume parcă şi n-am cum.

       În ce vis mă doare că mi-i stearpă gura?

       În ce vis cuvântul cade-n gest, ucis,

       când mă dau pe fundul râpilor, de-a dura?

 

   Fără voi, cuvinte, singur sunt şi-arunc

   lucrurilor - haite - şoapte deşirate

   şi mă simt sub botul lupilor, prelung,

   fără nici o torţă, prăbuşit pe spate.

 

       Dar şi-aduc aminte şi tresar uşor,

       şi le dărui palma să-i audă crinii

       şi se schimbă palma-n şes încăpător

       străbătut de semne rodnice şi linii.

 

   Şi le urc în palma rodnică, precum

   primul om, şi simţuri treze le apropii

   să le soarbă asprul  înveliş, ori lin

   să sărute boarea, cremenea şi plopii.

 

       Şi le-aştept să scrie-n cuget nou cuvânt

       fără voi, silabe strâmte şi avare,

       fără semnul vostru cunoscut, căzând

       peste limpezimea preajmei, cu uitare.

Sursa imaginii: flickr.com

Statornică lumină

"Cuvintele falsifică pentru a cuprinde
și simplifică pentru a explica
și omoară pentru a înțelege."
Antoine de Saint-Exupéry

Rătăcind cu luna
Magda Isanos

E-aşa frumos să rătăcești o noapte,
cu luna, ca o amforă, pe umăr,
să simți, asemeni fructelor prea coapte,
cum cad în tine gânduri fără număr.

Se-ntinde caldarâmul ca o apă,
ademenind molatecă piciorul,
şi casele-şi răsfață larg pridvorul,
în care luna n-a putut să-ncapă,

şi-a curs - argint şi miere - prin grădină...
Splendoarea ei poate-a făcut să cadă
- pierdute-ntr-o beţie de lumină -
atâtea flori de-acacia pe stradă,

şi ea-i aceea care-n astă seară
îţi face dor de-o vorbă de iubire
şi de-un fermecător odinioară
pierdut în nu ştiu câte cimitire.

Asemeni unui braţ de fată moartă
e luna ce te-aduce aşa, de umăr -
stafie, tu şi ea, din poartă-n poartă,
să numeri gândurile fără număr.

Opreşte-te, cuprinde-ţi capu-n mâini,
şi, dacă nu se poate altfel, plângi.
Că luna, luna asta n-o s-o stângi
decât cu jarul soarelui de mâini...

"Esenţialul... nu se află în argilă"

Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu
aduce mult rod;
căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.
(Ioan 15:5)

"M-am simţit cuprins de o oboseală nemaiîntâlnită. Şi mi s-a părut mai simplu să spun că eram părăsit de credinţă. Căci mă simţeam fără rost şi nimic nu-şi mai avea răsunet în mine. Tăcuse vocea care îţi vorbeşte în momentele de linişte. Urcând turnul cel mai înalt mă gândeam: «La ce bun aceste stele?» [...] Eram asemenea unei case nelocuite. Îmi lipsea rostul căci nimic din mine nu mai putea fi de folos. [...] Bazilica cea mai impunătoare, dacă nu există nimeni care s-o privească în întregul ei, nici care să-şi facă din ea semnificaţie a credinței sale, nu mai este decât adunătură de pietre. Același lucru se întâmplă cu înțelepciunea, percepțiile şi amintirile mele. Eram adunătură de spice, fără a mai fi snop. Şi astfel am cunoscut durerea de a-ţi pierde credința. [...] «Ah! de mi-aş recăpăta fervoarea», îmi spuneam. Ştiind că fervoarea este fruct al nodului divin, care leagă lucrurile. Şi că doar atunci corabia este condusă prin furtuni şi valuri. Şi doar atunci bazilica este privită în întregul ei. Dar ce mai poate exista, atunci când dincolo de materialele disparate nu poţi să-i citeşti nici pe arhitect, nici pe sculptor?

Atunci am înţeles că cel care recunoaşte surâsul statuii, sau frumuseţea priveliştii, sau liniştea templului, şi-a aflat credinţa. Căci el trece dincolo de obiect pentru a afla cheia, dincolo de cuvinte - pentru a auzi cântul, dincolo de nopţi şi stele - pentru a simţi veşnicia. [...]

Şi am descoperit că inteligența nu-ţi va folosi aici la nimic. Poţi, desigur, să faci speculaţii despre pietrele templului, dar nu vei atinge esenţialul, care nu se află în pietre. Şi poţi face raţionamente despre nasul, urechile sau buzele statuii, dar nu vei atinge esenţialul, care nu se află în argilă."

Antoine de Saint-Exupéry - Citadela

Oamenii...

"Trebuie totuşi să rabd vreo două-trei omizi,

dacă vreau să aflu cum arată fluturii."

Antoine de Saint-Exupery

A te judeca pe tine însuţi e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti cu-adevărat un înţelept.

(Micul prinț - Antoine de Saint-Exupery)

*

Când vom fi conștienți de rolul nostru, fie el cât de șters, de-abia atunci vom fi fericiți. Numai atunci vom putea trăi în pace și muri în pace, căci ceea ce dă un sens vieții îl dă și morții.

