Un fel de rugăminte

"Lacrimile lumii sunt imuabile. 

Pentru fiecare om care începe să plîngă, 

un altul, undeva, se opreşte din plîns.

 La fel e şi cu rîsul."

Beckett, S. - "Aşteptându-l..."

      Datorie 

Ileana Mălăncioiu  

Sunt datoare unui plop bătrân 

Care şi-a smuls frunza la plecarea ta 

Să nu-mi tremure în suflet până vii 

Şi să cred o vreme că te pot uita. 

Mă ameninţă cu ochii lui de muguri, 

Prinşi pe ramuri ca nişte altoi, 

Că din coaja ce-i strânsese-anume, 

Au să crească frunzele-napoi. 

Şi mă tem de trupul lui, de ochi, 

Dar aştept în liniştea târzie 

Ca într-un regat de muguri unde 

M-ai lăsat pentru o datorie.

Şi nu ştiu dacă vei mai veni 

Şi nu ştiu de ce dar mi se pare 

Că după atâta vânt şi iarnă 

Frunzele vor tremura mai tare. 

Evening, Poplars - T. C. Steele 

Au să rămână plopii 

Ileana Mălăncioiu  

Nu mă cunosc decât atunci când plâng 

Ştergându-mi lacrimile pe furiş

Şi încercând cu greu să te ascult

De parcă-mi şade inima pieziş

De teamă că mă-ndepartez prea mult.

Sîntem pe malurile unui rău

Pe care apa veşnic le desparte

Şi le uneşte strâns fără să vrea

Copiii dau cu pietre de fiecare parte

Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins

Cu păsări ce se scăldă în nisip

Şi se izbesc în lespezile calde

Ne vom schimba la suflet şi la chip

Şi ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămână plopii

Pe marginile drumului pustiu

Cu frunza care tremură-aşteptând,

Fără să ştie că e prea târziu,

Fără să ştie ce şi până când. 

Sursa imaginii: wikipaintings.org

Ce frig

”... Din pliscurile-ntredeschise

 tăcerea curge greu.” 

Ghiorghis Manousakis

"Surfacing Kingfisher" - Junichi Nakamura

Poartă fără chei
Ileana Mălăncioiu

Trec prin faţa unei porţi fără chei,

Bat cu inima în fierul masiv,

Fierul tremură parcă de teama

Unui aspru răspuns decisiv.

Nu-mi spune nimeni să intru,

Nu-mi spune nimeni să plec,

Poate după poartă nu-i nimeni,

Sau poate aşteaptă să trec.

Am încercat într-o zi să deschid,

Cu versuri ticluite dinadins,

Parcă de partea cealaltă a vorbei

Îşi lipise urechea un ins.

Sursa imaginii: pastevents.icealaska.com

Cântecul din urmă

"Vino să te joci cu mine, 

pui de vrabie 

orfan! "

Kobayashi Issa 

Prinsă

Ileana Mălăncioiu

  E linişte şi mi-a intrat în casă

  O pasăre, prin geamurile sparte,

  Şi-mi ciuguleşte pâinea de pe masă

  Şi-apoi ar vrea să zboare mai departe.

  Aud cântând încet şi mă apropii,

  Încerc s-o prind şi-mi scapă printre deşte,

  Se zbate-ntre pereţi la întâmplare

  Şi se izbeşte-n geam şi se opreşte.

  Se vede plopul tremurând şi cerul

  Şi stă pe geam cu aripa întinsă

  Şi simte că de-aici va-ncepe zborul

  Sau de aici are să fie prinsă.

  Apoi îmi intră-n mâini fără să ştie

  Şi se mai zbate-o vreme şi se lasă

  Şi plopul din fereastră i se pare

  Surpat cu toate păsările-n casă.

  Iar penele atinse-ncep să-i cadă

  Ca un polen ce-ncearcă să se verse

  În flori de pe un fluture imens

  Ce cântă pe sub aripile şterse. 

Sursa imaginii: kimberlyconradfineart.com

Legare întru dezlegare

"Doamnă pasăre, mă rog,

 Aşezaţi-vă pe masă          

 Să vă leg                                

 La piciorul cel olog."        

