"Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." Ps. 94, 19
Se afișează postările cu eticheta dezlegare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dezlegare. Afișați toate postările

01 aprilie 2015

O inimă circumcisă


”La Dumnezeu nu ajungi decât prin 
dezlipirea totală de tot ce nu-i Dumnezeu.”
 Maurice Blondel




"Privit de sus 
Un om singur
Se vede înconjurat de cercuri. 
Aşa s-ar putea desena libertatea:
 Un om singur în mijlocul 
Discului rece, perfect 
Retezând carnea în dreptul inimii"
Carmen Firan

      ”Dacă la Dumnezeu nu ajungi decât prin dezlipirea totală de tot ce nu-i Dumnezeu, în faţa Lui nu te găseşti însă niciodată singur şi micşorat. În adevăr, după ce ai renunţat pentru El la toate câte sunt, descoperi în El şi prin El toate fiinţele şi lucrurile, care numai prin El sunt ceea ce sunt. Iluzia dezlipirii de toate fără nici o compensaţie se schimbă atunci în bucuria posedării tuturor fără nici o lipsă, după modelul lui Dumnezeu însuşi.”
 Maurice Blondel


30 martie 2015

Kairos



 ”Părăsiţi cetăţile şi locuiţi în stânci, locuitori ai Moabului!
 Şi fiţi ca porumbeii care îşi fac cuibul pe marginea peşterilor!”
Ier. 48.28 






Părăsiţi oraşul... 
Dan Bodea


Părăsiţi oraşul, voi locuitori ai Moabului, 
Părăsiţi vacarmul Babilonului 
Şi vă retrageţi de pe caldarâmul iubitorilor de arginţi, 
Părăsiţi filosofia elinilor 
Şi de scrumul ereziilor vă îndepărtaţi... 
Nu luaţi în seamă ispitirile lui Irod, 
Iar de viclenia caiafelor vă distanţaţi... 
Căutaţi adăpostul din stâncă, 
Căci acolo columba în cânt întinereşte, 
Căci acolo susurul izvoarelor mintea 
În bineţea cuvântării o mlădiază, 
Căci acolo fecioarele, cu lumânări aprinse, 
Venirea Mirelui o veghează!



08 ianuarie 2015

Biblia pe îndelete


"Biblia este citită aşa cum se cuvine 
numai atunci când te transpui complet în situaţia
 şi starea de spirit a autorului în momentul scrierii."
 Richard Wurmbrand



