„Tu nu vei muri”

      
       "Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. [...] Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el." 

 Luca 10. 30-34

 Aimé  Morot,  Le bon Samaritain, 1880

Șapte cuvinte către tineri

Pr. Gheorghe Calciu

       A iubi o ființă înseamnă a-i spune:  „Tu nu vei muri”. Și să crezi ceea ce spui. Și această credință oarbă, iratională și neargumentată este, de fapt, singurul adevăr fundamental pe care-l simțim în iubirea noastră cu adevărat profundă. Vorbesc de toate iubirile. Mama care-și dezmiardă copilul îi spune, de fapt, cu credința care răstoarnă munții: „Tu nu vei muri”. Și crede. Iubitul care-i șoptește ființei dragi cuvinte de ardoare ce-i topesc coșmarul morții îi spune, în realitate: „Tu nu vei muri”. Și crede.„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel unul-născut L-a dat, ca oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” Ioan 3:16

       Iisus devine astfel întruparea iubirii, dragostea palpabilă și crucificată. Atât de greu i-a fost omenirii să creadă în ceea ce vedea, că iubirea desăvârșită stătea în fața ei, întrupată, încât a vrut s-o vadă pe cruce, adusă la acea situație limită, care este moartea și suferința – pentru a-i verifica autenticitatea și pentru a constata daca rămâne identică, până la sfârșit, cu ea însăși. Și Iisus a trecut examenul la care omenirea L-a supus.
Amintiți-vă, prieteni, de cuvintele Lui de pe cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” Luca 23:34. Ce dovadă de dragoste mai mare decât aceasta ne-ar putea da cineva? 

       Și dacă tu crezi, atunci când spui ființei pe care o iubești „Nu vei muri”, de ce să nu crezi în cuvintele supremei Iubiri când îți face făgăduința vieții eterne: „Adevărat, adevărat spun vouă, cine ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci a trecut din moarte la viață” Ioan 5:24

Sursa imaginii: ioansoran.wordpress.com

Ție, suflete al meu

"Adevărat, adevărat vă spun că dacă 

grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare,

 rămâne singur; 

dar dacă moare, aduce mult rod.

 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; ..."

Ioan 12: 24-25a

"Doamne, 

Câtă putere are diavolul 

Când Tu sălăşluieşti 

În noi?!"

Saul Carmel

Ultima ofrandă

Saul Carmel

Ajută-i!

Fii mărinimos,

Ca întotdeauna,

Cu duşmanii tăi.

Fii milos,

Fie-ţi milă de ei

Cum ţi-a fost întotdeauna.

Când trebuia.

Şi când nu trebuia.

Mai ales când nu trebuia.

Ajută-i

Umbrindu-te.

Stinge-ţi lumina!

Stinge-o!

Să nu mai străluceşti,

Omule.

Retrage-te!

Ieşi din viaţa lor

Ieşind din viaţă.

Şterge-ţi numele

De pe sufletele lor.

Dăruieşte-le umilinţa ta

Ca pe o ultima ofrandă

Şi mori.

Mori de-a binelea,

Mori!

Mâhnire adâncă

”Nici o cură de psihoterapie nu are şanse de reuşită 

dacă pacientul îşi ascunde adevăratele probleme.” 

Yalom D. Irvin

Ariciul sociabil

 Arcadie Chirşbaum 

A hotărât Ariciul să fie sociabil, 

Va fi mai bun cu lumea, 

simpatic şi amabil, 

Prietenos de-acuma cu toţi va sta la sfat, 

Să nu mai spună nimeni că umblă ... înţepat! 

Şi vrând ca să se ştie că nu e vorbă goală, 

El hotărâ s-adopte măsura radicală, 

Ca interlocutorul să nu fie sfios 

Şi-ntoarse Ariciul pielea cu ţepi cu tot pe dos!

S-a auzit pe urmă c-ar fi vorbit c-o Vulpe, 

Un altu-a zis – Vulpoiul, venind ca să-l disculpe - 

Că i s-a tras sfârşitul chiar de la ţepii lui 

Întorşi pe dos, spre sine, contrar ... ariciului!

În fine, spunea unul că toţi fugeau de el,

Crezând c-ascunde-o armă sub învelişul chel; 

Destul că dispărut-a din viaţă socială, 

Iar eu profit de asta şi decretez Morală: 

Te poartă cum ţi-e firea şi nu cum alţii vor,

E greu să fii în toate pe placul tuturor! 

Povestea ăstei fabuli nu vrea ca să inculpe, 

Dar să nu-ţi lepezi ţepii când întâlneşti o ... Vulpe!