Ileana Mălăncioiu

      "Atunci când suntem fascinați de un bărbat sau de o femeie, acest lucru duce mai întâi la dependență şi lipsă de libertate, dar dacă realizăm în noi înşine ceea ce ne-a fascinat la celălalt, atunci continuăm să ne  bucurăm de celălalt,  dar în acelaşi timp în noi creşte libertatea. Dacă ne simţim în viață numai când celălalt este lângă noi, atunci suntem dependenţi şi dependența ne afectează valoarea. De aceea nu numai în prietenie, ci şi în căsătorie se pune problema de a ne câştiga libertatea interioară. Atunci intervin în relaţie liniştea şi profunzimea, atunci putem să ne bucurăm de prietenie sau de parteneriat  fără a fi total dependenţi de ele, fără a dori sa-l înlănţuim pe celălalt de noi
       Unii caută această libertate pentru a se desprinde complet în interior de celălalt, spunându-şi că,  dacă nu ar avea nevoie de nici un om, atunci ar putea să-şi rezolve singuri toate problemele. Ei se tem aşa de mult de dependență încât nu se pot baza cu adevărat pe nimeni. Aceasta nu este un semn de libertate, ci de angoasă şi constrângere interioară. Libertatea înseamnă mai curând că eu am încredere în  alţi oameni, să mă încredinţez lor. Ştiu că am nevoie de alţii pentru a merge pe calea mea. Mă bazez pe ei, dar mă pot şi desprinde fără a mă crampona de ei. Această tensiune între libertate şi legătură, între a fi liber şi a te lăsa în baza cuiva aparţine esenţialmente omului. [...] este numită de Peter Schellenbaum arta de a "spune nu cu iubire".  

Anselm Grun - Căi către libertate

   

    

Sursa imaginii: flickr.com

Au crescut...

„Amar este gustul odihnei după o acțiune inutilă.“
Antoine de Saint-Exupéry 

Puii din scorburi

Ileana Mălăncioiu 

  Caut cuiburi cu băieţii prin scorburi

  Îngropîndu-mi mîna pînă la umăr în putregaiul gălbui,

  Înspăimîntată cînd o pasăre întîrziată

  Se zbate între mine şi-ntre pui.

  Îi simt ciocul şi ghearele umblîndu-mi prin carne,

  O prind de-o aripă şi-ncerc s-o scot

  Şi-mi scapă şi mă lasă cu penele în mînă

  Cînd am ieşit din scorbură pînă la cot.

 Îmi opresc sângele cu frunză de salcie şi cu pământ,

 Iau puii orbi în mâna şi-i sărut

 Şi-aş vrea să-i pun la loc dar nu mai pot,

 Că parcă scorbura-ntre timp a mai crescut.

 Mi-i pun în sân o vreme şi ocolesc grădina

 Fără să ştiu de ce cu capu-n jos

 Şi când aş vrea din nou să-i pun la loc

 Nu ştiu din care salcie i-am scos.

 Nu pot să-i las în alta la-ntâmplare,

 Mă tem de şerpi la fel ca mai demult

 Şi umblu peste tot cu ei în sân

 Şi-au mai crescut şi cântă şi-i ascult.

Calea spre libertate

"De tine am fugit cât am putut 

 Nu știam că sfâșierea se ia." 

Ileana Mălăncioiu

        "Un frate l-a întrebat pe un bătrân: cum trebuie să alunge mintea gândurile cele rele? Şi i-a răspuns: nu poate de la sine nicidecum să facă aceasta, căci nu are o putere ca aceasta. Ci când năpădesc asupra sufletului, îndată trebuie să alerge cu rugăciune către Cel ce l-a făcut pe el şi Acela le topeşte ca ceara."

(www.pateric.ro)

       "Pentru Evagrie Ponticul rugăciunea este calea spre libertatea interioară. Atât rugăciunea contemplativă cât şi rugăciunea ca o conversaţie cu Dumnezeu ne pot duce la libertate. Nu reuşim ca în timpul zilei să facem mereu în aşa fel încât nici un colaborator să nu ne supere, să nu ni se aducă nici o jignire sau fără ca noi înşine să ne tragem pe noi în jos, făcându-ne reproşuri. Intrăm mereu în conflicte, facem greşeli, ne amestecăm în confruntări care nu duc la nimic. Rugăciunea ar putea să ne creeze aici o distanţă sănătoasă faţă de tulburările zilnice. Prin rugăciune oprim moara cotidianului. Prin ea păstrăm pentru Dumnezeu gândurile şi sentimentele noastre. Şi în această rezervare interioară ne lăsăm întrebaţi de Dumnezeu. Acest lucru ne clarifică emoţiile. Ne arată unde ne-am rătăcit, unde ne-am lăsat determinaţi de alţii, unde am devenit orbi față de adevărul adevărat."