  
        Richard Wurmbrand - Meditaţia 34

       Cum să citim Biblia
       În închisoare ne-am căit de multe păcate. Am regretat chiar şi modul în care citisem Biblia.
       Talmudul fixează o regulă: Eim dorshim maase bereshith bashanaim – să nu vorbeşti despre Geneză, lucrurile începutului, atunci când eşti în doi. Dumnezeu a creat singur universul întreg.
       Biblia este citită aşa cum se cuvine numai atunci când te transpui complet în situaţia şi starea de spirit a autorului în momentul scrierii.
       Nu uitaţi că Biblia este doar un rezumat. Adam a trăit 930 de ani, dar Biblia are numai un capitol şi jumătate, 40 de versete, dedicate unei atât de îndelungate vieţi.
       Aşa cum Cuvier a reconstituit scheletul unui animal preistoric dintr-un singur os, noi suntem chemaţi să recreăm totul de la câteva cuvinte.
       Nu uitaţi că o bună parte din Biblie este poezie. Deşi poezia ebraică nu rimează, una din caracteristicele sale este structura alfabetică, de exemplu în Iov 13:7-11 fiecare rând începe cu un H. Întregul psalm 19 este aranjat alfabetic, începând cu versuri care au pe a ca primă literă, altele au B şi aşa mai departe. Poezia poate revela adevărul, dar nu în mod necesar acurateţea detaliului.
       Biblia trebuie citită pe îndelete, cu pauze de respiraţie şi de meditaţie. În textul ebraic există athnach, un semn care împarte un verset în două propoziţii principale. Alt semn pentru pauză este segholta, care subîmparte fraza anterioară de athnach. Astfel 1 Regi 13:18, citit conform punctuaţiei ebraice, ar fi în felul următor: Şi eu sunt prooroc ca tine (segholta – o pauză, respiraţi şi reflectaţi). Şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului (îngerul nu ţi-a vorbit ţie, cititorule, decât dacă faci pauză cum s-a indicat, pentru a medita şi a-l evoca) şi mi-a zis: “Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă” (athnach respiraţie adâncă, meditaţie). Dar îl minţea (Pauză. Aici este un semn numit silluq care separă acest verset de următorul).
       Zaqeph-qaton (scris): este pentru o uşoară pauză.
       Este bine să fie cunoscute aceste lucruri. Accentele pot ajuta la interpretarea unor pasaje îndoielnice cum ar fi la Isaia 40:3: Un glas strigă (zaqeph-qaton, pauză): Pregătiţi în pustie (zaqeph-gadol, pauză) calea Domnului. Oriunde se întâlnesc două zaqephs în aceeaşi frază, cea care e prima este mai puternică. Deci trebuie să citim: Un glas striga: “În pustie, pregătiţi calea Domnului” şi nu cum este pusă în mod obişnuit punctuaţia: Un glas strigă în pustie: “Pregătiţi calea Domnului”.
       Învăţaţi să citiţi Biblia pe îndelete, respirând ritmic, cu pauze, pentru a pune accentele cum se cuvine.
       În felul acesta vă puteţi cufunda în Duhul în care a fost scrisă Biblia şi puteţi fi apoi capabili să participaţi la Unitate, care este esenţa ei.



Sursa imaginii: Bible Prophecy

30 decembrie 2014

Nevoia de îngeri


  „Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, 
care să-i arate omului calea datoriei,
 Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: 
«Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; 
am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!»
Iov 33. 23,24  





Avem nevoie de îngeri!
Benoni Catană

 

 Pe drumurile noastre printre plângeri,
 O, câtă nevoie avem de îngeri!...

 Când
plângem cu Agar cea izgonită în pustia străină,
 O, câtă nevoie avem de îngerul
 Aducător de speranţă şi lumină!

 Când plângem cu Lot,
 Cel cu suflet chinuit într-o cetate foarte civilizată,
 O, câtă nevoie avem de îngerii care să ne scoată
 Din cetatea de azi, mai păcătoasă ca altădată!

 Când plângem cu Moise şi cu Ghedeon
 Sub greul duhurilor asupritoare,
 O, câtă nevoie avem de îngerul
 Care să ne ducă de la robie la eliberare!

 Şi chiar când plângem cu Balaam, din nefericire,
 După profituri zămislite în nelegiuire,
 O, câtă nevoie avem de îngerul cu haină luminoasă,
 De îngerul cu sabia scoasă!...

 O, câtă nevoie avem de îngerii
 Care să vestească sfârşitul plângerii,
 Cântând pe dealurile Betleemului solia
 Că
iată, s-a născut Mesia”;
 Şi de îngerii aceia îmbrăcați în alb,
 Pe care i-a văzut la mormântul gol, Maria;
 O, câtă nevoie avem
 Să ne-aducă aminte să privim, ne-ncetat
 La Domnul nostru iubit înviat!...
 Un înger alb... doi, trei, zece, cincisprezece,
 Să ne aducă o adiere caldă
 În valea pământului tristă şi rece,
 Să ne aline măcar puţin dorul
 De a-l vedea şi auzi pe Mântuitorul!...

 Doamne mulţumim pentru îngerii pe care ni i-ai trimis
 Ca să putem pregusta cântările din Paradis!
 Îţi mulţumim că i-ai ţinut prin puterea Ta
 Şi de aici îi vei purta tot aşa:
 O străfulgerare de lumină pentru lumea asta străină,
 Un glas curat şi armonios în veacul nesătul de zgomotos,
 Un gând despre cerul senin când totul în jur e potop de venin,
 O solie de eliberare cucerindu-ne pentru Împărăţia viitoare,
 În care Isus ne va duce prin porţi de rubin şi smarald,
 Şi vom cânta şi noi... cu tine, Înger alb!


