"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dragoste. Afișați toate postările

25 noiembrie 2014

„Tu nu vei muri”

      
       "Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. [...] Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el." 
 Luca 10. 30-34



 Aimé  Morot,  Le bon Samaritain, 1880



Șapte cuvinte către tineri
Pr. Gheorghe Calciu

       A iubi o ființă înseamnă a-i spune:  „Tu nu vei muri”. Și să crezi ceea ce spui. Și această credință oarbă, iratională și neargumentată este, de fapt, singurul adevăr fundamental pe care-l simțim în iubirea noastră cu adevărat profundă. Vorbesc de toate iubirile. Mama care-și dezmiardă copilul îi spune, de fapt, cu credința care răstoarnă munții: „Tu nu vei muri”. Și crede. Iubitul care-i șoptește ființei dragi cuvinte de ardoare ce-i topesc coșmarul morții îi spune, în realitate: „Tu nu vei muri”. Și crede.
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel unul-născut L-a dat, ca oricine crede in El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” Ioan 3:16

       Iisus devine astfel întruparea iubirii, dragostea palpabilă și crucificată. Atât de greu i-a fost omenirii să creadă în ceea ce vedea, că iubirea desăvârșită stătea în fața ei, întrupată, încât a vrut s-o vadă pe cruce, adusă la acea situație limită, care este moartea și suferința – pentru a-i verifica autenticitatea și pentru a constata daca rămâne identică, până la sfârșit, cu ea însăși. Și Iisus a trecut examenul la care omenirea L-a supus.
Amintiți-vă, prieteni, de cuvintele Lui de pe cruce:
Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” Luca 23:34. Ce dovadă de dragoste mai mare decât aceasta ne-ar putea da cineva? 

       Și dacă tu crezi, atunci când spui ființei pe care o iubești „Nu vei muri”, de ce să nu crezi în cuvintele supremei Iubiri când îți face făgăduința vieții eterne:
Adevărat, adevărat spun vouă, cine ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis pe mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci a trecut din moarte la viață” Ioan 5:24




Sursa imaginii: ioansoran.wordpress.com

26 mai 2013

Bucuria de a ierta



"Pentru un smerit purtător al iubirii, 
e preferabil sa fii ucis decât să ucizi." 








     „Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu şi iertării pe care ne-o dăruieşte? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru. Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Noi nu suntem nici fără de început ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputernici, nu suntem nici Lumină, nu suntem nici Adevăr, nu suntem nici Cale, nu suntem… nimic nu suntem. Suntem… pământ. Dar Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Până la venirea lui Hristos nu puteau oamenii să ierte, dar prin moartea Sa şi prin harul pe care l-a vărsat asupra lumii, ne-a dat această putere şi această bucurie: de a ierta pe cel din faţa ta.“

Iertarea, începutul iubirii - Savatie Baștovoi




Mănăstirea Lupşa, Alba



12 martie 2013

Cel care nu uită


 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează 
şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? 
Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi 
Eu nu te voi uita cu niciun chip:
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, [...].
Isaia 49:15, 16 

            „Viitorul vostru este orânduit de Dumnezeu cu o admirabilă bunătate spre binele vostru; vouă nu vă rămâne decât să primiți ceea ce Dumnezeu va voi să facă din voi și să binecuvântați acea mână care uneori pare să vă respingă; dar, în realitate, mâna acestui Tată atât de blând, nu respinge niciodată, ci, dimpotrivă, cheamă, îmbrățișează, mângâie și, dacă uneori lovește, să ne amintim că tot mână unui tată este.“
Francesco Forgione (San Pio da Pietrelcina) 



"Mama şi copilul" - Nicolae Tonitza


Mamei 
  Hariclia Mironescu  


 Dumnezeu s-a învoit 
să ne naștem. 
 A hotărât frumos, 
 cu de-nespus-grijă, 
 rațiunile și chipurile. 
 -- "De ce, dacă Părinții voștri 
 sunt odoarele Mele, 
 voi să nu fiți de față, 
 alături de Mine, 
 la miracolul Lor? 
 Era păcat să pierdeți 
 nevăzându -I." 
  
 Așa a gândit Preablândul 
  și... iată-ne. 




