Oglindiri

Cum răspunde în apă faţa la faţă, 

aşa răspunde inima omului inimii omului.

Prov. 27, 19

Cântec de sticlar

 Mircea Ciobanu  

Verde ritm pe tobe foşnitoare   

Bate marea soarelui din  val;          

Soare verde încâlcit în alge             

Joacă-n larguri tot mai către mal.

Iau nisipul scoicilor cernute-n        

Mori lichide şi-l resfir, încât            

Mi se pare străveziu nisipul            

Smuls din malul galben - mohorât.

Străbătut de fluxul de lumină         

Cern nisip prin degete şi-mi spun: 

Umbre de păduri carbonizate-n     

Apa diamantelor apun.                      

2  

       

Cristal scobit în raze  îngheţate,                

Te  uiţi la mine  blând cu ochii mei           

Când îţi ridic   la buze aspre  darul           

Şi setea aspră de  pe buze-mi bei.             

Nu-mi eşti  dator cu nici o oglindire       

Şi mă arăţi cum sunt, în fel şi chip -         

Nimic n-ascunzi şi-n tine-apune umbra 
Zadarnicelor turme de nisip.    

              

Sursa imaginii: www.flickr.com

Secătuire

”Verbul “a crede” nu mai apropie.

 Îndepărtează şi desparte.” 

Valeriu Gherghel 

  Horse Sculpture by the sea

Joc mut

Mircea Ciobanu

Mai port după mine doar urma

străinului gând de-a mai fi:

o urmă de gând mai vuieşte

şi nu mi-l mai pot aminti.

Vast spaţiu golit, ca în ceară

un umăr plecat din tipar,

vorbeşte de lucruri scăpate

din propriul lor chip şi hotar.

Aştept să se-ntoarcă, dar cine

mai poate rosti un cuvânt

de urma retraselor ape

în scoici clătinate de vânt?

de piatra trezită ce ţine

abia,-n mineralul  ei strai,

sonorele fugi ale unor

copite albastre de cai? 

Păsări întunecate

„Câmpul de bătălie este inima noastră… 

Durata războiului este toată viaţa noastră” 

Nicodim Aghioritul

 

 Pe locul mării

 Mircea Ciobanu

  

 S-a pus la cale pâclă și tăcere.   

 În aer mort-cuvântul nerăsfrânt.

 Loviți la nord de vânt și verde fiere  

 să pot fugi nici arborii nu sunt.

 

 Sitarii sorb pe locul mării lut  

 și negru unt și miez de rădăcină   

 pe când mă-ntorc și nu-nțeleg ce-aud,  

 pe când tresar la vuiet de ruină:

 

un rest de apă mi-a pătruns în oase  

 și bate-n umăr ca-ntr-un mal abrupt;   

 de-acolo, tras sub cerurile joase   

 în sânge curge varul neîntrerupt.

  

 Se lasă-n piept un mal de altă sare -   

 mi-aplec pe umăr capul și-n adânc   

 aud surpări de albă așezare   

 și păsări cum deasupra hulei plâng. 

Sursa imaginii: martax3j.deviantart.com 

Texte fără pretexte

„Domnul a zis lui Moise: 

«Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină;

oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.» “ 

Num. 21:8  

 Brazen_Serpent 

"De răni îşi râde doar acela 

Ce niciodată nu a fost rănit." 

 Mihail Zoşcenko 

Şarpele de aramă

Mircea Ciobanu

Din pas ferit în pas retras.

Trezită, teama de reptile

tresare-n semn de colţ rămas

la locul zis Al lui Achile.

Şi locuri moi abia atinse

rostogolite sub picior

aruncă frig în plus ca ninse

păreri de solzi şi cositor.

Şi-mi urcă de la tălpi spirala

ori însumi scap în golul ei

din cerc în cerc prin inegala

 înfăşurare de polei?

Acolo sângele se-mparte

cu apa lui şi se desprind

sobolii albi ai apei moarte

şi-n vale molima o-ntind.

Noduri de cuvinte şi tăceri

"Doamne, ce dor poate să îmi fie de tine!" 

Nichita Stănescu

 

 

 

Reflux

Mircea Ciobanu

          Vezi, tainic bătute de-o scoică

          Deschisă hulpav în afund,

          Mările scad. Ori se-ndreaptă

          Spre setea lunarului prund.

Dau mările valului vamă

      Moi ţăndări şi-amare lumini

    Cu stele şi crabi şi schelete

  De-albaştri şi negri delfini.

          Vezi, vântul azvârle cu cretă-n

          Acvaticul luciu: încet         

          Luntrile cad şi-şi îngroapă-n

          Cenuşă solarul schelet.         