("Pământ al oamenilor" - Antoine de Saint-Exupéry )

*

Nu există nici un act omenesc care să nu angajeze și pe altcineva. Nu există individ de unul singur. Cel ce se retrage dintr-o comunitate lovește în acea comunitate. Cel ce este trist întristează și pe alții.

("Pilot de război" - Antoine de Saint-Exupéry )

*

Când oamenii se urăsc, nu apleca urechea la expunerea prostească a motivelor pentru care se urăsc. Pentru că au multe alte motive, afară de cele pe care le spun, dar la care ei nu s-au gândit deloc. Și tot atâtea motive au și ca să se iubească. Și altele, tot atât de multe ca să trăiască în nepăsare unii față de alții.

("Citadela "- Antoine de Saint-Exupéry)

*

Sectarismul te face să greșești mereu.

(Antoine de Saint-Exupéry)

*

Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea, [...]. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe raţiune. Dacă-i porunceşti poporului tău să se azvârle în mare, el se va răzvrăti.

(Micul prinț - Antoine de Saint-Exupery)

*

Când primesc un prieten la masa mea, îl poftesc sa stea jos, dacă șchioapătă, și nu-i cer să joace.

("Scrisoare unui ostatec" - Antoine de Saint-Exupery)

*

Nu te aștepta la nimica bun din partea unui om, dacă muncește numai pentru traiul lui, dar nu și pentru veșnicia lui.

("Citadela" - Antoine de Saint-Exupéry)

*

Cel ce înjosește pe altul este el însuși josnic.

("Citadela" - Antoine de Saint-Exupéry)

*

E tare imprudent să dai lumii prilejul de a-ți face nițel rău. Profită imediat.

("Curier Sud" - Antoine de Saint-Exupéry)

*

Nu-mi place deloc omul care simte emoții cavalerești când se costumează în muschetar pentru un bal mascat.

(Scrisori către mama - Antoine de Saint-Exupéry)

*

Oamenii...
Nu te sacrifici pentru ceea ce sunt, ci pentru ceea ce pot deveni.

("Carnete" - Antoine de Saint-Exupéry)

sursa imaginii: momonawire.

Tristeţi

"Tot ce se transformă cunoaşte tristeţea şi neliniştea."

Antoine de Saint-Exupéry

Ieşire din impas

Lauda şi Preamărirea

"Întreaga voastră fiinţă ar putea să se plângă şi să ceară dreptate.
Ar putea să vi se pară greu să-i iertaţi sau să-i scuzaţi pe alţii.
Vă este greu să vă stăpâniţi emoţiile.
Sunteţi nedreptăţiţi, persecutaţi, calomniaţi şi nu puteţi trece peste aceasta.
Rugăciunea nu ajută prea mult.
Vreţi să luptaţi şi să va împotriviţi acestor lucruri, dar nu puteţi.
Cu cât încercaţi mai mult să scăpaţi de această povară cu atât vă este mai greu.
Va este greu să biruiţi.
Amintiţi-vă, vă rog, că atunci când suferiţi greutăţi şi nedreptăţi severe nu este cazul să vă rugaţi, ci este timpul să aduceţi laudă.
Ar trebui să vă plecaţi capetele şi să-I spuneţi Domnului:
" Îţi mulţumesc. Tu nu eşti niciodată greşit în ceea ce faci. Accept toate aceste lucruri din mâinile Tale. Îţi mulţumesc. Te preamăresc".
Dacă faceţi aceasta problemele voastre vor dispărea.

Victoria nu are nimic de a face cu lupta împotriva cărnii (firii).
Nu are nimic de a face cu încercarea de a-i ierta pe alţii sau efortul de a-i scuza cu propriile noastre puteri.
Victoria vine atunci când cineva îşi pleacă capul şi Îl laudă pe Domnul:
"Te laud pe Tine pentru căile Tale. Aranjamentul Tău este întotdeauna bun. Orice faci Tu este drept."
Când Îl veţi preamări pe Domnul în acest fel, duhul vostru va zbura deasupra problemelor voastre; va plana deasupra rănilor voastre interioare. Duhul vostru se va ridica în înălţimi...
Viaţa creştină se ridică prin laude.
A lăuda înseamnă a te înălţa deasupra oricărui lucru pentru a-L atinge pe Domnul.
Aceasta este calea pe care Domnul nostru Isus a avut-o pe pământ."

Witness Lee

"Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm." (Ps.147:1)

Rugă in zori

Doamne,

Te iau ca pe ofranda mea pentru păcat
Şi ofranda mea pentru greșeală. Îţi sunt atât de recunoscător
Că Sângele Tău preţios
Încă mă spală în această dimineață!
Doamne,
am nevoie să fiu umplut cu Tine,
cu Duhul Tău atotinclusiv,
pe dinăuntru şi pe dinafară.
Am nevoie de Tine.
Am nevoie de saturarea Ta!

Witness Lee

„Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun” 1Tes.5:21