Anselm Grun

Sursa imaginii: flickr.com

Eşecul ca o umbra...

Cântec de bucurie
de Ileana Mălăncioiu

Cântec de bucurie
Pereche cu îngerul meu de pază
urcasem pe arcă numai perechi
şi trecusem urgia şi eşuasem
în ţinutul acela străvechi
în care oamenii îşi puneau dorinţele
în măruntaiele păsărilor
şi în pămînt ca seminţele.

Acolo tu îmi aduceai pe furiş ouă de vrabie
pentru masa de dimineaţă
şi lapte de cuc pentru seară
şi bucurie pentru toată viaţa
şi mai ales multă tristeţe
pentru ce nu putea ţine
pînă la bătrîneţe.

Totul se petrecea în mare taină
ne trezeam că peste noapte au înflorit gutuii
vrăbiile nu ştiau cînd le furai ouăle
noi nu ştiam că răpitoarele îşi scoteau puii
pe-acoperişul nostru, ne bucuram
de pămîntul pe care eşuasem
şi de cerul sub care-aşteptam.

"Acele lucruri triste pe care le ştiţi"

Nu mai vedeam
de Ileana Mălăncioiu

Nu mai vedeam, totul intrase încet în ceaţă,
Dar peste ochii mei îndelung obosiţi
Începeau să apese cu şi mai multă putere
Acele lucruri triste pe care le ştiţi.

Voi orbi şi eu, mă gândeam, voi orbi,
Aşa cum a orbit de tot atîta lume
Care se uită cum se duce totul
Şi doarme liniştită şi face glume

Şi râde-ncât ai crede că este fericită,
Sau poate chiar şi este, sau în sfârșit va fi
Atunci cînd se va stinge şi durerea
De-a mai privi în jur şi cea de a orbi.

N-am să mai văd nici eu, gândeam înfricoșată,
Şi mă uitam prin ceaţă către Tine
Şi către moartea mea şi mă rugam
Să pot s-o văd cum vine.

***

Pasărea tăiată
de Ileana Mălăncioiu

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul șubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi parând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

***

Aceeaşi bucurie
de Ileana Mălăncioiu

Aceeaşi bucurie de a trăi încă
Şi de a mă gândi încă la tine
Şi la drumul căutat împreună cu el
Până către sfârşit şi mai bine


Decât până acolo unde n-am mai văzut
Lucrurile ieşite din timp şi din spaţiu
Şi din reprezentarea mea neclară
Care le căuta cu nesaţiu


Şi te-ntreba de ce i le-ai dat
Şi de ce i le-ai luat şi unde mai sunt
Şi cum va mai fi vremea în cer
Şi cum o mai fi vremea pe pământ


În ţinutul acela foarte luminos în care
Treceam printre lucruri agale
Şi încercam să mă deprind cu suflarea ta
Înfăşurată ca un melc pe oasele sale.

***

Aş vrea
de Ileana Mălăncioiu

Aş vrea să mă duc undeva să nu mai ştiu de nimic
Să mă întorc atunci când voi fi uitat tot
Să-mi amintesc cu greu cum mă cheamă şi cine sunt
Şi să învăț ce mai pot


Să aflu spre a trăi până la capăt
Şi a mă bucura că sunt încă vie.
Aş vrea să ajung undeva unde nu ştie nimeni
Nimic din tot ce se ştie


Şi din ce se învaţă încă
Fără nici un fel de pretenţii
Împotriva mea şi a tuturor
În lumea asta plină de invenţii.


Dar unde e locul acela senin mă întreb
şi plâng în tăcere şi nimeni nu ştie
mi-e frică de tot şi de toate şi-aş vrea
să mă bucur din nou că sunt încă vie.

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940)

Nu ştiam ...

Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
de Ileana Mălăncioiu

Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
Ştiam cum poate apăsa întreagă
Asupra mea şi cum nu e nimeni
Care să înţeleagă

Că ţip sub zidurile unde-am fost uitată
Şi că oricine-ar îndrăzni să vină
Ca să mă scoată n-ar mai găsi calea
Făcută să ies la lumină.