(din volumul „Doamne, -mi o poezie!”)



Sursa imaginii:

26 mai 2013

Bucuria de a ierta



"Pentru un smerit purtător al iubirii, 
e preferabil sa fii ucis decât să ucizi." 








     „Cum răspundem noi iubirii lui Dumnezeu şi iertării pe care ne-o dăruieşte? Iertând pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru. Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Noi nu suntem nici fără de început ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputernici, nu suntem nici Lumină, nu suntem nici Adevăr, nu suntem nici Cale, nu suntem… nimic nu suntem. Suntem… pământ. Dar Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Până la venirea lui Hristos nu puteau oamenii să ierte, dar prin moartea Sa şi prin harul pe care l-a vărsat asupra lumii, ne-a dat această putere şi această bucurie: de a ierta pe cel din faţa ta.“

Iertarea, începutul iubirii - Savatie Baștovoi




Mănăstirea Lupşa, Alba



Aproapele, fratele meu


"Cum să fii liber,
  când nu-ţi recunoşti  
  valoarea   în celălalt?"     
 Hariclia Mironescu




Solomon Burke  &  Blind Boys Of Alabama



None of Us are Free (When One of Us is Chained)
Solomon Burke


Well you better listen my sisters and brothers,
 ‘cause if you do you can hear
 there are voices still calling across the years.
 And they’re all crying across the ocean,
 and they’re crying across the land,
 and they will till we all come to understand.
 None of us are free.
 None of us are free.
 None of us are free, one of us is chained.
 None of us are free. 
 And there are people still in darkness,
 and they just can’t see the light.
 If you don’t say it’s wrong, then that says it’s right.
 We got to try to feel for each other, let our brother’s know that we care.
 Got to get the message, send it out loud and clear.
 (Chorus) 
 It’s a simple truth we all need, just to hear and to see.
 None of us are free, one of us is chained.
 None of us are free. 
 now I swear your salvation isn’t too hard to find,
 None of us can find it on our own.
 We’ve got to join together in spirit, heart and mind.
 So that every soul who’s suffering will know they’re not alone.
 (Chorus) 
 If you just look around you,
   you’re gonna see what I say.
 Cause the world is getting smaller each passing day.
 Now it’s time to start making changes,
 and it’s time for us all to realize,
 that the truth is shining real bright right before our eyes.
 (Chorus and Fade)


09 iulie 2012

Legare întru dezlegare


"Doamnă pasăre, mă rog,
 Aşezaţi-vă pe masă          
 Să vă leg                                
 La piciorul cel olog."        
Ileana Mălăncioiu





      "Atunci când suntem fascinați de un bărbat sau de o femeie, acest lucru duce mai întâi la dependență şi lipsă de libertate, dar dacă realizăm în noi înşine ceea ce ne-a fascinat la celălalt, atunci continuăm să ne  bucurăm de celălalt,  dar în acelaşi timp în noi creşte libertatea. Dacă ne simţim în viață numai când celălalt este lângă noi, atunci suntem dependenţi şi dependența ne afectează valoarea. De aceea nu numai în prietenie, ci şi în căsătorie se pune problema de a ne câştiga libertatea interioară. Atunci intervin în relaţie liniştea şi profunzimea, atunci putem să ne bucurăm de prietenie sau de parteneriat  fără a fi total dependenţi de ele, fără a dori sa-l înlănţuim pe celălalt de noi
       Unii caut
ă această libertate pentru a se desprinde complet în interior de celălalt, spunându-şi că,  dacă nu ar avea nevoie de nici un om, atunci ar putea să-şi rezolve singuri toate problemele. Ei se tem aşa de mult de dependență încât nu se pot baza cu adevărat pe nimeni. Aceasta nu este un semn de libertate, ci de angoasă şi constrângere interioară. Libertatea înseamnă mai curând că eu am încredere în  alţi oameni, să mă încredinţez lor. Ştiu că am nevoie de alţii pentru a merge pe calea mea. Mă bazez pe ei, dar mă pot şi desprinde fără a mă crampona de ei. Această tensiune între libertate şi legătură, între a fi liber şi a te lăsa în baza cuiva aparţine esenţialmente omului. [...] este numită de Peter Schellenbaum arta de a "spune nu cu iubire".  
Anselm Grun - Căi către libertate
   