Şi toate tânjesc însetate        

Metalicul - drept lunecuş      

 Vremelnic lăsat ca o teacă      

În largul de scamă şi pluş.      

          Un flux va veni şi pumnalul

          Lor aspru-l va pune în teci, blând.

          Şi tot am să-l bănui în ape

          Cum azi gândul tău în cuvânt.

Sursa imaginii: flickr.com  ("Ropes and knots")

Valențe

"Toate formele materiale nu sunt decât niște măști și învelișuri, 

care ne îngăduie să ghicim izvoarele cele mai adânci ale naturii."

Swedenborg

Vladimir Kush - "Current"

Elegie

Mircea Ciobanu

Strânse din gust de rugină,

smulse rotitelor seri

scapă din lemn la lumină

vântul şi ceaţa de ieri.

Sori se retrag; retezate

fibre i-alungă -- şi-apun.

Putredă seva abate

zbor răspicat de lăstun.

--Cariul trezit care sapă,

moi putregaiuri vestind

bate a timp şi se-ngroapă-n

lung inutil labirint.

Sfâşie, lin al securii

lemnul cu semne, afund

stâlpului gol să-i ascund

moartea cu masca pădurii.

Sursa imaginii: vladimirkush.com

La marginea ființei

"Respirăm aerul de sub fluturi -

 și ne bucurăm de munca lor fizică/născătoare de frumuseţe. [...]

Pentru că noi suntem însetaţi/de vise și de nemărginire."

Ion Lotreanu

Ali Gracie - "Chrysalis"

   Echilibru 

   Mircea Ciobanu 

        Când uit că devin, şi o oră

        Mă strânge-ntre ziduri şi prag,

        Prin parcuri luare aminte

        Trudite statui îmi atrag.

  O, dansul pe care-l încearcă-n  

  Văzduhul prea dens le spori      

    Nesomnul rotindu-se-n cearcăn

  Şi trista-ncercare de-a fi.           

        De mult trebuind să coboare-n

        Noi gesturi, din gestul prezent,

        Să iasă nu pot din hotare

        Ca-n ierni, din îngheț, un torent.

   Şi-ai spune când degete-n tihnă

   Le treci peste glezne de var       

   Că fug spre o mare odihnă          

   Şi-odihna refuză, avar.                

Sursa imaginii: fineartamerica.com 

Toate spre bine

"Exista jigniri fără cuvinte,

destine care se joacă în cea mai deplină tăcere."

Ion Vianu

    Augur 
    Mircea Ciobanu

 
 
 
       E bine-aici, de-ajuns e şi atât.                      
       De-atâta ger ninsoarea -- sus rămasă.        
       Îngheaţă-n osii cer nehotărât                         
       şi echilibru-n cumpănă se lasă.                   
 

 

       Mai bine vezi, spre râpă lupii vin               

       să bea la copci şi  dacă nu, să taie             

       ţestos izvor cu limpede canin                     

         şi lupilor genunchii li se-ndoaie.                  

 
 
      De foame muţi, în arc de salt avar             
      cu umerii lovindu-se şi saltul,                     
      mai bine vezi cum lupii râpa sar,            
      mai bine vezi cum unul după altul.  

Sursa imaginii: worldofstock.com/

Sterpitudine

   

     "Îl respect pe acela care, dincolo de cuvinte, chiar dacă acestea se contrazic, rămâne neclintit ca etrava unei corăbii, care, în ciuda furiei mării, se întoarce mereu înspre steaua sa. Căci, astfel, ştiu încotro se îndreaptă. Dar cei care se închid în logica lor urmează propriile lor cuvinte şi se învârt în loc, asemenea unor omizi." 

Antoine de Saint-Exupéry

(1) V-am pierdut 

Mircea Ciobanu

 

 V-am pierdut, cuvinte, v-am rostit prea des.

 Buzele deprinse sensuri destrămară.

 Gândului ce haină limpede să-i țes?

 Lucrului ce nume dârz, a două oară?

 

       Unde să vă caut sunetul căzut?

       V-aţi desprins de pietre, v-aţi desprins de ape.

       Şi deşteaptă-n lucruri soarele acut

       doar minunea veche de-a le şti aproape.

 

   Şi-a rămas mişcarea preajmei fără voi,

   şi-a rămas culoarea fără straja voastră

   cum rămâne stâlpul fără timp când ploi

   spală pe cadrane umbra lui albastră.

 

                                     *       

 

   Lucruri răzvrătite, noi sălbăticiuni,

   împresoară locul şi mă strâng în chingă.