Sursa imaginii: fotki.yandex.ru

Un fel de rugăminte

"Lacrimile lumii sunt imuabile. 

Pentru fiecare om care începe să plîngă, 

un altul, undeva, se opreşte din plîns.

 La fel e şi cu rîsul."

Beckett, S. - "Aşteptându-l..."

      Datorie 

Ileana Mălăncioiu  

Sunt datoare unui plop bătrân 

Care şi-a smuls frunza la plecarea ta 

Să nu-mi tremure în suflet până vii 

Şi să cred o vreme că te pot uita. 

Mă ameninţă cu ochii lui de muguri, 

Prinşi pe ramuri ca nişte altoi, 

Că din coaja ce-i strânsese-anume, 

Au să crească frunzele-napoi. 

Şi mă tem de trupul lui, de ochi, 

Dar aştept în liniştea târzie 

Ca într-un regat de muguri unde 

M-ai lăsat pentru o datorie.

Şi nu ştiu dacă vei mai veni 

Şi nu ştiu de ce dar mi se pare 

Că după atâta vânt şi iarnă 

Frunzele vor tremura mai tare. 

Evening, Poplars - T. C. Steele 

Au să rămână plopii 

Ileana Mălăncioiu  

Nu mă cunosc decât atunci când plâng 

Ştergându-mi lacrimile pe furiş

Şi încercând cu greu să te ascult

De parcă-mi şade inima pieziş

De teamă că mă-ndepartez prea mult.

Sîntem pe malurile unui rău

Pe care apa veşnic le desparte

Şi le uneşte strâns fără să vrea

Copiii dau cu pietre de fiecare parte

Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins

Cu păsări ce se scăldă în nisip

Şi se izbesc în lespezile calde

Ne vom schimba la suflet şi la chip

Şi ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămână plopii

Pe marginile drumului pustiu

Cu frunza care tremură-aşteptând,

Fără să ştie că e prea târziu,

Fără să ştie ce şi până când. 

Sursa imaginii: wikipaintings.org

Cel care nu uită

 „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează 
şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? 
Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi 
Eu nu te voi uita cu niciun chip:
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, [...]. “
Isaia 49:15, 16 

            „Viitorul vostru este orânduit de Dumnezeu cu o admirabilă bunătate spre binele vostru; vouă nu vă rămâne decât să primiți ceea ce Dumnezeu va voi să facă din voi și să binecuvântați acea mână care uneori pare să vă respingă; dar, în realitate, mâna acestui Tată atât de blând, nu respinge niciodată, ci, dimpotrivă, cheamă, îmbrățișează, mângâie și, dacă uneori lovește, să ne amintim că tot mână unui tată este.“

Francesco Forgione (San Pio da Pietrelcina) 

"Mama şi copilul" - Nicolae Tonitza

Mamei 

  Hariclia Mironescu  

 Dumnezeu s-a învoit 

să ne naștem. 

 A hotărât frumos, 

 cu de-nespus-grijă, 

 rațiunile și chipurile. 

 -- "De ce, dacă Părinții voștri 

 sunt odoarele Mele, 

 voi să nu fiți de față, 

 alături de Mine, 

 la miracolul Lor? 

 Era păcat să pierdeți 

 nevăzându -I." 

  

 Așa a gândit Preablândul 

  și... iată-ne. 

Taina supunerii

Mulier est: errat.

 (Seneca, De ira)

„E femeie: greșește!”

       „Iată tâlcuirea pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o dă  textului din scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Efeseni, unde vorbeşte despre bărbat, ca fiind cap femeii și despre supunerea pe care o datoreşte femeia  bărbatului său:  «vrei oare ca femeia să ți se supună precum biserica se supune lui Hristos, atunci îngrijește-te tu însuţi de ea, precum și Hristos de Biserică. Ba mai mult, dacă este nevoie, sa-ți jertfești și viața pentru ea sau să suferi, să nu refuzi. Îndrăznește să o determini să ți se supună prin marea ta grijă pentru ea, prin iubirea și prietenia ta. Nu există legături mai puternice decât acestea, mai ales pentru bărbat și femeie.

   Pe slugă, uneori o putem sili prin frică, însă pe tovarășa vieții, mama copiilor tăi și creatoarea tuturor bucuriilor familiale trebuie s-o legi de tine însuți, nu prin frică și amenințări, ci prin dragoste și bună dispoziție. Ce este această căsnicie când femeia tremură de bărbat?

     Dacă nouă ne este poruncit din cauza femeii să lăsăm pe tată și pe mamă, atunci nu este cu adevărat nebunie și infamie să fie jignită aceea pentru care Dumnezeu a poruncit să ne părăsim părinții?»”    

