Vreme îngheţată în negare

„Iubirea este singura modalitate de a te apăra 

în faţa superiorităţii celuilalt.”  Goethe

Claude Debussy - The Snow is Dancing

Dans de iarnă

Mircea Ivănescu

     „Eu am văzut cum începe iarna – într-o după-amiază

     demult, când a început deodată să ningă,

     şi lumina, foarte decolorată, se cobora să atingă

     marginile gestului meu uimit. Simţeam cum mi se aşază

     un cerc de mare singurătate în suflet. De aici –

     ştiam – aveau să-mi înceapă, cu urmele prin zăpadă,

     drumurile  mele spre înţelegere, spre tăgadă.

     Căci iarna e vremea îngheţată în negare, când nici

     o cristală a vorbelor nu mai sclipeşte în afară.

     Răsfrângerile toate sunt îngheţate. Eu ştiu

     cum îşi începe iarna dansul ei străveziu

     -un dans în răsturnata apă, şi amară,

     a vremii pe care n-o mai credem adevărată.

     De asta eu râd când ninge – dansul ei iar mi se arată.

Dacă ninge

"Acesta-i folosul poeziei - ne aminteşte

cât este de greu să rămânem noi înşine"

Czeslaw Milosz

Lumină iernatică

Mircea Ivănescu

     Dacă ninge astăzi - mi-a spus ea odată -

     am să îmbătrânesc cu o mie de ani. Şi eu

     n-am crezut în singurătatea lentă, mereu

     revenind către trupul ei îngheţat, pe o roată

     de spaimă încet  rotitoare. Eu mă roteam

     în jurul ei, în timpul meu, indiferent,

     întors cu faţa lucie spre ea, - şi neatent

     împingeam la o parte gândurile pe care nu vroiam

     să o las să le vadă. Şi când am privit pe fereastră,

     am avut viziunea zilei de apoi, când în preajma noastră

     se va  fi deschis iarna. Am văzut-o rătăcind prin zăpadă.

     Şi umbrele ei strâmbe  urcând spre clopotul coborât

     al singurătăţii, pândindu-i gesturile, deodată

     risipite, îngropate în zăpadă, în pustiu, în urât.

Sursa imaginii: www.flickr.com (Osvaldo Zoom)

Solitudine în albastru profund

„Zornetul bănuţilor număraţi

de-un cerşetor...

Şi ce frig!“

     Masaoka Shiki, Noapte de iarnă
 

 Curte, iarna
 Mircea Ivănescu 

 
    Cât a trecut de atunci? M-am oprit
    într-o noapte în pragul unei străzi laterale.  
    Aveam în spate un felinar uriaș, și ireale  
    umbre încetinite în dantele de zăpezi, cu contur arcuit
   
    scuturat spre pașii mei, mă pândeau.  
    În fund, într-o curte scufundată într-un clopot imens  
    de tăcere și amintire uitată, clipea prin aerul dens  
    al singurătății în sfârșit acceptate o lumină. (Vreau
   
    să cobor în gestul simplu de atunci, când ridicam  
    ochii spre crengile înghețate, și înțelegeam  
    cât e de simplă singurătatea, îmi spuneam.) O, înceata
   
    legănare a vremii în fulgii strângându-se, amețitori,  
    în jurul felinarului, orbindu-mă, acoperindu-mi mereu clătinata  
    revenire, chemare a amintirii, adormitori.

Poezia ca fapt

 

"Poezia vindecă rănile deschise de raţiune. 

Ea se constituie din componente complet opuse - 

din adevăruri înălţătoare si mistificare agreabilă."

Novalis 

E. R. Hughes - "Idle tears"

  poezia e altceva?

  mircea ivanescu

   nu trebuie să povesteşti în poezie - am citit 
   un sfat către un tânăr poet - deci să nu povestesc 
   cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat 
   aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini - 
   să nu spun nimic despre chipul ei atât de obosit 
   încât i se încovoiau umerii, în faţa oglinzii, când 
   se pieptăna încet. să nu-mi mărturisesc spaimele 
   lângă faţa ei înstrăinată, întoarsă de la mine.
   să nu umblu cu versuri, ca şi cu oglinda în mâini 
   în care se răsfrâng acele dimineţi cu lumina cenuşie 
   dinainte de zori. poezia nu trebuie să fie reprezentare,
   serie de imagini - aşa scrie. poezia 
   trebuie să fie vorbire interioară. adică 
   tot eu să vorbesc despre faţa ei înecându-se, căutându-şi 
   respiraţia? însă atunci ar fi numai felul în care eu vorbesc 
   despre faţa ei, despre mişcările încetinite prin straturi 
   de remuşcări tulburi, de gânduri doar ale mele,
   ale imaginii ei - ar fi numai un chip, o imagine - 
   şi ea - adevărata ei fiinţă atunci?
 
 

Dimineaţă de iarnă

 "[...] cristalizarea nu încetează aproape niciodată." 