   Pânda lor atentă poartă-n ochi tăciuni

   şi-s în câmp şi parcă a-nceput să ningă.

 

       L-aş chema pe nume parcă şi n-am cum.

       În ce vis mă doare că mi-i stearpă gura?

       În ce vis cuvântul cade-n gest, ucis,

       când mă dau pe fundul râpilor, de-a dura?

 

   Fără voi, cuvinte, singur sunt şi-arunc

   lucrurilor - haite - şoapte deşirate

   şi mă simt sub botul lupilor, prelung,

   fără nici o torţă, prăbuşit pe spate.

 

       Dar şi-aduc aminte şi tresar uşor,

       şi le dărui palma să-i audă crinii

       şi se schimbă palma-n şes încăpător

       străbătut de semne rodnice şi linii.

 

   Şi le urc în palma rodnică, precum

   primul om, şi simţuri treze le apropii

   să le soarbă asprul  înveliş, ori lin

   să sărute boarea, cremenea şi plopii.

 

       Şi le-aştept să scrie-n cuget nou cuvânt

       fără voi, silabe strâmte şi avare,

       fără semnul vostru cunoscut, căzând

       peste limpezimea preajmei, cu uitare.

Sursa imaginii: flickr.com

Răni nealinate

 "Dă lumină ochilor mei, ca să  n-adorm somnul morții" 

(Ps.13:3)

Dion Zwirner - Descending Mist

Requiem

Mircea Ciobanu

 
 

     --Străpuns, văzduhul de cădere, geme

     şi stropi de ceară-l năpădesc verzui.

     Ah, soarele alunecă în sine

     şi-şi scurgea ziua val din rana lui.

 

 

     Voi n-aţi văzut? Din streaşina luminii

     cădea întins alt soare, vertical

     (de parcă-n umeri i-am înfipt nu aripi,

     ci lungi tăişuri  albe de pumnal).

 

 

     Nu soarele, cu aripa de ceară,

     nu cântul, ci un nedibaci arcuş

     l-a preschimbat în inversă săgeată

     şi l-a făcut cascadă din urcuş.

 

 

     Şi-acum lumina lunecă în sine,

     călcâiul zilei dănţuie pe spini.

     Să zboare-n noapte, nevăzuţi, copacii

     se clatină, desprinşi din rădăcini.

Sursa imaginii: www.davidsongalleries.com 

Şi a fost o iarnă

"Lumea de azi, gheboasă de trecut, 

Clipa de-acum, bolnavă de-amintire ... "

Al. Phillippide

 Ziua pierdută 

 Mircea Ciobanu

 

               Eram învinşi de-o zi pierdută, vai 

               şi soarele cădea din şaua zării. 

               Doar azi, spuneam, doar azi să nu ne mai 

               vedem pe chip primejdia-nserării. 

 

               Credeam că-i o eroare fără scop, 

               că vagi eclipse ochii ne-mpresoară, 

               dar somnul, pe sub streşini în galop 

               vestea o noapte mult mai necesară. 

 

               Înspăimântate parcă, luminând 

               în vis frânturi şi resturi vechi de fapte, 

               o, simţurile toate sub ce vânt 

               ni se-ntorceau cu faţa către noapte? 

 

               Nenţelegând nici semnul lor acut 

               nici limba lor ştiută şi dezisă, 

               lăsat afară trupul ar fi vrut

               să intre iar în ziua interzisă.

        Sursa imaginii: www.flickr.com

 

Foame cumplită

"şi pomul vieţii 
în mijlocul grădinii ..."

                                                                               Gen. 2:9

Arnaldo Pomodoro  - "Sfera con Sfera"

Din adânc am strigat

Mircea Ciobanu

      Flămânzii ochi, flămânzii ochi de când 

      Îmi sunt fântâni şi cuiburi mari de stele

      Se-ascund de mine, lucrurile vrând

      Sub crusta lor zgârcită să mă-nşele.

                               Căzând, unealta le despică dur.

                               Cuţite reci în valve cad şi sapă

                               Inima scoicii smălţuită pur

                               În grote verzi cu dans de cai de apă.

      În ţăndări învelişurile sar

      Şi dau mirat de sfere-n alte sfere

      Şi gându-acesta-mi dă  unealta iar

      Şi treaz mă ţine-n seri ca o durere. 

                               Fără să poată, bâjbâind pe dig,

                               Marea din lucruri, dublă s-o dezbine

                               Orbii tăcuţi, cu degete de frig 

                               Culeg întinderi şi culori străine. 

      Strig din adâncul străbătut de veac:

      Sporiţi-vă verigi şi învelişuri!