30 decembrie 2012

În aşteptarea zilei ce vine


„Să veghem unii asupra altora, 
ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.“
 Evrei 10:24    




       Iubirea este regina virtuţilor. Aşa cum mărgăritarele sunt ţinute împreună de un fir, aşa este şi virtutea iubirii. Şi, precum cad perlele, dacă se rupe firul, la fel şi virtuţile se împrăştie, dacă iubirea dispare.

      În inima noastră trebuie să fie aprinsă mereu flacăra iubirii şi să nu ne pierdem curajul din cauza vreunei slăbiciuni a spiritului, să mergem la picioarele crucii şi vom fi întăriţi.

        Stăruiţi în bine, în iubirea de Dumnezeu mai presus de tot şi de toate, şi în iubirea de aproapele în Dumnezeu şi prin Dumnezeu.

        Umilinţa şi iubirea sunt corzile principale, toate celelalte depind de acestea; una este cea mai joasă, cealaltă cea mai înaltă; rezistenţa unei construcţii depinde de fundaţie şi de acoperiş.

      Să stăruieşti neabătut în voinţa de a-i sluji şi de a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima ta, şi dincolo de asta, nu te lăsa încolţit de gândul la viitor, ci gândeşte-te să faci binele în ziua de azi, iar când va veni ziua de mâine, va deveni şi ea o zi de azi şi atunci te vei gândi la ea.



Harul Duhului Sfânt
să se reverse din belşug în inima ta,
să-ţi lumineze şi mai mult mintea
pentru gândurile veşnice
şi să-ţi dea mai multă tărie
pentru dobândirea celui mai mare Bine!“

Francesco Forgione (San Pio da Pietrelcina)

24 noiembrie 2012

Chemat prin har


„Dumnezeu poate respinge cu totul 
făptura zămislită în păcat 
şi care poartă pecetea de neşters a păcatului, 
moştenită de la Adam, 
 dar nu poate cu nici un chip să-i refuze 
dorinţa sinceră de a-L iubi.“ 
Francesco Forgione (San Pio da Pietrelcina)  

 



         Asemenea
  Hariclia Mironescu

   Harul
   este pentru toată lumea.
   Întemeietorul lasă lumină oricui.
   Aceasta n-ar trebui
   ţinută drept taină.
   Cum să fii liber,
   când nu-ţi recunoşti
   valoarea
   în celălalt? 




Nimeni
Hariclia Mironescu

Nu îţi poate lua ruga   
întru îndumnezeire.   
Cei care vor să crezi asta   
se mint pe ei înşişi.   
Nu există cineva cu care Părintele Nostru   
să nu vrea să vorbească.   
Atunci când vei îndrăzni mai mult,   
dar cu drăgălășenie,   
Îl vei auzi pe El,   
Nemuritorul,   
în pacea ta lăuntrică,   
odihnindu-Se   
odată cu rostul tău.   



         Din volumul  Avarul cu cireşe : poezii scrise în vara lui 1998, Editura: Cartea Românească, Bucureşti, 2002



Sursa imaginii: praisethealmighty.com

20 septembrie 2012

Taina supunerii


Mulier est: errat.
 (Seneca, De ira)


E femeie: greșește!



       „Iată tâlcuirea pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o dă  textului din scrisoarea Sfântului Apostol Pavel către Efeseni, unde vorbeşte despre bărbat, ca fiind cap femeii și despre supunerea pe care o datoreşte femeia  bărbatului său:  «vrei oare ca femeia să ți se supună precum biserica se supune lui Hristos, atunci îngrijește-te tu însuţi de ea, precum și Hristos de Biserică. Ba mai mult, dacă este nevoie, sa-ți jertfești și viața pentru ea sau să suferi, să nu refuzi. Îndrăznește să o determini să ți se supună prin marea ta grijă pentru ea, prin iubirea și prietenia ta. Nu există legături mai puternice decât acestea, mai ales pentru bărbat și femeie.
   Pe slugă, uneori o putem sili prin frică, însă pe tovarășa vieții, mama copiilor tăi și creatoarea tuturor bucuriilor familiale trebuie s-o legi de tine însuți, nu prin frică și amenințări, ci prin dragoste și bună dispoziție. Ce este această căsnicie când femeia tremură de bărbat?
     Dacă nouă ne este poruncit din cauza femeii să lăsăm pe tată și pe mamă, atunci nu este cu adevărat nebunie și infamie să fie jignită aceea pentru care Dumnezeu a poruncit să ne părăsim părinții?»”    