Stendhal     

 iarna

mircea ivănescu

 
 
      când nu ştii ce să  spui, sau să scrii - spui, pur şi simplu, 
      - ce straniu. şi-aşezi pe urmă nişte vorbe despre ceea ce 
      ţi s-a părut, o, nu straniu - ci asemenea crengii 
      peste care, ai citit, se aşezau cristale - 
      (dar nu ţi se părea stranie clipa aceea care se făcea 
      atunci ramură - nici fascinantă - 
      era doar un moment  pe care-l ştiai - dar  peste care 
      altădată ai fi pus intenţii). ce straniu, 
      ai vrea să spui, a început iarna - când ieşi 
      afară în scuarul din  faţa blocului, e cerul aspru - 
      dar şi moale - în mâini, moale - ca şi zăpada -  
      şi lumina, ceţoasă doar atât cât trebuie să oprească 
      în crengile grădiniţei din mijlocul pieţei gândul, 
      să nu-l întinzi mai departe, dimpotrivă să-l prinzi 
     de amintirea despre cine mai ştie ce cărţi 
      pe care le citeai, în casă, pe covor în faţa sobei, 
      în camera dinspre curtea cea mică, între ziduri. 
      dimineaţa de iarnă te întoarce în timp 
       - poate şi asta este cu adevărat 
      lumina de iarnă, o lenevie de soare, 
      moartă, urcând atâta de încet, agăţându-se...

Să ningă mult...

"Arta este un limbaj deosebit prin care omul încearcă 
să-şi depăşească dificultăţile de comunicare."
Boris Luban-Plozza

 Vorbe, vorbe, vorbe...

de Mircea Ivănescu

Trebuie alese vorbele cu grijă,

vorbele lasă urme - îţi aminteşti

mai târziu de ele - aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,

trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor

să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele

să însemne ceva - ceva ce nu se mai aşează

deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat

că e în tine - că simţi.

Oricine poate să facă vorbe unele după altele -

oricine poate să vorbească - nu asta

e principalul - ar trebui poate alese

tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)

Şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea

ca nişte urme în zăpadă...

Alfred Stieglitz-Winter on Fifth Avenue1892

Homo ludens

"Ca să înţelegi poezia, trebuie să te înveşmânţi în sufletul copilului,

ca într-o cămaşă fermecată, 

şi să admiţi că înţelepciunea copilului este mai presus decît aceea a bărbatului."

Johan Huizinga

Children's Games -P. Bruegel

joc  pentru începutul iernii

 Mircea Ivănescu

 micile noastre jocuri - într-o vreme

 eram aproape de neînvins la felul acesta de joc

 în care trebuie doar să stai în faţa unei fiinţe

 şi să-i câştigi timpul şi spaţiul ei sufletesc

 - ca într-un joc de-a asediul - până când ea

 îşi ridică încet mâna - semn că se recunoaşte

 învinsă. până atunci, tu trebuie să-ţi aşezi, pe rând,

 gesturi răsfrânte înăuntru şi vorbe, indiferente,

 în jurul ei,  şi să faci astfel o climă

 afară, în jurul ei - ca şi cum s-ar schimba anotimpul -

 şi treptat, trebuie să te joci cu răsfrângerile ei în oglinzi,

 pe care să i le arăţi ei - ale unor gesturi de mai târziu,

 şi pe urmă trebuie să ştii cum să faci elocventă singurătatea -

 şi încă mai ce? trebuie să-ţi calculezi mişcările - şi

 mai ales, trebuie să vrei să te joci aşa.

Sursa imaginii: http://www.abcgallery.com

Mâini întinse

"...poate, moartea  începe atunci când te joci cu ființele -"

 nu se ştie

  Mircea Ivănescu

 jocul în care te prefaci că eşti o altă fiinţă - 

 şi dintr-o dată ştii să te apleci într-un alt fel

 spre ea - şi să-i spui lucruri minunate şi multe;

 (şi toate adevărate - cum n-ai fost niciodată în stare

 s-o faci, atunci), jocul acesta, gâfâitor, sau uneori calm,

 înscriind în jurul vreunei fiinţe vremuri, sau spaime -

 şi oprind timpul, sau dimpotrivă, făcându-l adevărat

 inimii, exact atât cât durează - mai mult - jocul acesta

 de-a altă fiinţă - poate de-a unele adevărate -

începe, continuă - orbeşte. un joc cu mâinile întinse.

 cum este şi moartea. şi, poate, moartea

 începe atunci când te joci cu fiinţele - şi când

 după o vreme, jocul s-a oprit. şi tu

 nici nu ştii - 

 ...dar "viața este în Fiul Său. 

V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică." (1Ioan.5:11, 13)

"Outstretched Hands" - Straight Ahead

"Sometimes life can seem hopeless, as though everything is turned against us. When all seems to be going wrong it is comforting to know that we are not alone in what we go through. This idea is depicted in scenes from the life of Christ focusing on the message of hope and healing through faith in Jesus Christ. The song is "Outstretched Hands" by Straight Ahead."

>>Joshua