    

Sursa imaginii: flickr.com

03 mai 2012

Calea spre libertate


"De tine am fugit cât am putut 
 Nu știam că sfâșierea se ia." 
Ileana Mălăncioiu


        "Un frate l-a întrebat pe un bătrân: cum trebuie să alunge mintea gândurile cele rele? Şi i-a răspuns: nu poate de la sine nicidecum să facă aceasta, căci nu are o putere ca aceasta. Ci când năpădesc asupra sufletului, îndată trebuie să alerge cu rugăciune către Cel ce l-a făcut pe el şi Acela le topeşte ca ceara."
(www.pateric.ro)





       "Pentru Evagrie Ponticul rugăciunea este calea spre libertatea interioară. Atât rugăciunea contemplativă cât şi rugăciunea ca o conversaţie cu Dumnezeu ne pot duce la libertate. Nu reuşim ca în timpul zilei să facem mereu în aşa fel încât nici un colaborator să nu ne supere, să nu ni se aducă nici o jignire sau fără ca noi înşine să ne tragem pe noi în jos, făcându-ne reproşuri. Intrăm mereu în conflicte, facem greşeli, ne amestecăm în confruntări care nu duc la nimic. Rugăciunea ar putea să ne creeze aici o distanţă sănătoasă faţă de tulburările zilnice. Prin rugăciune oprim moara cotidianului. Prin ea păstrăm pentru Dumnezeu gândurile şi sentimentele noastre. Şi în această rezervare interioară ne lăsăm întrebaţi de Dumnezeu. Acest lucru ne clarifică emoţiile. Ne arată unde ne-am rătăcit, unde ne-am lăsat determinaţi de alţii, unde am devenit orbi față de adevărul adevărat."
Anselm Grun



Sursa imaginii: flickr.com

19 martie 2012

Amărăciune sau iertare


“Cain, ce-ai făcut cu fratele tău?”
Şi spicele de grâu se plecau şi murmurau:
“L-am văzut, l-am văzut pe Abel, în ţărână căzut…”
Magda Isanos 

 


 "Rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi."
 Luca 6:28 
 
       "Nu se poate să treci prin viaţă fără să suferi. Dar dacă crezi că ceea ce ţi-a făcut acea persoană a fost rău, așteaptă să vezi ce va face amărăciunea. Ea iţi va amplifica durerea, iţi va afecta atitudinea, iţi va controla starea de spirit şi te va face să-ţi pierzi prietenii. Puţine lucruri sunt mai rele decât cineva care doreşte doar să vorbească  despre "ceea ce mi-au făcut mie". Debarasează-te de listele cu greşelile altora.  Arde-le! Dacă ştii unde le-ai ascuns, asta înseamnă că nu ai renunţat încă la ele. Domnul Isus a spus: "Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. " Matei 6:14,15
       "Dar tu nu ştii prin ce am trecut". Nu, dar când citeşti Scriptura descoperi prin ce a trecut Isus. Ai vrea să compari viaţa ta cu a Lui? Unii din cei pe care i-a vindecat au susţinut moartea Lui. Chiar şi ucenicii Lui L-au abandonat când situaţia a devenit dificilă. Apoi adaugă la toate acestea povara purtării păcatelor întregii omeniri şi ai mai mult de un motiv să simţi amărăciune. Dar El a predicat iertarea - de pe o cruce! Iar Cuvântul Lui pentru tine astăzi este: "binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.  Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i şi pe cealaltă. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi." Luca6:28,30 Poate spui: "Este prea greu de făcut". Da, dar Dumnezeu îţi va da har ..." 
Bob Gass