Elena Fleșeriu -  Adulterul - Rana de moarte a iubirii


În imagine: "Jewelry" - Burcu Buyukunal 

09 aprilie 2012

Lăcrămioare

Şir de lacrimi, lăcrămioare,
A curs lin, răcoritoare

 Iar din lacrimi până-n zori
S-au făcut gingaşe flori.“
Veronica  Micle  

Atâta vreme cât rămâne în picioare  făgăduinţa intrării în odihna Lui,
niciunul din voi
să nu se pomenească venit prea târziu. 
El hotărăşte din nou o zi:  "astăzi" [...]
"Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!"
Evrei 4:1,7
 

 



„Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis:
"Doamne, Doamne, deschide-ne!"
Dar el, drept răspuns, le-a zis: "Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!“
 Mat.25:11,12
Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, 
este cunoscut de Dumnezeu.




31 decembrie 2011

Doamne, mă iubesti?


“Îl iubesc pe Hristos dar nu cu o dragoste a mea 
căci nu este nici una.  
Te iubesc Doamne dar toată dragostea e a Ta, 
căci prin dragostea Ta, eu trăiesc.” 
Madame Jeanne Marie de La Mothe Guyon
(1648-1717)  



 Mi-e inima... 
 Traian Dorz
 
      Mi-e inima secată, 
      Ca lutul frământat, 
      De lunga aşteptare 
      Cu care 
      Te-am chemat. 
 
      Și nu-Ți mai pot aduce 
      Ca altădată, az' 
      Mireasma cea mai dulce 
      A dragostii 'n extaz 
 
      Nici dulcea 'nflăcărare 
      A vieţii tinereşti, 
      Ce Te făcea mai tare, 
      Mai mult să mă doreşti... 
 
      Dar toată-a mea fiinţa 
      Când ochii Ți-i privesc 
      Suspină, 
      Cântă, 
      Strigă: 
      Isuse, Te iubesc!...




   Sursa imaginii: www.flickr.com („Grow your wings“ by mikem1115)

30 decembrie 2011

Cuminecare


„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine, şi, 
după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: «Luaţi, mâncaţi;
acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi; 
 să  faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.»“
I Cor 11:23-24  



Ziua albă 
 Tudor Arghezi
 
 
     Zi albă, zi uşoară, de zăpadă. 
     Faţa de in se-aşterne sărutată 
     Și proaspătă şi nouă s-a întins 
     Cu fluturii din ceruri care-au nins. 
 
     În dreptul geamului de chihlimbar 
     E pusă masa Cinei în altar. 
     Înveşmântaţi în aripi, ca-ntr-o haină, 
     Îngerii mici adus-au har în taină. 
 
     Din înălţimi o rază aurie 
     Ia parte-n bolţi la sfânta liturghie, 
     Și lingura rotundă din potir 
     Lacrimi a scos şi rouă de safir. 
 
     Un gust ce fuse-n vin și în prescură 
     I s-a topit ca un surâs în gură, 
     Și-n sâni feciori a scăpărat scânteia. 
     – „Cuminecă-se roaba Ta, Femeia.“



***
Să fim însetaţi de Dumnezeu,
aceasta este sarcina noastră în această lume.          
Potolirea setei de Dumnezeu 
va fi răsplata noastră în Lumea ce va să vină.“        
Rabi Nahman                 


   În imagine: Alphonse Legros (1837-1911), La communion.
  Sursa imaginii: all-art.org

26 decembrie 2011

Trezirea spirituală autentică


"La începutul oricărei convertiri se află smerenia."
Sf. Augustin

"... a ieşit afară şi a plâns cu amar."
                                                                               Luca 22:62


       n timp ce "trezirile contrafăcute" se sprijină pe invenţii, născociri, pe fantezii şi minciuni în toată regula, trezirile autentice s-au caracterizat dintotdeauna pe o bazare fermă pe temelia credinţei şi a învăţării Cuvântului scris care conduc la semnele reale ale trezirii: pocăinţa de păcate şi o viaţă schimbată.

***

        În timp ce trezirile false îşi găsesc confirmarea în semnele şi minunile mincinoase, trezirile adevărate îşi au geneza în Cuvântul Scris şi Viu al lui Dumnezeu.