Aşteptam sub grinzile îndoite
Nu ştiam cum se poate prăbuşi o casă
Adică de unde începe ea să cadă de tot
Peste cel pe care-l apasă.

"Şi rănile se vindecă mergând..."

Drum

de Ileana Mălăncioiu

Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume
Să nu-mi văd boii tineri şchiopătând:
Le-au intrat potcoavele-n copite
Şi se tem s-atingă de pământ.

Din când în când îmi îngenunche-n jug
Şi fiindcă n-am tărie să-i îndemn,
Se uită blânzi şi se ridică singuri
Şi pleacă amândoi ca la un semn.

Şi doar la miezul nopţii îi opresc,
Dejug pentru o vreme şi rămân,
Lătrată de toţi câinii mahalalei
La poarta potcovarului bătrân.

Le iau pe rând picioarele în braţe
Şi îi apăs cu palma pe copite
Să ştiu pe care parte-au şchiopătat
Şi să le-acopăr oasele tocite.

Bătrânul trece cuiele prin foc,
Le potriveşte bine şi le bate
Şi când se strâmbă şi ajung în carne
Le scoate înapoi însângerate.

Apoi le-ndreaptă şi le bate iar
Mă-ntreabă unde merg şi cine sînt
Şi ca să ştie de-am să pot ajunge
Îi pune să se sprijine-n pământ.

M-ajută să-i înjug şi să-i pornesc
La început încet şi şchiopătând
Şi câinii ne mai latră o vreme şi ne lasă
Şi rănile se vindecă mergând.

I. K. Aivazovsky -Ukrainian Landscape at the Moon, 1869


Deocamdată

de Ileana Mălăncioiu

Deocamdată sunt încă aici şi mai stau
Nu mi se pare prea bine dar mai aştept
Mă deprind în tăcere cu spaima
Adevăratei vieţi spre care mă îndrept.


Nopţile au o lumină ciudată
Doar din când în când mă învălui bine
Întunericul în care nu mai pot să disting
Eul meu care plânge de cel împăcat cu sine


Şi cu tine şi cu cel care a pus graniţe
Între sufletul meu şi-ntre sufletul tău blând
Pregătit de plecare de multă vreme
Şi uşor obosit aşteptând


Să se ajungă până la capăt.
Deocamdată sunt încă aici şi e încă bine
Mai aştept să te văd cum te îndepărtezi încet
Şi mai aştept ceva care nu mai vine.

***

Răscumpărare

de Ileana Mălăncioiu

Hrana o găseam căzută din cer ca un fel de mană
În zori ne trezeam şi adunam merinde pentru o singură zi
Mâncam şi dormeam sub cerul gol şi nu ne era frig
Şi nu ne era frică de fiarele care s-ar putea năpusti


Peste noi în ţinutul acela anume ales
Ca să aflăm iarăşi numele lui şi doar din când în când
Eram încercaţi cu setea şi cu vărsarea de sânge
Ca să ştim că nu este nimeni ca el pe pământ.


Mă învăţasem bine cu gustul boabelor de coriandru
Culese zilnic în ţara aceea a nimănui
Şi numai în clipa când ne amăra apele dinadins
Cârteam împotriva ta şi-mpotriva lui.


Atunci el ne privea întristat şi simţeam întristarea lui
Şi întristarea ta că nu ai putut să m-abaţi
De tot de la-ndoiala mea de totdeauna
Nici în ţinutu-n care eram răscumpăraţi.

***

Pact

de Ileana Mălăncioiu

Mă-nţelesesem bine cu călăul,
Execuţia trebuia să aibă loc în zori
Şi fiindcă mergeam fără împotrivire
Urma să fie aduse şi flori.


Mai urma fără-ndoială să nu se ştie
Întru cât eram vinovată
Fiindcă fusesem de acord să mor
Înainte de-a fi condamnată.


Ca să simt durerea cât mai puţin
Îşi ascuţise toată ziua cuţitele
Şi le trecea prin foc în faţa mea
Ca atunci când se înjunghie vitele.


Apoi, fiindcă nu putuse dormi,
Pentru orice fel de-ntâmplare
Se pregătise să-mi ţină tot el
O cuvântare.


În zori s-a apropiat tremurând tot,
Ţinea în mâini buchetul pregătit,
Ia florile, mi-a spus, am uitat să aduc cuţitele
Dar o să fie totuşi ca şi cum ai murit.

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940 )