Sursa imaginii: flickr.com („Tangled...“ - Trapac)

15 martie 2012

Urmele ne preced


„Când nu-ţi place lumea din jurul tău 
priveşte-te în oglindă poate trebuie să schimbi ceva.“

 
  
    „Se spune că în zilele în care coloniştii înaintau spre Vestul Sălbatic, un om înţelept şedea pe un deal, la marginea unui oraş construit de curând. Când noii sosiţi veneau dinspre răsărit, înţeleptul era prima persoană pe care o întâlneau. Îl întrebau nerăbdători cum sunt oamenii din oraşul din apropiere.
    Omul le răspundea cu o întrebare: "Cum erau oamenii din oraşul din care aţi plecat?"
    Unii i-au zis: "Oraşul din care venim era tare rău. Oamenii de acolo erau nişte bârfitori înrăiţi, [...], era plin de hoţi şi de mincinoşi."
    Înţeleptul le-a răspuns: "Oraşul acesta este aidoma celui din care aţi plecat."
    Călătorii i-au mulţumit acestui om pentru că-i scutise să mai treacă prin aceleaşi belele de care abia scăpaseră şi şi-au continuat drumul spre apus. 
    A sosit apoi un alt grup de călători care au pus aceeaşi întrebare: "Cum este oraşul acesta?" 
    Înţeleptul a a răspuns la fel: "Cum era cel din care aţi plecat?" 
    Aceştia au răspuns: "Era minunat! Aveam prieteni preaiubiţi, toţi căutau binele celor din jur. Nimeni nu ducea lipsă de nimic, fiindcă fiecare se îngrijea de aproapele lui. Dacă cineva avea de făcut o lucrare mare se strângea toată comunitatea să dea o mână de ajutor. Ne-a fost greu să ne hotărâm să plecăm, dar ne-am simţit îmboldiţi să facem loc generaţiilor următoare, pornind ca pionieri spre apus." 
    Bătrânul înţelept le-a spus întocmai ce spusese şi celuilalt grup: "Oraşul acesta este aidoma celui din care aţi plecat. 
    Oamenii au exclamat cu bucurie: " Să rămânem atunci aici!"

    Modul în care îşi vedeau relaţiile din trecut era lentila prin care urma să le privească şi pe cele viitoare. Modul în care laşi în urmă o biserică sau o relaţie este cel în care intri în viitoarea biserică sau în viitoarea relaţie. Isus a spus în Ioan 20:23: "Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute." 
    Noi ţinem păcatele altor oameni când păstrăm jignirea în inima noastră şi când nutrim resentimente. Dacă lăsăm în urmă o biserică sau o relaţie fiind plini de resentimente şi de amărăciune, vom intra în noua biserică sau în noua relaţie cu aceeaşi atitudine.[...]
    Statisticile arată că între 60 şi 65 % dintre cei care se recăsătoresc sfârşesc divorţând din nou. Modul în care cineva lasă în urmă prima căsătorie stabileşte calea pe care o va urma cea de a doua. Lipsa iertării faţă de primul partener curmă viitorul cu cel de al doilea. . Învinovăţirea celuilalt îi împiedică să-şi vadă propriile neajunsuri. Şi, pentru că situaţia să fie şi mai rea, acum duc cu ei şi teama că s-ar putea să fie răniţi din nou. 
    Principiul acesta nu se limitează la căsătorie şi la divorţ. Este aplicabil tuturor relaţiilor.“

John Bevere - Momeala satanei



Sursa imaginii: www.flickr.com ( BarneyF - Eternity)

02 februarie 2012

Sădiți lângă izvor


Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă:
,,Toate izvoarele mele sunt în Tine.“
(Ps.87:7)



,,La danza no es una opción es un mandato divino.“
,,www.academiakairos.com


      
      Cele mai directe modalităţi prin care putem să ne legăm existenţa de Dumnezeu, din chiar sânul aceste lumi materiale, sunt muzica şi cântecul.


       Chiar dacă nu poţi să cânţi bine, cântă! Cântă pentru tine. Cântă în intimitatea casei tale. Dar cântă!