***

        În timp ce trezirea contrafăcută presupune un restauraţionism al zilelor de pe urmă, trezirea adevărată este caracterizată de pocăinţă adevărată manifestată prin umilinţa creştinilor şi prin slujirea în dragoste pe care şi-o aduc unii altora, sau lumii înconjurătoare.

***

        În timp ce trezirea contrafăcută se concentrează pe manifestări bizare şi profund emoţionale ca de pildă, "uciderea în Duhul", trezirea spirituală adevărată se concentrează pe mântuirea oamenilor şi sfinţirea lor în Duhul. Pe cunoaşterea intelectuală a doctrinelor de bază ale credinţei creştine şi pe însuşirea personală a acestora.

***

        În timp ce liderii trezirii contrafăcute îşi înrobesc supuşii prin mijloace hipnotice, liderii trezirii spirituale autentice îşi iluminează şi înnobilează ucenicii prin intermediul Sfintelor Scripturi pe care le predică acestora cu mare consecvenţă şi cu lepădare de sine respectând contextul lor cultural, limbile originale şi interpretarea conformă restului revelaţiei, nu prin scoaterea unui text din contextul lui pentru a produce un pretext care să legitimeze tot felul de experienţe anormale."


>>"Un mic ghid comparativ" - Teodor Macavei




Sursa imaginii: allposters.co
("Peter's Denialby Robert Leinweber)

03 decembrie 2011

Doamne, luminează-mi întunericul!


"Rugăciunea este leacul mâhnirii şi descurajării."
"Be still " - Steven Curtis Chapman


"Come rest your head upon His breast 
Listen to the rhythm of  
His unfailing heart of love 
Beating for His little ones 
Calling each of us to come 
Be still..."  

  
       Psalmul 46
      
       1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.

          De cântat pe alamot. O cântare.) 
         Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, 
          un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
       2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, 

          şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
       3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării,

           şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.
       4 Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, 

           Sfântul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.
       5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; 

           Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
       6 Neamurile se frământa, împărăţiile se clatină, 

          dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
       7 Domnul oştirilor este cu noi, 

          Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
       8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,

           pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
       9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; 

          El a sfărâmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război.
      10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu Sunt Dumnezeu: 

           Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.
      11 Domnul oştirilor este cu noi. 

           Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

 

Părelnicii

 
Între o floare culeasă şi alta dăruită 
inefabilul neant ” 
 
Giuseppe Ungaretti  


 



   Poetica
   Tadeusz Różewicz
 
   Curat e cântecul
   poetului
   care slujeşte
   o cauză dreaptă
 
   El ocoleşte cimitirele
   de vorbe şi de icoane
   Respinge recuzitele şcolilor
   palpează inima şi lucrurile
   scrie versuri simple
 
   Se prăbuşesc vorbele
   din care lipseşte dragostea
   căci fără ea cântecul nostru
   e ca zumzetul insectelor
   ca vopseaua fructelor de ceară
   ca sunetul tablei de alamă
   ca strigătele unui beţivan
   ca tăcerea lucrurilor
 
   Cântecul fără dragoste
   e mort
   lumea îi întoarce spatele
   indiferentă şi aspră [...] 



Sursa imaginii: www.marinacamargo.com

07 august 2011

Griji şi gingăşii frăţeşti


"Ceea ce oamenii 
Au denumit iubire
Nu e decât un lanț
Împiedicându-te sa scapi
De-aceasta lume a grijilor."
Ono no Komachi

  
 


Crochiu
Doru Maximovici

 ca frate 
 nu m-au interesat 
 iubirile tale
 ca frate
 am rugat macii
 să-ţi lumineze iubirile
 ca frate
 în fiecare dimineaţă
 am spălat faţa ta
 de buzele nopţii
 ca frate
 nu pot să-ţi dăruiesc
 decât pe fratele tău
 nevazutule crin
 fiu al tatălui meu



Sursa imaginii: flickr.com - "Hold Infinity in the palm of your hand..."

11 iunie 2011

Recunoştinţă şi adorare



"Sărutaţi-L pe Fiu, [...]
Fericiţi sunt toţi cei ce se încred în El!"
Ps.2:12


 The Passion of the Christ (Maia Morgenstern)



 Viaţa vieţii mele
  de Traian Dorz


             Isuse, Viaţa vieţii mele,
             Ce mare har mi-ai dăruit
             În clipa când de bietu-mi suflet
             Tu Te-ai lăsat să fii găsit.
 