      În rodul vostru limpezi roade zac

      Sub dreapta mea cu cinci prelungi tăişuri.

Sursa imaginii: www.flickr.com/

Exerciţiu de neuitare

" Pe unde merg doar urma ta răsare 

tipar târziu de-ntoarcere durută ..."

 N. Turtureanu

 Miso -  Teardrop 2

Urme pe plajă

 Mircea Ciobanu 

 Alergi pe nisipuri şi marea 

 Cu talpa când semne desfoi 

 Rămâne vremelnic în urme

 Şi pleacă cu urme-napoi.

 Dar fuga învie pe maluri

 Prelungile semne. Oval,

 Alt val din lichide cristaluri

 Le varsă-n nisipul egal.

 Fiece gând e-o-ncercare

 Să surpe conturul rotund

 Al vechii aduceri aminte

 Dar urma-ţi căzu din străfund.

 Cum să te-ngrop? sub ce apă?

 Întoarceri cu aspru nechez

 Moi umbre-ngropate dezgroapă

 Şi vrând să te pierd te păstrez.

Sursa imaginii: http://www.artonfix.com

Zbor captiv

"...dușmanii omului sunt cei din casa lui!"

Mih. 1:7

Cântec pentru firul cu plumb

 Mircea Ciobanu

 

 Din pomii smălţuiţi cu ceară

 Preling păianjenii fir scump.

 Căderea iar te înfăşoară

 Tu, grav şi paşnic fir cu plumb. 

 

 Cum cazi între mistrii şi zid

 Ca fulger în confuz hăţiş

 Erori ascunse se deschid

 Şi creşteri strâmbe-n vânt pieziş. 

Lucid şi răspicat în jur

 Despică orice sens greoi

 Ivit în trunchiul alb şi pur

 Şi taie-i vertical altoi.

  

Ce-arăţi la temelii, ce semn

 Vesteşti în rodnic anotimp

 Tu, care cazi şi-mi dai îndemn

 Căderea în urcuş să-mi schimb?

 Vezi cuibul cerului suind

 Pe stâlpi cu rădăcini de fier?

 M-adaug liniştii şi-ascult
Un zbor de drepte mari la cer.

Sursa imaginii: http://vi.sualize.us

"Anul tăcerii"

Mircea Ciobanu
(1940 - 1996)

Fragment

de Mircea Ciobanu

Omul ameninţă; omul
ridică mâna asupra
aproapelui său;

mâna pluteşte o vreme în văzduh,
ca o pasăre neagră; de umbra
ei se întunecă lumea,
frigul se lasă,
lucruri se-apropie-n grabă de brumele iernii -

nici nu mai ştii dacă începe ninsoarea
sau dacă se-mprăștie-n goluri
răsunetul palmei.

Fii pregătit, vor veni zile grele,
celor dintâi li se-aude aproape
bătaia din aripi.
Puţin credinciosul îşi vinde veşmântul
şi-şi cumpără sabie;
el care ieri apăsa cu un deget de fier
semnul din coasta vecinului,
astăzi aşteaptă desculţ,
pe o scenă de lut, năpădită de spini,
lovitura - şi când lovitura se-abate,

nici nu mai ştii dacă-ncepe ninsoarea
sau dacă se-mprăștie- n goluri
răsunetul palmei.

Cântec de nimic
de Mircea Ciobanu

Si dacă vrei să spui că eşti străin
de tine însuţi şi de lume,
aceste vorbe nu sunt ale tale,
aceste vorbe s-au mai spus cândva.

De-ar fi a ta cu-adevărat părerea
că zilele se-ntunecă şi anii
se numără în pierdere, dar nu e.
Cu-același palid chip şi-același tremur
În glas, al tuturor, o spui tu însuți,

şi dacă vrei s-adaugi că ţi-e teamă
de umbra serii care crește-n preajmă,
aceste vorbe nu sunt ale tale,
aceste vorbe s-au mai spus cândva.



Munci şi zile
de Mircea Ciobanu

Pâinea toată s-a strâns,
nici un spic n-a rămas în picioare,
nici un bob n-a scăpat
întreg dintre pietrele morii.

Ce s-a pierdut de la seceră,
ce n-a luat grebla,
ce n-a-ncăput
în tinerii snopi au cules
orfanul şi văduva. Ei
oftează şi-şi numără
boabele-n palmă;

ei le-ncearcă-ntre dinţi
şi le saltă pe limbă,
ei singuri ne spun cu-ndrăzneala:
"E bine. Va fi şi mai bine."

Mircea Ciobanu -Anul tăcerii, Editura Vitruviu, Bucureşti, 1997