         Adu-ţi aminte mereu:
  Bucuria nu este ceva secundar în căutarea spirituală. Ea este vitală.


        Nimic nu te eliberează mai mult decât bucuria. Ea dă libertate minţii și ne umple sufletele de linişte.


        A-ți pierde bucuria este precum pierderea libertăţii, ca și cum te-ai pierde pe tine însuţi.


        A găsi adevărata bucurie este cea mai mai grea dintre sarcinile spirituale. Dacă singura modalitate de a fi fericit este să faci ceva  copilăresc, fă-o!


        Depresia aduce   foarte multe rele. Tocmai de aceea, foloseşte orice şiretlic la care te-ai putea gândi  pentru a-ți aduce din ce în ce mai multă  bucurie.


        Fă-ți un obicei din a cânta un cântec. Îți va aduce o viaţă nouă și te va umple de fericire.


        Fă-ți un obicei din a dansa. Va îndepărta depresia și va uşura dificultăţile.


        Zâmbeşte mereu. Și comorile vieţii vor fi mereu ale tale spre a le oferi.“
 
 
 Rabi Nahman - ,,Scaunul gol“ 

07 decembrie 2011

Alienare si dezumanizare

     

"Numai în Cristos şi în corpul Lui omul poate găsi mântuirea. 
Altfel el riscă să fie devorat de forţele demonice, 
să fie sfâşiat în mod definitiv de spiritele urii şi ale violenţei."
N. Berdiaev


"Disequilibrium"


       "Nu numai că lumea se găseşte într-o situaţie economică şi politică îngrozitoare, dar şi starea ei spirituală este profund atinsă. Însăşi existenţa spiritualităţii şi supravieţuirea ei sunt ameninţate de o primejdie mortală. Trăim într-un univers livrat demenţei, unei demenţe de care se pare că nu ne dăm seama. Concupiscenţele, ataşamentul faţă de temporal au sfârşit prin a rupe echilibru lumii. Ea a fost răsturnată încă o dată, ea este pradă polidemonismului de care o eliberase creştinismul.
       Descreştinarea a dus la dezumanizare, care, la rândul ei a dezlănţuit demenţa, căci a alterat însuşi chipul omului, devenit accesibil tuturor forţelor demonice şi invadat de toate forţele cosmice scăpate din frâu. Şi omul a crezut ca libertatea sa constă în puterea de a se supune cu totul acestor forţe demonice, cosmice şi sociale şi de a se confunda cu ele. Dezumanizarea îl plasează pe om sub semnul demenţei, el devine un posedat şi - fapt caracteristic pentru epoca noastră - această demenţă, această posedare este organizată. Când spiritul încetează să-l mai conducă pe omul carnal şi psihic, acesta îşi pierde echilibrul sau interior şi integritatea. Forţele elementare, cosmice şi sociale fac irupţie în viata interioară, pe care o organizează cu ajutorul sugestiei. În consecinţă, omul este posedat fie de puterile telurice, ale rasei, ale naţiunii, ale sexului -, fie de forţele elementare sociale, ale intereselor economice, ale banului, ale clasei, ale grupului, ale partidului. [...] 
       O nouă spiritualitate creştină trebuie sa fie revelata lumii; de dezvoltarea ei depinde destinul omului şi al universului. Aceasta spiritualitate n-ar putea fi abstractă, nici n-ar putea să reprezinte o retragere departe de lume şi de omenire. Ea trebuie să semnifice munca spiritului în lume şi înlăuntrul omului. [...]
       Creştinismul este înainte de toate religia iubirii şi a libertăţii. Şi chiar din cauza acestei libertăţi, viitorul nu este determinat nici în sensul răului, nici în cel al binelui. Iată de ce se anunţă o luptă tragică. Spiritualitatea nouă trebuie să umanizeze din nou omul, societatea, cultura, lumea. "

Nikolai Berdiaev


Sursa imaginii: deviantart.com

03 decembrie 2011

Doamne, luminează-mi întunericul!