                   Ce-aş face-aici în noaptea asta
                   Atât de-adâncă şi de grea
                   Dacă lumina feţei Tale
                   Pe cale-mi n-ar mai lumina?
 
             Ce-aş face-n stepa asta arsă
             De focul secetei pustii, 
             De nu mi-ai da înviorare,
             Răcoarea Apei Tale Vii?
 
                   Ce-aş face-n colţii atâtor fiare,
                   Apărător de nu mi-ai sta - 
                   Cu-atâtea sângerânde rane
                   Tu dacă nu mi le-ai lega?
 
             Ce-aş face aici în golu-acestei
             Pustietăţi şi-ndepărtări,
             De m-ai lipsi de mângâierea 
             Cereştii Tale-nviorări?
 
                   În clipa când de bietu-mi suflet
                   Tu Te-ai lăsat să fii găsit,
                   Isuse, Viaţa vieţii mele,
                   Atâta har mi-ai dăruit...


Sursa imaginii: cinemagia.ro 

09 iunie 2011

Îndoită căutare



"Iubirea pentru Dumnezeu a celui mai mare sfânt de pe pământ
este infinit mai mică decât iubirea lui Dumnezeu pentru
ultimul ticălos de pe pământ." Sf. Ioan Gură de Aur

 


          Te caut...  
           Zoltan Terner
  
           Te caut,   
           aşa cum se caută   
           în viaţă,   
           omeneşte, fără noimă.   
           Te caut ca să exist   
           printre aceste   
           năluci poreclite obiecte,   
           printre aceste   
           cuvinte sleite   
           uitate pe aceste   
           trepte sonore.   
           Aici mi se-ntâmplă  
           uneori   
           să zăresc   
           paşii tăi de fum,   
           cu coloritul lor
           sărbătoresc. 
          
"Cine dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, 
nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu 




 Sursa imaginii: flickr.com
 Christiane Michaud - "Alone in the city ..."

21 aprilie 2011

Dragoste si jertfă


"Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit 
și S-a dat pe Sine pentru noi
ca un prinos și ca o jertfă de bun miros - lui Dumnezeu."






 "Când ești uitat, neglijat sau sfidat în mod intenționat, 
 ești rănit şi te doare din cauza insultei de a fi trecut cu vederea, 
 dar inima ta este fericită fiind considerată vrednică 
 să sufere pentru Cristos –
  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când binele tău e vorbit de rău, dorințele tale sunt contracarate,
 sfatul tău ignorat si opiniile tale ridiculizate,
 dar tu refuzi să permiți mâniei să se ridice în inimă
 sau chiar să te aperi,
 si accepți totul în tăcere răbdătoare şi iubitoare –
  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când suporți cu iubire şi răbdare orice dezordine,
 orice neregulă sau orice supărare,
 când poți sta față în față cu risipa, nebunia,
 extravaganța, insensibilitatea spirituală
 şi poți să le rabzi cum a răbdat Isus –
  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când ești mulțumit cu orice mâncare, orice dar, orice îmbrăcăminte,
 orice vreme, orice companie, orice atitudine,
 orice întrerupere prin voia lui Dumnezeu –
  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți.  

 Când nu ții niciodată să te referi la tine însuți în conversație
 sau să-ţi etalezi propriile fapte bune,
 când nu râvnești după complimente
 şi îţi place cu adevărat să rămâi anonim –
  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când vezi pe fratele tău prosperând şi având nevoile împlinite,
 şi poți să te bucuri sincer cu el în duhul,
 fără să simți nici o invidie şi fără să-i pui întrebări lui Dumnezeu,
 în timp ce propriile tale nevoi sunt mult mai mari
 şi te afli în circumstanțe disperate –
  aceasta  înseamnă să mori față de tine însuți. 

 Când poți primi corectarea şi mustrarea de la cineva
 cu un statut mai jos decât al tău,
 când poți să te supui cu umilință atât înăuntru cât şi în afară
 şi nu găsești nici o urmă de răzvrătire 
 sau resentiment ridicându-se în inima ta –
  aceasta înseamnă să mori față de tine însuți."
 
 John MacArthur, Jr. - Diferiți prin design