Elena Fleșeriu -  „Adulterul - Rana de moarte a iubirii”

În imagine: "Jewelry" - Burcu Buyukunal 

Orbire

„Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele;
 şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea;
 şi nu fi necredincios, ci credincios.“
Ioan.20:27

Roy‑Nachum ‑ „Blind“

Omenire

Georg Trakl

    Omenire postată în faţa gurilor de foc,

    Un ropot de tobe, sumbrele frunţi de războinici,

    Paşi prin neguri de sânge; răsună fierul negru;

    Disperare, noapte în creierii trişti: aici

    Umbra Evei, goană şi bani înroşiţi.

    Cina cea de Taină, nori spintecaţi de lumină.

    În pâine şi vin sălăşluieşte o blajină tăcere.

    Doisprezece sunt cei adunaţi împreună.

    Sub crengi de măslin, noaptea ei ţipă în somn;

    Sfântul Toma pogoară mâna pe rană.

Roy Nachum interview for "The Daily" - Blind art exhibition (YouTube)

Timpul jertfei de laudă

 „După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă 

şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.

 Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, 

i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci.

 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi 

cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.“
Fapt. 16:23-25

      „Lauda este calea de a birui atacurile spirituale.

       Copiii lui Dumnezeu sunt nechibzuiţi dacă îşi opresc laudele atunci când suferă împrejurări adverse şi simţăminte apăsătoare. Dar dacă vin la Dumnezeu mai mult, vor descoperi că până şi o închisoarea filipeana poate deveni un loc al cântărilor (de laudă) Fapte 16:25. Pavel şi Sila îl lăudau pe Dumnezeu în interiorul celulei de închisoare. Lauda lor a deschis toate uşile închisorii.

       Uşile închisorii au fost deschise de două ori în Fapte. O dată   i-au  fost deschise lui Petru şi o dată lui Pavel. În cazul lui Petru, biserica s-a rugat fervent pentru el şi un înger a deschis uşa şi l-a scos afară (12:3-12). În cazul lui Pavel, el şi Sila au cântat imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu, şi toate uşile s-au deschis şi lanţurile s-au rupt. Temnicerul a crezut în Domnul în acea zi şi întreaga sa familie a fost mântuită într-un mod plin de bucurie (16:19-34). Pavel şi Sila au oferit sacrificiul laudei în închisoare. Rănile de pe trupurile lor n-au fost vindecate; durerea lor n-a fost alinată. Picioarele lor erau în butuci şi ei erau închişi într-o închisoare  interioară  a imperiului roman. Ce motiv de bucurie era acesta? Pentru ce să cânţi? Dar au existat doi oameni cu nişte duhuri transcendente, care depăşiseră orice lucru. Ei au văzut că Dumnezeu încă şedea în ceruri; El nu se schimbase deloc. Ei înşişi poate că s-au schimbat, mediul poate că s-a schimbat, iar trupurile lor poate că sufereau, dar Dumnezeu încă şedea pe  tron. El încă era vrednic de binecuvântările lor. 
        Acest fel de laudă, care se ridică din durere şi pierdere, este  un sacrificiu al laudei. Acest fel de laudă este o victorie.

       Atunci când te rogi, încă te afli în mijlocul situaţiei tale. Dar atunci când lauzi te ridici în zbor deasupra situaţiei tale. În timp ce  te rogi şi pledezi eşti legat de problemele tale; nu eşti în afara lor. Cu cât pledezi mai mult cu atât te descoperi mai legat şi mai presat. Dar dacă Dumnezeu te ia şi te pune deasupra închisorii, lanţurilor, rănilor dureroase de pe trupul tău, suferinţei şi ruşinii, vei oferi laude Numelui Său. Pavel şi Sila au cântat imnuri. Ei i-au cântat laude lui Dumnezeu. Ei au  fost aduşi de Dumnezeu la punctul în care închisoarea, ruşinea şi durerea nu mai era o problemă pentru ei. Ei puteau să-l laude pe Dumnezeu. Atunci când au lăudat într-un asemenea mod, uşile închisorii s-au deschis, lanţurile au căzut şi chiar temnicerul a fost mântuit.

     De multe ori lauda dă rezultate acolo unde rugăciunea falimentează. 