"Rugăciunea este leacul mâhnirii şi descurajării."
"Be still " - Steven Curtis Chapman


"Come rest your head upon His breast 
Listen to the rhythm of  
His unfailing heart of love 
Beating for His little ones 
Calling each of us to come 
Be still..."  

  
       Psalmul 46
      
       1 (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.

          De cântat pe alamot. O cântare.) 
         Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, 
          un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.
       2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, 

          şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
       3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării,

           şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.
       4 Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, 

           Sfântul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.
       5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; 

           Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
       6 Neamurile se frământa, împărăţiile se clatină, 

          dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază.
       7 Domnul oştirilor este cu noi, 

          Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
       8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,

           pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
       9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; 

          El a sfărâmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carele de război.
      10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu Sunt Dumnezeu: 

           Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.
      11 Domnul oştirilor este cu noi. 

           Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

 

07 septembrie 2011

Totul e trecere


"Nu-ţi pierde speranţa din pricina suferinţei,
 căci viaţa este suferinţă.
 Suferinţă, dar şi bucurie.
 Când viaţa-ţi aduce durere, suferă.
 Când viaţa-ţi aduce bucurie, râzi.
 Nu te lega de nimic, căci totul este trecător."
Nitai din Arbel     





 Cum se naşte viaţa
  Lars Gustafsson

         Cum se naşte viaţa? 
         Nu mă întreba, există zile 
         când ceaţa însorită alunecă deasupra apei, 
         lumea se deschide pentru linişte sau furtună 
         şi ceva cu desăvârşire uitat pluteşte, invizibil, sub arbori. 
 
         Îmi aduc aminte de un sentiment de teamă 
         că acest loc nu există pe lume 
         ci e visat de altcineva 
         şi îmi aduc aminte de cuvinte pe care nimeni nu le-a rostit 
         dar care exprimă totul iarăşi şi iarăşi. 
 
         Şi aceste frumoase chipuri fără apărare, 
         cu surâsul şi ochii lor închişi, 
         cu frumuseţea lor fără cuvinte şi sens, 
         îşi lasă capul în jos şi n-ai voie să uiţi, 
         există o spaimă neînţeleasă de care trebuie să te lepezi. 
 
         Aşadar despre credinţă şi zbor, 
         despre cuvânt şi tăcere, despre a mângâia sau a percepe, 
         nu ştiu nimic: totul e trecere. 
         Ascultă cum vântul se zbate, cum chipurile vorbesc.
  


Sursa imaginii: flickr.com

18 iulie 2011

Tăierea nevăzutelor fire


 "O, sărmană lume,
Calea eliberării n-o știi!
Chiar și-n munţii unde
M-am retras împovărat de griji,
O ciută-nspăimântată cheamă..."
Fujiwara no Shunzei 
 
 
 
  Franz Marc (1880-1916) - Deer


    "Zis-a un bătrân: mintea când rătăceşte, o face de stă citirea, privegherea şi rugăciunea. Pofta când se aprinde, o veştejeşte foamea, osteneala şi sihăstria. Mânia când se tulbură, o încetează cântarea de psalmi, îndelunga răbdare şi mila. Acestea dacă se vor face în cuviincioase vremi şi măsuri. Căci cele fără de vreme şi măsură ţin puţin. Iar cele ce ţin puţin, sunt mai mult vătămătoare şi nefolositoare."
(www.pateric.ro)
Sursa imaginii: visipix.dynalias.com 

31 mai 2011

Răboj


"Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu 
când va păcătui împotriva mea?..."
   Matei 18:20 

 


          "Dumnezeu este ubicuu, fugi de El, dar tot spre El alergi, dai o palmă, dar tot pe tine te doare, căci tu şi aproapele sunteţi una, bucată din Dumnezeu."
Octavian Dărmănescu

     
   



07 februarie 2011

Condiţie necesară



 "Există miracole şi miracole. În ţara din care vii tu, oamenii consideră  un miracol când Dumnezeu împlineşte voinţa cuiva. În ţara noastră, se consideră un miracol atunci când cineva împlineşte voinţa lui Dumnezeu."
Anthony de Mello

 
   



Renaştere
 Anthony de Mello
 
 
     - Rupe-o definitiv cu trecutul şi vei fi iluminat, i-a spus maestrul discipolului.
     - Este exact ceea ce fac, dar treptat.
     - Creşterea se realizează treptat. Iluminarea este instantanee.
  Mai târziu a adăugat:
     - Fă marele salt. Nu poţi trece o prăpastie prin salturi mici. 



Sursa imaginii: http://www.flickr.com

02 septembrie 2010

"Dacă Fiul vă eliberează, veți fi liberi"


"Câte patimi ai în suflet, ai tot atâția cruzi stăpâni."
Demophilus


"Conştiinţa este oglinda lăuntrică în care te vezi aşa cum eşti. Alţi oameni îţi pot spune lucruri bune despre tine, dar ei nu ne cunosc aşa de bine, cum ne cunoaştem noi înşine, privindu-ne în conştiinţa noastră. Sau ne amăgesc lăudându-ne din cine ştie ce interese. Conştiinţa este o oglindă de negrăită fineţe, limpezime şi sinceritate. Niciodată nu ajunge viaţa noastră să nu mai arate nici o pată în oglinda conştiinţei noastre; de aceea ea îndeamnă neîncetat pe sfinţi la pocăinţă. (Filocalia.ro)







Sclavul

de James Oppenheim



L-au pus în libertate pe sclav, descătușându-l...
Dar sclavul rămase mai departe așa cum fuse mereu.

Încă era înlănțuit de slugărnicie
Încă era atras de lene, indolent
Încă era legat de teamă, avea superstiții
Era plin de neîncredere, fără nici o știință, sălbatic.

Sclavia lui nu fusese în lanțuri,
Ci în el însuşi.

Se pot numai oamenii liberi reda libertății
Şi nu e nevoie de asta:
Oamenii liberi se eliberează singuri.

În românește de Ion Caraion




"Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei;
și totuși
niciunul din ei n-a fost curățat, afară de Naaman, sirianul."


"Vrei să te faci sănătos?"



Sursa imaginii: http://www.flickr.com/

10 februarie 2010

Tu mi-ai desfăcut legăturile


Psalm dragostei

de Lucian Blaga


E încă în mine greul pietrelor, dintre cari
m-am ridicat când zi s-a făcut.
Dragoste, împrumută-mi tu ușurința
cu care norii albi umblă-n azur peste abisuri
şi grația fără ființă a verdelui, frunzelor.
Simt încă în mine greul pământului şi deznădejdea
lutoasă. În mine tânguitoarele nopți.

Neguri mai stăruie-n gând
şi tălpile fără de voie mai prind rădăcini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut câteodată mai vine un vânt.
În ceasurile desprimăvărării, dragoste,
în ceasurile-acestea, ce singură tu le numeri,
căci numai tu nu ai amintirea
marilor întunecimi,
fă să uit cumplita povară
a văzduhului negru, ce-l port pe umeri
şi dă-mi tăria de a suporta
bucuria eliberării.

[1946-1951]






"Tu mi-ai desfăcut legăturile.
Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema Numele Domnului;
îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor,[...]
Lăudaţi pe Domnul!"
Ps.116:16-19

11 august 2009

Acel adevăr



"Vai de ei, pentru că fug de Mine!
Pieirea vine peste ei, pentru că nu-Mi sunt credincioşi!
Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea!"
(Osea.7:13)


...ca o turturică proastă, fără pricepere..."
Osea 7:11


"Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc in aşternutul lor..."
(Osea.7:14)


"Veniţi, să ne întoarcem la Domnul!
C
ăci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.
El ne va da iarăşi viaţa in două zile; a treia zi ne va scula, si vom trăi înaintea Lui.
Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul!
C
ăci El se iveşte ca zorile dimineţii,
şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!"
Osea 6:1-3



"Adevărul care îi face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea să-l audă." Herbert Agar