       Acesta este un principiu elementar. Dacă nu te poţi ruga, de ce să nu lauzi? [...] De fiecare dată când nu mai ai tăria să te rogi şi descoperi că duhul tău este apăsat din greu, rănit sau încovoiat, laudă-L pe El. Dacă nu te poţi ruga încearcă să lauzi. Noi credem în mod invariabil că ar trebui să ne rugăm atunci când povara este grea şi să lăudăm atunci când povara s-a terminat. Dar te rog să reţii că există momente când povara este atât de grea, încât nu te poţi ruga. Acela este momentul în care să lauzi. Dacă îţi oferi lauda în acel moment, Duhul lui Dumnezeu va opera în tine, va deschide toate uşile şi va rupe toate lanţurile. [...] 

       Atunci când cineva îşi ridică capul în aceste situaţii şi spune: «Doamne, Te laud», poate ochii săi vor fi umpluţi cu lacrimi, dar gura va  fi umplută  cu laudă. Poate inima sa este îndurerată, dar duhul său totuşi va lăuda. Duhul său va pluti pe înălţimi la fel de sus ca lauda sa. El se poate înălţă odată cu laudele sale. Cei ce murmură sunt necugetaţi. Cu cât murmură mai mult, cu atât mai mult vor fi îngropaţi sub murmurele lor.“

Watchman Nee - Lauda

Sursa imaginii: flickr.com

Cuminecare

„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi, 

după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi;

acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; 

 să  faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.»“

I Cor 11:23-24  

Ziua albă 

 Tudor Arghezi

 

 

     Zi albă, zi uşoară, de zăpadă. 

     Faţa de in se-aşterne sărutată 

     Și proaspătă şi nouă s-a întins 

     Cu fluturii din ceruri care-au nins. 

 

     În dreptul geamului de chihlimbar 

     E pusă masa Cinei în altar. 

     Înveşmântaţi în aripi, ca-ntr-o haină, 

     Îngerii mici adus-au har în taină. 

 

     Din înălţimi o rază aurie 

     Ia parte-n bolţi la sfânta liturghie, 

     Și lingura rotundă din potir 

     Lacrimi a scos şi rouă de safir. 

 

     Un gust ce fuse-n vin și în prescură 

     I s-a topit ca un surâs în gură, 

     Și-n sâni feciori a scăpărat scânteia. 

     – „Cuminecă-se roaba Ta, Femeia.“

***

„Să fim însetaţi de Dumnezeu,

aceasta este sarcina noastră în această lume.          

Potolirea setei de Dumnezeu 

va fi răsplata noastră în Lumea ce va să vină.“        

Rabi Nahman                 

   În imagine: Alphonse Legros (1837-1911), La communion.

  Sursa imaginii: all-art.org

Ceasul aşteptării

"Întoarce-Te, Doamne! Până când zăboveşti? 

Ai milă de robii Tai!" (Ps.90:13)

.

(A celtic version of Breath of Heaven)

          "I am waiting, in a silent prayer.

           I am frightened, by the load I bear.

           In a world as cold as stone.

           Must I walk this path alone.

           Be with me now, be with me now. 

   Breath of Heaven, hold me together                   

   Be forever near me, breath of Heaven                

   Breath of Heaven, lighten my darkness              

   Pour over me Your holiness for You are holy

   Breath of Heaven"                                                         

                                                                          

                                               Breath Of Heaven (Mary's Song)

                         

Socotinţă înţeleaptă

"Să fii singur, ca un copil printre oamenii mari "

R. M. Rilke

      "Creştinismul e o martirizare a tot ce-i lumesc, dar şi dă ceva în schimb: liniştea aici şi făgăduinţa mântuirii viitoare. Pe când diavolul e mai exigent: în schimbul simţământului demnităţii el nu oferă decât deznădejdea. [...]
          Sfinţilor li se cere mult, dar nu chiar totul - şi nu degeaba. Postesc, priveghează, se înfrâng, dar inima şi sufletul nu şi le dau. Contractul încheiat cu diavolul e mult mai oneros decât cel încheiat cu Domnul. De fapt nici nu-i contract, e păcăleală. Dai totul, nu primeşti nimic. Plata neantizării diavoleşti e deznădejdea cu perspectivele ei fireşti: moartea, sinuciderea, ruşinea şi ciuda iscate de înţelegerea faptului că ai fost tras pe sfoară."

         

Fragment din Jurnalul Fericirii - Nicolae Steinhardt

Sursa imaginii: flickr.com

Recunoştinţă şi adorare

"Sărutaţi-L pe Fiu, [...]! 

Fericiţi sunt toţi cei ce se încred în El!"

Ps.2:12

.

 The Passion of the Christ (Maia Morgenstern)

 Viaţa vieţii mele

  de Traian Dorz

             Isuse, Viaţa vieţii mele,

             Ce mare har mi-ai dăruit

             În clipa când de bietu-mi suflet

             Tu Te-ai lăsat să fii găsit.

 

                   Ce-aş face-aici în noaptea asta

                   Atât de-adâncă şi de grea

                   Dacă lumina feţei Tale

                   Pe cale-mi n-ar mai lumina?

 

             Ce-aş face-n stepa asta arsă

             De focul secetei pustii, 

             De nu mi-ai da înviorare,

             Răcoarea Apei Tale Vii?

 

                   Ce-aş face-n colţii atâtor fiare,

                   Apărător de nu mi-ai sta - 

                   Cu-atâtea sângerânde rane

                   Tu dacă nu mi le-ai lega?

 

             Ce-aş face aici în golu-acestei

             Pustietăţi şi-ndepărtări,

             De m-ai lipsi de mângâierea 

             Cereştii Tale-nviorări?

 

                   În clipa când de bietu-mi suflet

                   Tu Te-ai lăsat să fii găsit,

                   Isuse, Viaţa vieţii mele,

                   Atâta har mi-ai dăruit...

Sursa imaginii: cinemagia.ro 

"Răni şiroind a minuni"

"Eu zic: «O, dacă aş avea aripile porumbelului, 

aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!»

Da, aş fugi departe de tot 

şi m-aş duce să locuiesc în pustiu. - (Oprire)" 

 Ps.55:6-7

      Îngerii 

      Zoltan Terner

 

 

            În fundul ogrăzii

            s-a stârnit un vânt fumegos,

            semn că îngerii

            umblă iarăşi pe jos

            cu picioarele goale în aburi de răni

            şiroind a minuni.

            Au coborât

            să ne-nveţe din nou

            că fericirea e ceea ce rămâne

            pe arsurile tălpilor

            după umbletul pe tăciuni...

            Că ziua începe cu noaptea

            şi se-ncheie cu dimineaţa...

            Că şi ţie ţi-e dat un loc

            în care să întâlneşti minuni

            fără să fii ars

            cu fiare înroşite-n foc...

            că zilnic coboară vestitori

            în pulberea stelară de pe cărări...

            să ne înveţe dăruirea în risipiri

            iertarea fără întrebări.

            În fundul ogrăzii

            s-a stârnit vântul fumegos,

            semn că îngerii

            umblă iarăşi pe jos

            cu picioarele goale în aburi de răni

            şiroind a minuni.

Sursa imaginii: flickr.com
Jasmine Fitzwilliam  - "that's how strong my love is"

Dragoste si jertfă

"Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit 

și S-a dat pe Sine pentru noi

ca un prinos și ca o jertfă de bun miros - lui Dumnezeu."

(Efes.5:2)

 "Când ești uitat, neglijat sau sfidat în mod intenționat, 

 ești rănit şi te doare din cauza insultei de a fi trecut cu vederea, 

 dar inima ta este fericită fiind considerată vrednică 

 să sufere pentru Cristos –

  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când binele tău e vorbit de rău, dorințele tale sunt contracarate,

 sfatul tău ignorat si opiniile tale ridiculizate,

 dar tu refuzi să permiți mâniei să se ridice în inimă

 sau chiar să te aperi,

 si accepți totul în tăcere răbdătoare şi iubitoare –

  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când suporți cu iubire şi răbdare orice dezordine,

 orice neregulă sau orice supărare,

 când poți sta față în față cu risipa, nebunia,

 extravaganța, insensibilitatea spirituală

 şi poți să le rabzi cum a răbdat Isus –

  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când ești mulțumit cu orice mâncare, orice dar, orice îmbrăcăminte,

 orice vreme, orice companie, orice atitudine,

 orice întrerupere prin voia lui Dumnezeu –

  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți.  

 Când nu ții niciodată să te referi la tine însuți în conversație

 sau să-ţi etalezi propriile fapte bune,

 când nu râvnești după complimente

 şi îţi place cu adevărat să rămâi anonim –

  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când vezi pe fratele tău prosperând şi având nevoile împlinite,

 şi poți să te bucuri sincer cu el în duhul,

 fără să simți nici o invidie şi fără să-i pui întrebări lui Dumnezeu,

 în timp ce propriile tale nevoi sunt mult mai mari

 şi te afli în circumstanțe disperate –

  aceasta  înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când poți primi corectarea şi mustrarea de la cineva

 cu un statut mai jos decât al tău,

 când poți să te supui cu umilință atât înăuntru cât şi în afară

 şi nu găsești nici o urmă de răzvrătire 

 sau resentiment ridicându-se în inima ta –

  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți."

 

 John MacArthur, Jr. - Diferiți prin design

Sursa imaginii: flickr.com/